Vicii Primare

Epilog

Tudor se ridică și se îmbrățișează prietenește, bătându-se reciproc pe umăr. Carmen pare a fi mută de uimire și mă analizează cu ochi ageri, probabil așteptându-se ca eu să leșin sau ceva asemănător. Dar nu. Nu simt nevoia să plâng sau să vomit. Nu mai simt nici un pic de durere sau neliniște. Mă simt, într-un mod extrem de confuz, împlinită.

-Alin Moraru. Se prezintă cel de-al doilea bărbat căruia am uitat să-i mai acord atenția cuvenită.

Ne prezentăm pe rând și ne reașezăm la masă, Răzvan ocupând scaunul din dreapta mea care rămăsese singurul gol.

-Mă bucur că-l cunoașteți pe domnul Rodriguez. Suntem parteneri de trei luni de zile și am insistat ca el să fie prezent la întâlnirea din această seară căci dumnealui are mult mai multă experiență cu birocrația din România decât mine. Spune Alin fără să-și dea seama de tensiunea ce s-a creat în jurul nostru.

Tudor pare neliniștit, zâmbește fatidic, ceea ce o face pe Carmen să-și piardă concentrarea profesională, acordându-mi mie mai multă atenție decât omului cu care era nerăbdătoare să stea de vorbă.

-Dacă îmi spuneai de la bun început că este vorba de ei, îți sugeram să semnezi din start contractul. Am lucrat cu toți trei și îmi pun cuvântul la bătaie că va ieși un parteneriat profitabil. Spune Răzvan pe același ton profesional care a rămas neschimbat.

Rămân tăcută în continuare, lăsându-mi privirea să se dezmierde cu priveliștea din dreapta mea. Nu-mi pasă că arăt ciudat, dar vreau să mă satur cu imaginea lui. Îmi zâmbește ușor și încearcă să pară cât se poate de concentrat la tot ceea ce se întâmplă în jurul lui.

După o conversație ușoară despre anumite detalii privind proiectul nostru, Alin pare din ce în ce mai interesant de noua noastră perspectivă ce vrem s-o aducem în România.

-Mâine dimineață îmi voi suna avocații ca să se ocupe de documentele necesare. Mă bucur foarte mult să văd atâta potențial în tineretul din România. Mereu am avut senzația că în țara noastră  nu este nimic menit să dureze, dar ceea ce-mi propuneți voi chiar merită încercat. Spune Alin mulțumit de toate argumentele aduse în această seară.

-Ne bucurăm foarte mult că vom colabora pe viitor cu dumneavoastră. Spune Carmen în culmea fericirii.

Răzvan rămăsese tăcut pe timpul discuțiilor noastre, aprobând ușor din cap ori de câte ori am spus eu câte ceva. Era un sentiment nou ce-l experimentam și nu eram sigură dacă acest efect avea să durere și după ce el va pleca. Iarăși.

Nu ne-am vorbit în mod direct toată seara, dar picioarele noastre au fost mereu îndreptate unul în direcția celuilalt. Distanța dintre noi era mult mai electrizantă decât îmi aminteam, iar asta putea să mă aducă ori în pragul depresiei, ori în fața unei uși din trecut închise pentru totdeauna.

Eram curioasă ce mai face, ce a mai făcut, dacă are o relație, dacă este iubit, dacă este fericit și dacă regretă măcar pentru o secundă că a ieșit atât de brusc din viața mea.

A fost un adevărat miracol să reușesc să rămân concentrată la discuțiile purtate și la modul în care costumul lui albastru îi îmbrăca trupul fără cusur. A fost un miracol că am reușit să zâmbesc fără să mă mai doară sufletul. Nu voiam să pară că nu-mi mai pasă, dar nici nu puteam să las vizibile rănile încă deschise ce mi le lăsase.

-Ați fost la clubul de elită din Praga? Ați putea să mă însoțiți cu domnul Rodriguez, având în vedere că sunteți cu toții îmbrăcați adecvat și nu este nevoie să mai pierdem timp degeaba.