No Name

Cum a început totul.

     *In urma cu 3 ani jumate*

     "Draga jurnalule,

   Sau sa-ti spun "draga cel mai bun prieten si singurul pe care il am"?

   Astazi am implinit 14 ani. Ura!...

   Bunica mi-a facut tortul meu preferat si al bunicului. Parintii mei inca nu m-au sunat. Si probabil nici nu o vor face, dar deja m-am obisnuit ca ei sa uite de mine.

   Stau in locul meu preferata, lipita de trunchiul copacului batran de langa iazul din apropierea casei mele. Privesc apusul si ma intreb ce sa fac. Oare sa merg?

   Ei bine, cred ca te intrebi unde. Dimineata, cand ma intorceam de la piata, eram aproape de casa si o masina negra, blindata opreste langa mine. Geamul din dreptul pasagerului coboara si un barbat ce avea in jur de 35 de ani imi intinde un bilet. Il privesc ciudat si refuz biletul, dar barbatul ramane cu mana intinsa asa ca l-am luat. Si ca sa ma coving in legatura cu ce urmeaza sa fac, il voi citi inca o data."

   Imi inchid jurnalul si il las langa mine, pe iarba. Scot biletelul impaturit in doua din buzunarul blugilor. "Pentru Mal". Ai gresit persoana, amice!

     "Buna, Mal.

   O sa incep prin a te ruga ceva. Te rog sa ma lasi sa te protejez. Vreau sa iti fiu sprijin, sa te ajut. Nu mai vreau sa fiu a doua ta umbra sau umarul pe care plangi mereu cand ai nevoie, vreau sa fiu mai mult de atat. Ma stii, Mal. Nu ma cunosti, dar ma stii. Stii ca am fost mereu acolo pentru tine si stii ca voi fi mereu.

   Poate iti spui ca am gresit persoana. Te asigur ca nu am gresit-o. Si, ca sa te convingi, te astept maine inainte de apus la marginea padurii din apropierea casei tale.

   Sper sa vii. Cu drag, viitorul tau sprijin."

   Cred ca e a zecea oara cand o citesc si parca tot nu-mi vine sa cred. Ma holbez la scrisul ingrijit. Deci s-a obosit sa scrie cu propria mana. Foarte impresionant! Stand si privind bucata mototolita de hartie imi dau seama ca sunt privita. Imi indrept privirea spre padure si observ o silueta neagra si inalta. Foarte frumos, acum ma si spioneaza!

   -Nu stiu cine esti, dar nici nu vreau sa o fac! ii strig si arunc hartia cat colo.

   -An, scumpo, haide, se face racoare! imi spune bunica.

   -Vin acum, buni!

   Imi iau jurnalul si alerg spre casa.

***

   Dupa ce am terminat de mancat si am ajutat-o pe bunica sa stranga masa, am urcat in camera. Mi-am luat tot ce am nevoie si am mers la baie dand drumul apei calde. Mi-am pus hainele in cosul de rufe si chiar cand sa intru in dus, imi suna telefonul. Imi trag un halat pe mine si merg inapoi in camera. Da, baia e chiar langa camera mea, si da, am baie separata de cea a bunicilor. Ridic Samsungul de pe pat si observ un numar strain tronand pe ecran si sunand de zor. Mda, si-au amintit.

   -Buna, mama. Spun in timp ce ma asez pe pat.

   -Buna, scumpo. Te-am sunat sa-ti spunem la multi ani. Sa stii ca ne e tare dor de tine.

   -Multumesc, si mie mi-e dor de voi. De ce vorbesti in soapta?

   -Aa, pai suntem in mijlocul unei sedinte importante de afaceri. Tatal tau nu poate vorbi acum. Si se pare ca nici eu.

   -E-n regula, mama, mai vorbim.

   -Ok, scumpo, te iubim! spune repezit si imi inchide.

   Mda, halal parinti.

   Ma intorc inapoi in dus. Nu stau mult, ci doar cat sa ma gandesc putin. Deci, parintii mei sunt oameni de afaceri sau cel putin asta stiu eu. Eu nu merg la scoala ca ceilalti copii normali. Eu sunt nevoita sa am un profesor particular platit de parintii mei si sa invat acasa. Ei cred ca tipii din concurenta sunt prea periculosi si le vor face rau prin mine. Nu stiu ce gandire e asta, dar...

   Ma pun rapid in pat cu gandul ca maine e ultima zi in care fac ore cu domnul Charles, profesorul meu.

***

   Bun, oficial mi-am inceput vacanta de vara. E 2 iunie, si e cam devreme ce-i drept, dar banuiesc ca invatatul acasa poate avea si el avantajele lui.

   L-am condus pe domnul Charles si urc inapoi in camera. Raman blocata in usa atunci cand vad un biletel lipit de geam. Faci misto de mine?!

   Il iau si il citesc mai mult decat nervoasa.

   "Vorbesc serios, Mal. Ora 17. Sa nu intarzii!"

   Ok, deci tipul asta ori ma confunda, ori...poate chiar vorbeste serios. Momentan ma inclin mai mult spre prima varianta, dar totusi voi merge sa vad despre ce naiba e vorba. Bunicii mei sunt plecati la nu stiu ce rude si nu se intorc pana diseara sau chiar maine.  E de abia 14:30. Ce se presupune ca ar trebui sa fac in timpul asta?

   Ma apuc sa fac curat prin camera, apoi ma uit la pozele de familie. Chiar nu am realizat cat de repede a trecut timpul si e deja 16:45. Bun, deci in 15 minute ar trebui sa fiu acolo. Dar, cand a spus "marginea padurii" la care margine s-a referit?

  Ma indrept in pas alergator spre padure si zaresc aceeasi masina de ieri parcata in acelasi loc in care am vazut acea silueta. Sa terminam odata!

   Ma opresc la o distanta considerabila de masina, imi pun mainile la piept si astept ca tacanitul ala sa coboare din masina. O, dar, vai! E imbracat in costum. Si are ochi albastri. Si e destul de dragut pentru varsta lui. Termina! Pai, mersi constiinta.

   -Uite, il reped eu, nu stiu cine esti si ce vrei de la aceasta Mal, dar te asigur ca ai gresit persoana.

   Isi scoate mainile din buzunare si ma priveste zambind in coltul gurii dupa care ma lasa masca:

  -O, ba eu cred ca esti fix persoana pe care o caut. Dar, hai sa vedem daca e intr-adevar cum cred eu. Caut o fata pe nume Annabelle Pattinson, ieri a implinit 14 ani, parintii ei sunt plecati prin toata Europa si se dau drept oameni de afaceri si din aceasta cauza e nevoita sa invete acasa. Profesorul tau este unul dintre angajatii mei, Mal.

   -Daca stii cateva informatii despre mine, nu inseamna ca ma cunosti. Si de ce imi tot spui Mal?

   -Asa e, nu te cunosc. Dar mi-ar placea sa o fac si sa te ajut. Iti spun asa pentru ca imi place si pentru ca ti se potriveste. Charles!

   Din spatele masinii coboara domnul Charles. Ok, ce se petrece aici?

   -Domnule Charles?

   -Anna, ne cunoastem de mai bine de 8 ani. Stii ca nu ti-as vrea raul, nu-i asa? ma intreaba si imi pune mana pe obraz privindu-ma.

   -Stiu, dar...

   -Uite, te rog sa ma asculti. Fa-ti bagajul si mergi cu Alexander. Te va ajuta. Si o sa vezi ca imi vei multumi mai tarziu. 

   Imi indrept privirea spre Alexander care imi zambeste si se urca in masina. Domnul Charles ma saruta pe frunte apoi urca si el in masina. Dupa ce intorc masina, Alexander imi spune prin geamul deschis sa imi fac bagajele pana diseara si sa-i dau mesaj lui Charles cand sunt gata.

   Ce sa fac?