Secretele ucid : Origini

Hanoracul

Cei doi detectivi au parasit salonul, si s-au indreptat spre cafeneaua spitalului. Dupa ce si-au luat cate o cafea si o prajitura, s-au asezat la una dintre masute. Brown rupse tacerea.

-          Deci, ai aflat ceva?

-          Nimeni nu a vazut si a auzit nimic. Dar esti sigur, ca nu i s-a facut rau si a cazut?

-          Da.

-          Poate i s-a facut rau, sau a avut o scadere de calciu, sau...

-          Atunci, ce cauta acolo? A zis ca se duce la ora.

-          Si crezi ca cineva a bagat-o acolo.

-          Da.

-          Ei bine, nu a fost Dan.

-          De unde sti sigur? Stim ca nu a fost el cel care i-a pus biletul in dulap,la liceu, dar nu stim sigur, ca nu a fost el ultima persoana cu care a vorbit.

-          Oricum, nici urma de el... nu l-am vazut azi la scoala, dupa ce am discutat cu el.

-          Scott, pe mine ma incurca, faptul ca ancheta aceasta este plina de secrete... cuvantul de baza al acestei anchete, este „secret”. Iar eu nu stiu de ce sa ma leg... niciun indiciu. Bun, am gasit amprentele in masina, am gasit biletul langa cadavru, avem certitudinea ca victima este Jane Gilbert, dar atata timp cat nu avem dovezi concrete ca Dan Cross a omorat-o cu mana lui, ne sunt mainile legate. In plus, de unde naiba s-o luam pe Amanda Boxer? A disparut. Poate o gasim peste cateva zile si pe ea moarta.

-          Si tu crezi ca pustoaica nu site nimic?

-          Ei bine, daca pana in urma cu cateva zile stia, acum, sunt sigur ca nu mai stie nimic.

-          Si de unde siguranta asta? Intreba Evans, iar Brown ii povesti discutia pe care o avusese cu doctorita Bloom. Deci e pe bune... nu-si poate aduce aminte nimic. Si zici ca poate fi permanenta. Colegul sau incuviinta.

-          Da, Scott, de aia vreau sa o tinem sub supraveghere. Nu vreau sa... dar nu reusi sa termine de vorbit, caci se auzi vocea unei asistente, la boxa atarnata de peretele spitalului.

„Detectivul Brown este rugat sa vina de urgenta in salonul cu numarul 145. Repet detectivul Brown este rugat sa vina de urgenta in salonul cu numarul 145.”

-          Dumnezeule! Replica Brown si amandoi se ridicara simultan de pa scaune, alergand, spre salonul Emmei. Pentru cei 57 de ani ai sai, avea o conditie fizica de invidiat. Cand au ajuns, amandoi rasuflau greu. Au tras o data aer in piept si au intrebat ce se intamplase.

-          A disparut! Zise Amelia intrigata. Am venit sa vad ce face si nu mai era, iar de dumneavoastra , nici vorba! Si arata spre Evans.

-          Scuzati-ne, am fost...

-          Unde este? Asta e tot ce ma intereseaza acum.

Scott se apropie de fereastra, si o vazu. Si mai vazu ca nu era singura, si era inconstienta. A rupt-o la fuga pana acolo, Brown luandu-se dupa el, impreuna cu doi bodyguarzi ai spitalului. Insa au ajuns prea tarziu... cand au iesit din spital, Emma se afla intr-o masina, care tocmai iesea din curtea spitalului.  Detectivul cel tanar a dat sa fuga repede la masina, dar colegul sau i-a strigat ca nu are rost... le pierdusera urma.

Amandoi s-au intors in salon, unde se afla medicul.

-          Deci? Intreba aceasta nerabdatoare.

-          Au scapat...

-          Nu e bine... nu e bine pentru sanatatea sa! Ar fi trebuit sa fie linistita si aparata, domnilor! Le-a reprosat aceasta.

-          Uite cucoana, avem destule probleme ca sa ne mai bati si tu la cap... sari ca ars Evans.

-          Scott!  Da doamna, este vina noastra! Acum, exista ceva urme ramase?

-          Da, niste urme de pantofi, si avem camere video pe holuri.

-          Perfect! Haideti sa vedem ce gasim.

-          Brown, eu am sunat la sectie. O sa ajunga o echipa criminalistica in cateva minute. Mai bine ii astept si ma mai calmez.

-          Bine, bine...incuviinta colegul sau.

Medicul l-a condus pe detectiv in camera unde putea viziona toate casetele din acea seara. Ii venea sa rada de el insusi, isi facea sperante ca va merge acasa si va avea un somn linistit. L-a rugat pe supraveghetor sa puna caseta care trebuia si sa-l lase sa o vizioneze in liniste.

                O singura persoana intrase in spital in seara dupa ce incepuse ploaia. Un barbat, dupa vestimentatie, imbracat in pantaloni si hanorac negru, cu gluga trasa pe ochi. Alta camera l-a filmat in timp ce intra in camera Emmei. Brown a vazut-o si pe fata, i-a vazut disperarea, si s-a blestemat pentru ca o lasase singura. Cateva minute mai tarziu, il vede cum o tine in brate, si merge linistit pe holurile spitalului. Ceea ce-l rodea tare pe Brown, este, cum a reusit acest individ, sa iasa din spital fara sa fie vazut de nimeni? Si pe deasupra si cu un pacient in brate. Trebuia sa ia la rost si pe paznicii de la intrare. A mai pus inca o data caseta, sa vada, daca nu omisese vreun detaliu. Acum se uitase mai atent la imbracamintea individului. Cunostea hanoracul, cat si pe posesorul acestuia si nu ii venea a crede. Intr-adevar, Emma avea mare dreptate sa-l banuiasca de crima si toate celelalte lucruri. Era un nenorocit... si inca unul periculos... si era Dan Cross!