Un cântec duios îngână vântul
Un cântec mai vechi decât pământul ,
Din cer adus, de stele cântat
Despre-o pereche ce n-a fost niciodat.
El sclav al focului albastru
Un cal pe veci el duce de căpăstru
El viaţa cu calul o împarte
Viaţă de miezerie , de libertate departe
Cal alb cu negru pătat
De împărat în foc zvântat
Zdravăn la fugă-ndelungată
Mesajele să le ducă de-ndată.
La fratele-mpăratului de cruce
Împăratul vântului cel negru
Ce Nordul îl conduce
Cu braţ de fier şi voinţă de tigru
O fată are Împăratul
Şi-i mândru ca nimeni altul
Ziua trece şi fata creşte
Dar pe-mpăratul crud ea nu-l iubeşte
Frumoasă ca luna de pe cer
Şi rece ca cel mai năprasnic ger
Uită de iubirea adevărată
De ea nu dori s-audă vreodată
Fata cu împăratul semăna
Viaţa uită cum se trăia
Ziua vine , ziua trece
Prinţesei îi era tot mai rece
Tânărul sclav mesaj primi
Şi el de grabă-încălecă
La drum greu el porni
Şi spre Nor el se-avântă
Drum rece, lung spre împărat
El nu mai făcuse vreodat
În ninsoare albă pură
Şi în negură de zgură
