Tangoul disperării- Pariul

·Capitolul 8- Prea multe lucruri sunt ciudate

E deja vineri, au trecut 5 zile de cand nu am mai dat de Louis. Nu stiu daca sa fiu furioasa sau ingrijorata. Nu a dat deloc pe la scoala. Nici pe Dylan nu l-am putut gasi. Parca i-au inghitit pamantul de duminica noapte pana acum.

Mi-am petrecut timpul cu Hazel toata spatamna. Deborah a plecat impreuna cu parintii sai in Liverpool si se intoarce abia luni. Nu o suport pe Hazel tot timpul. E atat de vesela si chitaie tot timpul. De ce chitaie? Nu voi afla niciodata raspunsul la aceasta intrebare asa ca mai bine renunt.

Stau la masa in cantina si imi mananc briosa cu ciocolata si ascult cum satena imi vorbeste despre noul sau iubit de care e incantata si chiar il place. De ce sa te atasezi de o persoana ca mai apoi sa inveti cum sa nu mai depinzi de ea? Iubirea e naspa.

Louis e naspa. Nu mi-a raspuns nici la telefon macar. Fir-ar el sa fie. Nici nu inteleg de ce imi fac atatea griji pentru el. M-am interesat si am am aflat ca in seara asta se tin curse, dar de la ora 11. Am timp sa ma pregatesc si sa mai trag si un pui de somn dupa ore.

In sfarsit se termina orele si pot nerge acasa. Saptamana asta a trecut mai freu ca niciodata. Ies din scoala impreuna cu Hazel si mergem in tacere pana la masinile noastre. Mi-am luat masina mea obisnuita, un Renault Clio, albastru electric. Nu vreau ca nimeni sa stie ca voi merge in seara asta pe pista, in af ar a de Hazel. Am incredere ca nu ii va zice nimanui, ii e prea frica de mine.

- Azi mai mergi in seara asta? intreaba Hazel inainte sa ne urcam in masina.

- Normal, vii si tu? o intreb si stiu ca voi regreta.

- Vrei sa vin cu tine? Cum de asa minune? intreaba cu ochii larg deschisi.

- Hazel, marai, incep sa-mi pierd rabdarea. Vii? Da sau nu?

- Da, normal ca da! chitaie.

Imi dau ochii peste cap la raspunsul ei entruziast. Merg la masina mea si ii deschid portbagajul. Vad cele doua masti negre, mate, cu cristale de aceasi culoare pe margini. Iau una din ele si i-o intind.

- Nu vreau sa stie nimeni cine suntem. Sa nu iti dai masca jos niciodata, ii explic cand vad ca ma priveste confuza.

Da din cap aprobator si da sa se urce in masina, dar o opresc.

- Vino la mine la 21:30 si imbraca-te in negru, ii spun si ma urc in masina.

Conduc pana acasa in liniste. Doar eu cu gandurile mele. Sunt sigura ca Louis nu mi-a tras clapa. Nu avea cum sa faca asta fiindca nu a obtinut nimic de la mine ca sa poata sa plece multumit ca si-a batut joc. Sper doar sa nu fie mort. Incepea sa imi placa compania lui. Nu imi vine sa cred ca am zis asta! Dar e ceva la el ce ma atrage. Imi place cand imi spune ca nu sunt asa cum las eu sa para, ca nu sunt rea. Mi-ar place sa fiu asa, dar nu sunt.

Parchez masna in fata casei si intru, incuind usa cu cheia. Mama a plecat si inca nu s-a intors. Nici macar tata. Procesul asta tine mult prea mult timp. Ce e atat de greu de hotarat? Betivul de unchi-miu sa-si vada de traba lui, iar Ginger sa primeasca custodia lui Zack. Imi lipseste piciul, desi am petrecut doar o zi cu el, m-am atasat de el. Asta e ciudat. Prea multe lucruri sunt ciudate.

Imi verific ceasul si descopar ca e abia ora 5, mai am mult timp sa ma pregatesc pentru curse, dar incep sa imi caut haine deja. Ceva negru... hmm... Iau o maleta neagra, mulata, cu guler si o pereche de colanti negri din piele. E perfect! arunc hainele pe pat si ma indrept spre baie. Merit o baie lunga.

Intru in apa fierbinte si muschii mei se relaxeaza, iar toate gandurile dispar. Aceasta senzatie placuta nu dureaza prea mult. O mie de ganduri imi vin in minte. Mama e bine? Louis e bine? Totul va merge cum am planuit in seara asta? Deja incep sa imi fac griji pentru toate. Mamei ii voi da un telefon maine dimineata cand ma trezesc. Nu o pot suna acum, va sinti emotiile mele chiar si prin telefon.