Cimitirul Amintirilor

Petrecerea...

Ma uit in ochii lui stralucitori. As vrea sa se uite si el la mine cum ma uit eu la el. Dar... niciodata nu se va intampla. Ar fi fost frumos ca in urma cu 3 luni , cand a venit sa-si ceara scuze , macar sa mai ramana. Dar visele sunt doar vise...
O simt pe Emma care ma trage sa ies din vestiar si imi spulbera gandurile.
-Maia! Ai vazut cum s-a uitat Edi?
-S-a uitat normal... ma uit in jos abtinandu-ma sa plang.
-Maia!ma ia usor in brate. Va veni o zi in care te va privi cum iti doresti tu.
-Ba nu. O imping. M-am saturat sa il plac... nici nu il cunosc. Nici nu ar vrea sa ma cunoasca.
Ma uit in jos si incep sa plang. Emma ma ia usor in brate.
-Nu ma mai impinge. Ai nevoie...
O las sa ma imbratiseze dar nu ajuta...
-Fetelor. Ne intrerupe Remus. Ce faceti acolo?
-Plange. Sopteste Emma.
-De ce?
Imi sterg lacrimile. Ma retrag in spate si privesc in fata zambind.
-Vedeti? Acum sunt bine?
-Ba nu. Nu esti. Zic in cor.
Ma uit la ei urat si ma uit in spate vazand ca usa de la vestiar se deschide si ma uit atent.
-Remus. Haide! Ii sopteste Iki , portarul lui Remus.
Ma uit in fata si vad cum Edi iesa zambind din vestiar. Ma uit la el pana a ajuns in dreptul meu... s-a oprit brusc. Inima a inceput sa-mi bata .
-Maia?
-Eu... zambesc brusc cand mi-a spus numele.
-Ce bine ca te vad iar la meciurile noastre.
-Stiai ca vin?
-Emma imi e ca o sora. Mi-a povestit cate ceva. Ma bate usor peste umar. Pai vorbim dupa meci. Paa.
-Pa.. il privesc usor cum se deplaseaza si dispare dupa o usa. Ma facut sa uit de durere...la fel ca in ziua acea.... tatal meu renuntase la mine si la mamapentru o femeie mai tanara. Pe atunci aveam 13 ani... plansesem mult. Dar cand am ajuns la meci si l-am privit pe Edi totul a fost uitat...ma ajutat sa trec peste aceasta durere.
-Maia! Ma trage Emma.
-Unde ma duci?
-Sus. Sa vedem meciul.
O urmez si ne asezam mai in spate. Il urmaream la fiecare miscare pe care o facea. Pentru mine acele miscari valorau ....poate ca e ciudat ca m-am indragostit de o persoana pe care nu o cunosc la comportament. Dar cand il privesc imi dau seama ca el chiar ma face sa zambesc.
~dupa terminarea meciului*
Coboram la vestiare. Asteptand-ui pe baieti sa vina. Priveam usa care din moment in moment puteau sa apara ei. Mai ales el... astept cu nerabdare sa-l vad mai aproape.
Usa se deschide cu un sunet scartait urmat de voci. Baietii erau fericiti ca au castigat.
Le priveam fetile fericite si il asteptam pe Smith. Dar el nu mai venea...
Speriata ma duc la Remus si il trag usor de mana.
-Remus. Dar Smith?
-Smith? Nu stii? A fost taiat de patina. Antrenorul il duce la spital.
-Ce? Cand s-a intamplat?
-In ultimile secunde de meci.
Am stat si m-am gandit...in ultimile secunde de meci noi am coborat la vestiare. Ma bucur totusi ca nu am vazut asta dar sper sa fie bine.
-Noi ne ducem la el la spital. Vii si tu? Ma intreaba Emma usor.
-Bine...
~Va urma...~
Cum e? :3 Capitolul de maine va fi mai lung. :)