Îngerul

Ce se întâmplă cu mine?

Era totul atât de difuz, o imagine cu un grad de claritate ce lăsa dorit. Însă, am reușit să observ o persoană. Era chiar tipul respectiv, Nathaniel. Avea ochii înflăcărați și sudoarea iși făcea loc pe corpul lui. Nu mi-l imaginam niciodată într-o asemenea ipostază. Era atât de înfricoșător, mai ales când striga ajutor și se auzea ecoul de aproximativ trei ori. Tot aceeași imagine încontinuu, și același sentiment de teamă, mă stăpânea într-u totul. Chipul tipului disperat se destramă în miliarde de cioburi de sticlă, care se contopesc într-un inel de o strălucire aparte, cu o piatră roșie. Se deschide dintr-o dată o ușă și îmi aud numele. Dau să intru pe ea și mă trezesc. Tot ce am vazut parcă a durat o veșnicie.
Nathaniel mă privește amuzat și prietena mea pare de-a dreptul disperată.
-Ești bine? Cum te simți ? Spune-mi te rog că ești bine ! Nu știu ce să fac! Să te duc la cabinet? începu aceasta neștiind ce să mai facă.
-Nu cred că e cazul să te panichezi așa. Sigur a leșinat de la emoții. afirmă tipul cu o mare doză de aroganță.
- Lăsați-mă să vorbesc! Sunt bine! Cred. Cât timp am fost așa?
- Vreo 10 secunde. Te ducem la cabinet ? Poți să mergi?

Poftim? Numai 10 secunde? Mie mi s-a părut o eternitate! Îmi adun forțele și le răspund.
- Sunt bine! *mă ridic și parcă nu am putere să merg, par foarte obosită*
- Ajută-mă să o ducem la cabinet! Cred că are o cădere de calciu. aproape țipa prietena pe care nici acum nu știu cum o cheamă, tipului respectiv.
Surprinzător, Nathaniel mă cuprinde, luându-mă în brațe de unul singur. Corpul acestuia emana o caldure aparte. Îmi făcea plăcere oarecum să stau în brațele acestuia. Mă îndrepta către cabinetul medical, amintindu-mi brusc de acel vis ciudat. Dar până la urmă era doar un vis, cauzat poate chiar de emoțiile ce mi le dădea Nate. Deja l-am și botezat. Sună mai drăguț așa.
Aflu însfârșit numele "prietenei". O altă fată a întrebat-o "Ce a pățit Cassie, Lucy?" . Acceptabil nume.
Revenind la Nate, acesta deschide ușa cabinetului și mă întinde ușor pe patul ce era acolo. Doctorița, o femeie ce părea pricepută în ceea ce face, mă consultă. Îmi administrează apoi un calciu.
- Acum o să iți revi. Trebuie să mai stai o jumătate de oră aici, sub supraveghere.
-Eu am să mă retrag. Am un examen. Mă bucur că ești bine. Pe curând, Cassie! îmi spuse Lucy.
- Pa, Lucy. Mulțumesc!
- Nu ai pentru ce!
- Nathaniel, tu nu pleci? spun omului suspectând că poate are altceva mai bun de făcut.
- Nu, eu am să rămân cu tine..
- Ok..