The First Love

Cap. 1:*Cuvintele mamei*

Ajunsă acasa de la liceul din Boston Îmi arunc ghiozdanul pe canapea. Și dintr-o dată aud cum un sunet țipător imi deranja urechile si totodată toată liniștea din casă dispăruse.....

Trrr! Da...e telefonul meu! :))

-Emily! Oh scumpo esti teafara?!
-Da...mama, ce s-a intamplat?! Am spus eu foarte speriata.
-Pai...dragă...nu stiu cum sa-ti spun!
-Ce?! Mamă...zi ce s-a intamplat!
-Sa zicem ca tatăl tău a facut o mica prostioară la locul de munca si a fost dat afara! Dar înainte de a iesi din....
-Alo?? Mama? Ma auzi?

Ooo!super!Tocmai telefonul meu a murit...bateria...Bateria asta ma enerveaza deja...atunci cand ti-e lumea mai dragă...gata! Moare!!!

Am fugit repede in camera mea sa pun iphone meu la incarcat. Dar incarcatorul era de negasit!! Intr-un final, insfarsit, l-am gasit: - Ooo Da! L-am găsit! , strigai eu bucuroasă. Cuvintele mamei  îmi tot răsunau în minte. "Oare ce vroia să zică mama? Ce a pățit tata? E ceva grav? Sau e o glumă?" Aceste întrebări mă tot frământau de vreo 5 min. Când insfarsit s-a deschis si telefonul meu am sunat-o disperată pe mama.

-Alo? mami ma auzi?
-Da! Raspunse ea cu un ton care dădea impresia că nu m-a auzit de o veșnicie.
-Îmi spui si mie ce s-a întâmplat?
-Tatăl tau a fost concediat!
-Da si? Ma tinea deja in suspans.
-Șeful l-a amenințat. Dacă nu vom parasi orașul...tu vei fi in mare pericol!!!

Atunci imi pica telefonul din mână...eram șocată! Numai gândul ca voi părăsi acest oraș imi dadea fiori. Cum sa plec eu de aici? PRIETENII mei? Nu o sa-i mai vad niciodată! Maya prietena mea de o viață...cum o să trăiesc fără ea?? Ea îi mereu lângă mine și ma ajuta tot timpul! Ma tot gândeam cum să-i dau vestea rea... Da! Am s-o invit la un suc, asa ca fetele, ca sa vorbim si să-i dau vestea rea. Cred...ok atunci o sun...da!

-Heii Maya ce faci?
-Da bine tu? Ma plictisesc.
-Perfect!
-Ce?! Ma intrebase ea cu un ton surprins
-Pai...as vrea sa mergem la un suc sa vorbim...
-Despre ce? Ma întrerupe ea.
Si eu am început a plânge. Simteam cum lacrimile imi cuprind fața.
-Emy! Ce ai pățit?!
-Trebuie sa vorbim,serios.
-Bine! Esti acasa?
-Da...
-In 15 minute ajung la tine acasa. Si vorbim! Bine?
-ok! Raspund eu încercând sa imi sterg lacrimile de pe obrajii mei.

Cât o așteptam pe Maya am stat in camera mea, unde multe amintiri își făcură apariția în mintea mea. În acea cameră am multe amintiri cu ea dar și cu celelalte fete: Kasy (Kassandra) și Micky (Michelle). Unele amintiri erau frumoase alte putin mai urâte... Camera mea era decorată cu multe poze în care eram prezentă eu, Maya, Kasy si Micky! Ma așezai mai apoi pe scaunul de la birou si am început a mă învârti și mă uitam la toate pozele. Am început din nou să plâng. Poate credeti ca sunt foarte sensibila. Eh nu-i chiar așa! Pe mine cu greu mă bufnește plânsul, dar acum era chiar o situație complicată. Punetiva in locul meu! :(

Dupa 15min.

Cineva a bătut la ușă...era Maya, logic, însoțită de Kasy si Micky (acest lucru m-a puțin uimit, eu teoretic știam că vine doar Maya dar nu contează deoarece ma bucur că au venit si ele!)

Au fugit toate către mine și m-au îmbrățișat! Simțeam că cineva ține cu adevărat la mine!! Le-am spus să intre si să i-a loc cât timp eu le-am pregătit o limonadă cu multă gheață fiindcă era foarte cald, doar eram la începutul lunii mai. Am început sa le povestesc, mai apoi, cum o zi minunată de mai, cu soare s-a transformat în una oribilă... ele au rămas la fel de șocate ca mine! Le era frica cum se va destrăma prietenia noastră de o viață. Câteva minute am stat toate cu privirile in pământ fără ca una dintre noi să scoată un cuvânt. Până când Maya s-a ridicat de pe canapea si a început:
-Fetelor! Toate tresărind deoarece strigase,-Deja ma enervați!
- Ce e? Am intrebat eu cu Micky intr-un glas
-Exista telefon, hârtie si pix, e-mail, facebook, instagram si multe alte rețele de socializare. Deci o sa ținem cu ușurință legătură! Exclama, optimistă cum îi sta in fire.
-Mda...răspunse Micky încercând să amelioreze situația.

Încercând sa uitam ce s-a întâmplat am mers in camera mea unde am încercat sa ne distram. A fost o dupa masă excelentă...ținând cont de vestea groaznică. Asa ca in zilele următoare toate am apreciat mult mai mult momentele împreună dat fiind faptul ca toate eram conștiente ca va veni și ziua in care ne vom despărți. Mai spre seara au plecat si ele la casele lor. După aceea venira si părinții mei de la serviciu si urma sa luăm cina în familie....

Vor urma și alte capitole mult mai interesante! Sper să vă placă! :* Scuze pt. Greșelile de ortografie!!!