Scrisorile Unui Suflet Pierdut

Prolog

Dragă...

     Nu. Sună atât de pueril. Pueril, ce cuvânt magnific, dar în această lume, cu toate că eu, fiind încă un copil în bătaia sorţii şi cuvântul acesta "pueril", avem o semnificaţie asemănătoare, suntem diferiţi. Nu sunt deloc magnifică, ci mai bine zis sunt un eşec al acestei lumi. Am pierdut cea mai mare comoară pe care aş fi putut-o câştiga. Deci, nu aş putea folosi cuvântul "dragă" ca formulă de început, pentru că "dragă" e pueril şi "pueril" e magnific şi eu nu sunt în stare să îl pot folosi. Mototolesc hârtia şi o arunc în colţul îndepărtat aşa cum şi mie mi-au fost mototolite sentimentele de viaţă.

Soarele meu...

     Spun "nu" şi acestui cuvânt. Parcă aş fi o adolescentă îndrăgostită. Am fost, nu mai sunt, nu mai am privilegiul să folosesc nici acest început. Nu de când lumina soarelui s-a stins în inima mea şi soarele nu mai e soare, e numai beznă.

Viaţa mea...

     Nu înţeleg nici această expresie. Nu e de parcă cineva ar fi în stare să îşi dedice viaţa altora. Oamenii nu înţeleg când spun "Îmi urăsc viaţa." Dacă e adevărat, înseamnă că te urăşti pe tine însuţi, pentru că viaţa arată cum eşti de fapt şi eu pot să spun "Îmi urăsc viaţa." pentru că chiar aşa e. Mă urăsc pe mine pentru ceea ce am făcut până acum.

     Las să cadă şi această foaie în coş şi apuc alta începând să scriu, fără nimic mai mult.

     Îţi mai aminteşti când ne jucam în parc, prin iarba deasă, simţind vântul atingându-ne duios în timp ce ne imaginam că zburăm prin norii de vată de zahăr şi că plonjăm ca ciocârliile în bătaia sorţii? Îţi aminteşti de "banca noastră"? Banca aceea pe care am revendicat-o fără niciun drept, pe care ne-am scrijelit numele cu un cuţit. Nu mai e. Aşa cum tu nu mai eşti lângă mine, banca aceea a dispărut. Parcul, la fel. Cred că se simţea singur. Eram singurii care mergeau acolo, ţinându-i companie. Acum, în locul acelui parc, se construieşte un nou loc de joacă. Ar fi atât de minunat să îmi construiesc din nou viaţa. Plâng în fiecare seară că nu mi-o pot spulbera în mii de petale, să se împrăştie în lume şi alţii să ne cunoască povestea, pentru a nu face aceleaşi greşeli pe care le-am făcut. Dar cred că, scriind acum, cineva scriindu-mi viaţa, acel cineva poate să afle păcatele acestei vieţi pe care o trăiesc, acel cineva va împărtăşi cu alţii viaţa mea în care te-am cunoscut pe tine...