Pulbere de vise

         16 septembrie 2011

         “ Exista milioane de drumuri pe care le poti parcurge insa numai unul singur este facut pentru tine. Daca ai puterea si rabdarea necesara si cauti suficient de mult in interiorul tau vei gasi drumul tau. Ai, insa, suficient de mult timp la dispozitie pentru a cauta? Exact!De aceea trebuie sa privesti dincolo de ceea ce vezi! ”.

        Astfel, pasesc increzatoare pe portile scolii. Mult zgomot, bucurie, distractie, cu totii erau acolo. Toti prietenii mei ma asteptau. Erau neschimbati, iar eu incepeam sa cred ca o pot lua de la capat. Ne imbratisam, ne pupam, dar parca ei se temeau sa vorbeasca cu mine. Probabil ca dupa tragedia de anul trecut, cand Ben a murit, ei cred ca nu mai am pic de vlaga, de bucurie, nici un alt motiv de a trai. Si nu-i invinuiesc. Eram distrusa, chiar nu mai vedeam nimic, nici un alt motiv pentru care ar merita sa traiesc. Am ajuns sa ma intreb "ce caut eu aici?. Nu mai aveam nici o bucurie in viata.

- Heii! Prieteni, e in regula. Am meditat muuuuult in timpul verii. Vreau sa cred cel putin, ca pot trece peste durerea asta. Le-am spus eu cu un mic zambet pe fata.

- Orice ai face, sa stii ca noi te sustinem si suntem alaturi de tine. Si noi am pierdut o persoana draga, un prieten de nadejde..asa ca in anul asta speram sa ne distram mai mult. Nu?

        Kris a inceput sa tina unul dintre discursurile lui emotionale. El este unul dintre cei mai buni prieteni, lui simt ca ii pot spune orice.

       Si iata-ne din nou in sala cea mare, asteptand ca celebra deshidere a anului sa aiba loc. Eu, Kris, Jenn si Ron ne-am asezat pe scaune, dar ceilalti inca se agitau, se salutau, semn ca se bucurau sa se revada. Eram pierduta in discutiile pe care le aveam cu prietenii mei, cand nici nu am observat linistea ce se aseza in incapere. Dintr-o data m-am intors sa vad ce se intampla. Toata lumea era socata, inspaimantata. Eu eram  calma si totodata speriata. In fata mea, la vreo 15 metri statea el. Un baiat cu parul brunet si ciufulit atent, cu ochii de un ciocolatiu intens, si barba, vazandu-se foarte clar ca nu s-a barbierit in ziua respectiva, ceea ce ii dadea un aer de baiat rau. Era o asemanare incediara. Pentru o secunda am uitat ca mai trebuie sa si respir, dar am incetat cand am vazut ca toata lumea se uita la mine, inclusiv el, care privea nedumerit. M-am intors inapoi la masa si simteam cum iau foc. Nu voiam sa fac vreo scena asa ca am stat calma si linistita pana la incheierea festivitatii.

        Am iesit in curtea cea mare sa iau putin aer. Stiam ca nu e Ben, deoarece mi-a spus ca are un frate geaman pe nume Kyle. Si totusi simteam cum ma adancesc in amintiri. Mi-am dus mainile prin par, incercam sa fac sa nu se vada lacrimile ce tocmai voiau sa-mi siroiasca pe obraji, pentru a ma putea intoarce in multime.

        Am luat-o incet spre apartamentul cercetasilor, vazand ca toata lumea se ingramadea sa vorbeasca cu acel viperin. Da, Kyle era la viperini spre deosebire de fratele sau care era la cercetasi.

        In urmatoarele zile nu l-am bagat in seama, niar prietenii mei ma priveau ingrijorati. Ne-am asezat cu totii la o masa din curte, incepand sa povestim, eu cu cartea in mana si privind in gol. Din cand in cand, nu ma puteam abtine sa nu trag cu ochiul la Kyle.

Din perspectiva lui Kyle

        Toata lumea ma asalta cu fel si fel de intrbari. Ma simteam sufocat, desi ii intelegeam, asemanarea mea cu cea a fratelui meu era...suntem identici, ce sa mai lungesc atat.

        In toata multimea asta de oameni, am zarit o fata cu privirea oarecum indurerata. Parul ciocolatiu, ochii de un albastru ca al oceanului ce exprimau multe sentimente doar privindu-i pentru o fractiune de secunda. Avea corpul atletic, forme bine conturate, era foarte frumoasa.

- Josh, cine e tipa aceea? l-am intrebat pe unul dintre amicii si colegii mei de camera.

- Care? cea cu cartea in mana?

- Da, ea! ii raspun cu un ton nerabdator.

- Cine e ?! intreaba el mirat. Nu stii cine e?! .. e Kim Roberts, iubita fratelui tau..ma rog, fosta iubita.

      Am ramas putin surprins sa aud asta. Eu si fratele meu nu eram foarte apropiati, unul dintre motive fiind distanta dintre noi. Eu fiind plecat de multi ani, nici nu am ajuns la inmormantarea lui. Trecand peste toate astea, m-am ridicat si am mers la ea.

Din perspectiva lui Kim

       Oh my god! Il vedeam apropiindu-se de mine. Ce voia? Il vad punandu-se in fata mea, la nivelul meu si incepand sa bolboroseasca ceva.

- Uite Kim, stiu ca e dureros pentru tine sa vezi frumusetea asta de baiat, dar trebuie sa stii ca eu nu sunt Ben.

Ma uitam la el ca la felul 15, scarbita parca de aroganta de care a dat dovada. Nu simteam nimic in momentul acela, nici un fel de afectiune, deoarece Ben nu era asa. Era afectuos, dragastos, respecta lumea, ma punea pe mine pe primul loc, mereu tinea la propria-mi persoana mai mult decat la a lui.

- Uite ce e baietas..stiu ca nu esti Ben, spre deosebire de tine, eu am fost la inmormantarea lui asa ca iti inteleg confuzia de a nu stii cine esti.

        L-am lasat masca. Poate ca am exagerat putin cu rautatea, dar a meritat. M-am ridicat si am plecat, lasandu-l pe Kyle inca in aceeasi pozitie.