Ajunși în fața colibei, care la întuneric avea o înfățișare foarte stranie, cei șase nepoftiți cercetau cu privirea împrejurimile fiind cu mare băgare de seamă. Cel dintâi, care le era și șef, era nimeni altul decât Orus. A auzit din spusele unor cârciumari că doi inși, unul șaten, celălalt roșcat, vin la ei și își vând ajutorul pentru foarte puțini bani, uneori fac treabă și pe gratis.
-Mai mare dragul să le dai mai mult! spunea unul din acei cârciumari.
Ei bine, Ruca, se gândea Orus, disperarea ta de-a găsi pe "cele două pâini ale Domnului" va lua sfârșit chiar azi dacă spusele că ar locui aici sunt adevărate. Dar dacă îi găsesc, îmi pare rău, dar nu te voi asculta...
Cu trei zile înainte...
-Ești sigur că ești vrednic de-a merge într-o astfel de căutare? spuse Ruca. Mai bine stai aici. Încă mai am nevoie de ajutorul tău și știi bine că aceasta poate fi în zadar.
-Încercarea moarte n-are, deci merită.
-Dacă îi găsești, să-i aduci vii. Decizia nebunească de-a fugi e o rușine față de Cel de Sus, iar pedeapsa e pe măsură.
-Da, stăpâne.
Cu alte cuvinte, continuă el, voi încerca să negociez cu ei.
-Șef, jur-împrejurul acestei colibe arată ca și cum cineva ar fi târâit ceva greu, iar apoi am găsit un cufăr mare și gol, spuse primul.
-Am aruncat o privire prin colibă, însă n-am intrat, dar "verum" să vă spun, nu pare să fie locuită, zise cel de-al doilea.
-Și ce așteptați acum ,spuse Orus încruntat, invitații speciale? Dărâmați-o! Și-așa dacă va fi vreo furtună nu va rezista.
-Da, șef!
Din tufiș, Norvus, dibuindu-le intenția, a trimis trei săgeți una după alta în cei ce se pregăteau să le facă una cu pământul coliba. O săgeată a ajuns în umărul drept al primului "păgubaș", a doua în spatele celuilalt, iar a treia s-a înfipt într-un stâlp de susține al colibei. Văzând asta, Orus încercă să zărească locul de unde au plecat săgețile, însă ceea ce a văzut l-a speriat și mai tare.
Va urma...
