Suntem generaţia...

BUNăăă! Sunt băiat, şi ascult One Direction, şi m-am decis să fac un Fan Fic cu ei. Sper din suflet să vă placă ce scriu!

Se apropia vara şi odată cu ea călătoria. Câţiva prieteni, o maşina, un drum lung şi istovitor, emoţii adolescentine. Încercam să adun în mine toţi munţii prin care treceam, imagini infinit de frumoase, lacurile cu lungile lor unduiri, cântecele fără sfârşit ale vântului. Se cască un hău adânc în sufletul meu şi treptat necunoscutul mă birui. Ţipetele de fericire încetară, facând loc unei tăceri colosale. Schitam doar gesturi involuntare în trecerea aceea, însa linistea ne cuprinsese pe toţi. Înţelegeam către ce ne îndreptam, însa încercam să amânăm finalul prin munţi semeţi, prin vai goale de oameni, prin somn adânc, uman, istovitor.

Se apropia vara şi odată cu ea o saptămână unică. Dacă aş fi ştiut mersul vremurilor în acele timpuri aş fi reţinut fiecare idee din poveste. Îmi amintesc ca acolo era o mare de oameni. Se trezeau cu greu şi adormeau cu greu. Între aceste intervale reuşeau să găsească graţie, fericire sau nimicul. Erau un amalgam de valori, o imensa cantitate de informatie, acele vorbiri şi muzici. La un moment am auzit ca în agonie: “voi sunteti generatia care se va ridica…”

Am zâmbit uşor. Spune-i unui adolescent că este invincibil si va călca pe ape. Am luat ca atare acele vorbe si m-am ridicat, însa nu ştiam spre ce. Aveam o idee, dar nimic concret. Zi de zi ma rodeau acele cuvinte şi nu ştiam ce trebuie să fac. Erau o povara pe care începeam să o lepăd. Nu ştiam nimic concret, nu-mi definisem înca idealul şi ţinta.

Era vara târzie şi începusem să învăţ uitarea. Mă pregăteam pentru o viaţa nouă şi puneam în prim plan informaticile inexacte ale tinereţii. Au adormit acele cuvinte în somnul raţiunii care a născut monştri.

Au urmat alţi ani si alte apropieri de vara. Nimic nou, nici-o revoluţie, nici-o ridicare spre ceva. Făceam parte din generatia care trebuia să se ridice, dar nu ştiam către ce, cu cine, când. Aveam râvna necesară, însă mă blocam în detalii sau în lipsa lor. Au trecut alte vremuri şi am cunoscut câţiva oameni. Alţii decât în prima vară. Am încercat ceva şi aproape am reuşit. A fost primul moment când am fost aproape de reuşită, însa viaţa ne-a risipit departe, foarte departe, în ţări si orase pierdute.

A urmat o lungă si dureroasă tăcere, în care fiecare şi-a primit porţia de palme făra reducere, în care fiecare şi-a luat suferinţa ca atare. Nu e loc de lamentaţii, însă făcând parte din generatia care trebuia să se ridice a trebuit să spun fericirii şi eşecului pe nume, a trebuit să gust din colb ca să înţeleg rolul scării spre cer. Fiecare încercare părea sortită eşecului, ca un mers pe ape fără credinţă. Atunci am decis să las gândul acesta în tăcere veşnica, pentru ca fiecare pas însemna scufundare şi apropia moartea de viaţă.

Acum simt cum se apropie primavara, desi am plans acel Decembre, şi din liniştea facerii ei s-a trezit iarăşi gândul. De data asta cu o putere prea mare ca să îl refuz. Am lasat apoi muzicile să-şi facă partea. Au urmat câteva discuţii lungi în miez de noapte şi de data asta ştiu de unde începe ridicarea, de data asta ştiu că voi reuşi.

Suntem generatia care se va ridica…