It Hurts

Începutul

Uneori cred ca sunt cea mai ghinionistă persoană din lume.Cam egoist nu?!Să fur tot ghinionul si să îl păstrez numai pentru mine...
Când ma gândesc la copilărie...simt că nu am avut una.Cand ma gândesc la familie mă copleşesc lacrimile. Mama a murit la naştere ,tata a ales sticla de bere in locul meu, abandonadu-ma pe stradă. Am fost purtată de Nina (o femeie foarte drăguță care m-a ingrijit pana la 4 ani si care m-a botezat întocmai după numele ei ) din casă în casa deoarece ea stia ca sotul ei nu avea de gand sa ma pastreze. In sfarsit , negasindu-mi o locuință am ajuns la acest orfelinat. Nu am nimic, nimic înafara de speranță ..speranta ca cineva ma va adopta si ca voi avea o viata normală si frumoasa.
Mi s-a spus ca viața e frumoasa, ca merita trăită. Tot ce îmi doresc este sa am o familie si sa ajung in acel colt îndepărtat,unde voi gasi intr-un final fericirea.

Totul a inceput intr-o zi super ploioasă. Imi era foarte frig si totodata frica. Nu ma puteti învinui, ploua,tuna Si fulgera in acelasi timp.

Stăteam in camera mea pe laptop. Laptop-ul, un telefon micuț si niste haine, un jurnal si o chitară cam asta e tot ce am. Stăteam pe laptop si ma uitam la poze cu diferite familii fericite. Imi plăcea sa ma gândesc la viața lor, perfecta. Stateam si admiram poze ore in sir...asta si ma uitam la seriale. Nu urmăream prea multe, dar imi plăcea sa vad cu percep altii lumea. Chiar daca stiam ca totul e fictiv, imi plăcea sa fac asta si nimeni nu ma putea invinovați nici pentru asta.

Lumea nu era prea drăguță pe aici, la orfelinat. Nu aveam prieteni deloc. Fiind aproape cea mai mare, adica avand 15 ani era greu sa ma integrez. Mai schimbam două vorbe cu colega mea de cameră, Taissa. Era o fată de treaba si din cate am inteles, avea un trecut dezastruos. Era închisă, nu vorbea cu nimeni despre asta. Desi era mai mare decat mine doar cu vreo 6 luni, era mult mai matură. Multi spun ca e o persoană depresivă, dar eu nu cred asta despre ea. Era cam greu de crezut ca noi, niste adolescente în toată regula, vom mai fi adoptate vreodata.
Mi-am pus caştile si am încercat sa ignor furtuna de afară. Era greu, dar hei, până la urma sunt o luptătoare. Fredonam usor versurile melodiilor mele preferate. Eram asa de prinsă de firul muzicii încât nu am observat-o pe Nora intrând in camera mea.

- Nina, scumpo, avem un vizitator. Vrea sa adopte două fete si vrea să vă vadă pe toate. Din cate am inteles e destul de cunoscut. Pot spune ca arată foarte bine si nu m-ar deranja să ma ia si pe mine..imi spune ea făcând cu ochiul.
Am încercat sa ignor faptul ca Nora are vreo 50 de ani. E o femeie de treaba, desi cred ca a cam pierdut sirul timpului, crezându-se o zeiță tânără.

-Off, ce contează?!Sigur o sa ia niste fetițe cat mai mici ca să le creasca de la zero. Practic şansele sa ma adopte si pe mine sunt la fel de inexistente ca viitoarea voastră relație.

Mi-a aruncat o privire urâtă si a plecat.

------------

Heeii

Deci sper ca vă place capitol. O sa continui cartea, iar următoarele vor fi mai lungi si cu mai mult dialog. E prima mea carte si vreau sa imi spuneti părerea voastră despre ea. Accept orice fel de opinie sau critica. Voi încerca sa tin cont de fiecare sugestie. Dacă aveti intrebari as fi super bucuroasă sa vă răspund.

Anonimus out :*