Victim Of Ecstasy

Capitolul 27: Incredere Pierduta

BROOK POV

M-am uitat cu ochii mari la frumoasa satena care sarise de nicaieri sa ma apere. Incepuse sa maraie, iar barbatul din fata noastra se pregatea sa ia arma in mana. Probabil se simtea amentintat sau credea ca Faith e turbata. Am cuprins-o de incheietura si-am intors-o cu fata spre mine, incercand s-o calmez, spunandu-i tare si clar "Faith, potoleste-te!". Se facuse liniste..ea nu indraznea sa mai spuna ceva. Doar tacea , cu capul plecat in pamant. Isi retrase brusc mana, dandu-se inapoi si lasandu-ma sa vorbesc. M-am apropiat de omul acela si-am intins mana, politicos, pentru a face cunostiinta.

- Numele meu este Brook, iar ea este prietena mea, Faith. Am fost aduse aici de 2 barbati care ne-au prins si ne-au legat.. Insa am reusit sa scapam, dar ne-am pierdut in padure. Am stat cateva zile intr-o cabana la cateva minute de aici, pentru a ne adapostii. Crezi ca ne poti ajuta?

Barbatul ne-a privit ciudat pe amandoua, dar mi-a strans mana, adaugand:

- Eu sunt Albert. Si bineinteles ca va voi ajuta sa iesiti din padure . Trebuiesc anuntate autoritatile pentru a lua legatura cu familiile voastre . Probabil sunt ingrijorati ai vostrii..

Faith nu a indraznit sa-si ridice privirea din pamant si i-am spus, privindu-l serioasa direct in ochi:

- As prefera ca politia sa nu afle de acest lucru..Noi nu avem familie, am fugit de la orfelinat din cauza modului in care eram tratate de asistentele de acolo.

Atunci am simtit cum si Alber si Faith se uita ciudat la noi. Prespun ca nu sunase chiar atat de credibil, dar asta era singura minciuna care-mi venise pe loc..

- Bine atunci, puteti venii cu mine pana cand lucrurile se vor rezolva .

- Multumim. V-am fi foarte recunoscatoare.

- Urmati-ma.

A luat-o inainte, iar eu am luat-o pe Faith de mana, tragand-o dupa mine. Desii simteam din pasii lenti pe care ii facea ca nu dorea sa plecam de acolo. Pastram o distanta intre noi si Albert, pentru a putea vorbii cu Faith si a-i explica situatia in care ne aflam. Voiam s-o fac sa inteleaga ca voi face tot ce voi putea pentru a avea un trai decent in care sa traim doar noi doua.

- Faith, iubito, de ce esti suparata ca plecam? Nu vrei sa plecam din padurea aceasta?

- Nu. Mi-a raspuns ea, simplu si la obiect.

- De ce? Am rugat-o sa explice.

- Nu stiu, daca ne intoarcem vom fii din nou in pericol. Stii ce s-a intamplat in orasul nostru.. Crezi ca vestea n-a ajuns pana in celelalte orase?

- Pai atunci sa ne mutam intr-un oras in care nu exista energie electrica. Am incercat eu sa fac o gluma. Insa m-a privit serioasa. Nu-ti face griji.  Am continuat. Nu voi lasa pe nimeni sa-ti faca ceva..
Am imbratisat-o si am sarutat-o pe frunte. Iti promit ca vom avea o viata mai buna, nu va mai putea intervenii nimeni intre noi doua, iti vei termina studiile si dupa aceea... Te voi putea face sotia mea. M-am oprit si i-am sarutat duios manuta.

Ea s-a inrosit toata, intorcandu-si capul. Era asa de rusinoasa sa n-o vad eu asa .. Era de-a dreptul adorabila, asa ca i-am apucat usor barbia si i-am intors capul, sarutand-o rapid pe buze si luand-o iar de mana, continuand sa il urmam pe Albert.

- Crezi ca putem avea incredere in el? Mi-a soptit. Daca va incerca sa ne faca rau ca ceilalti oameni?

I-am putut simtii nesiguranta in voce si am linistit-o imediat, spunandu-i ca nu toti oamenii sunt la fel, mai exista si oameni buni in zilele de astazi. Ea m-a privit cu ochii aceia tulburatori si mi-a strans mai tare mana. Poate ca ea n-avea incredere in Albert, dar in mine sigur avea. Si-n acest moment, si eu avea nevoie sa stiu ca pot avea incredere in mine

Am continuat sa il urmam pana am iesit afara din padure, apoi intrand intr-o parcare in care erau doar cateva masini. Ne-am apropiat de un 4x4 si am urcat in spate cu Faith, in timp ce Albert se asezase la volan si bagase cheile in contact,pornind masina. Nici nu il intrebasem unde mergeam, pur si simplu, asteptam ca el sa ne duca intr-un loc sigur.. Chiar daca nu ne cunosteam,aveam o presimtire buna in legatura cu el.

FAITH POV

Simteam o durere puternica ce-mi cuprinse tot capul atunci cand il vazusem pe omul acesta,al carui nume era Albert. Nu puteam sa cred ca usor se increzuse Brook in el. Of, este asa de prostuta. De aceea tot refuzam sa merg cu el... Nu cred ca ne vrea binele, nici macar nu stie nimic despre noi si nimeni din ziua de astazi nu se trezeste sa ajute pe cineva, fara sa astepte ceva la schimb. Asa sunt oamenii.. Insa Brook n-a invatat asta si are nevoie de mine pentru a o tine in siguranta. Oriunde ne-ar duce acest Albert, eu nu ma voi dezlipii de Brook, n-o voi lasa nici o secunda singura, fiind constant langa ea.

Pe tot parcursul drumului, Brook ma tinuse de umar, lipita de ea, capul tinandu-mi-l pe pieptul ei, incercand din rasputeri sa nu adorm. Plecasem de o ora din padure si tot nu ajunsesem. El chiar avea de gand sa ne duca intr-un loc sigur sau voia sa ne intinda o capcana?