7

1. Victor

- Futu-ți morții mă-ti de lichea nenorocită! Adu-mi briceagul înapoi, sau te sfârtec în 14 bucăți nenorocite de carne albă. Nenorocitu' pulii!
Sunt în Țara Galiilor de 4 zile, și singurul specimen nenorocit pe care îl cunosc e Malcolm. Un puștan de 15 ani care vede totul, roz ar fi prea mult să spun, mai bine verde, da verde e ok.
-Ai puțin habar despre viața reală? Ieși din cochilie și trăiește puțin, nu îți păta și tu mâinile de sânge, ești doar un copil nătărău.
-Despre ce vorbești moșule? Acesta privește îndelung obiectul, studiind atent fiecare detaliu...se strâmbă ca un țânc care suge o lămâie. E mai curat ca și cazierul mamei mele. Hah!
-Ipotetic vorbind, nenorocit mic! Logic că e curat, îmi spăl armele.
Acesta scapă briceagul ușor ruginit, cu mâner de culoarea mahonului. Îi crispează meclă. Se pare că acum am fost credibil.

Fuge, fără a privi în urmă. Se împiedică de o piatră ușor hexagonală, aruncă o privire scurtă spre mine, îi curge o lacrimă, până și ce e mai pur în el e plin de mizerie și prostie.
Iau briceagul.
Pff, copil nenorocit.

***

Casă dulce...fuck it.
Ușa cocioabei în care mă adăposteam era deschisă, balamalele-i sursură în bătaia vântului. Urme de noroi duc spre bucătărie, dacă se poate numi așa. Am o butelie veche, ceva orez, și două dulapuri pline cu vase de ceramică. Dacă asta se poate numi bucătărie eu sunt mândru de ce am realizat.
Continui pe șirul întortocheat de urme care aduc ușor a copite, am scos briceagul degeaba.
-Berbec nenorocit! Nu am nici mâncare, nici vreo oaie ciopârțită sub podea, ieși afară!
Animalul mă privește confuz, îmi deschid larg brațele, îmi înfig asurzitor piciorul în podea și strig prelungind vocalele.
-Ieși!!
Animalul se conformează.
Mă așez pe fotoliu, îmi trec mâna prin păr... Constat că ar fi necesară o baie. De obicei băile și mâncarea își aveau locul la Malcolm. Mama lui e o femeie extraordinară, pot spune fără a părea arogant că...mă adoră.
Am speriat micuțul țânțar. Totuși nu strică să încerc, am părul slinos...orice până la păr.
Îmi iau cizmele de ploaie. Afară e mizer până și Soarele. Îmi aprind o țigare, trag flămând din ea...mă înec. Uitasem ce greșit și îmbătător e să fumez. Îmi place.
După un drum de circa 23 de minute ajung la casa nenorocitului.
Să bat? Să intru?
Aleg să bat, înainte de a face contact pumnul meu cu lemnul putred al porții, acea femeie cu părul blond răvășit și buzele-i mic, iese plângând pe poartă.
-Sărut mâna, doamnă!
-Ahm, Victor. Spune-mi te rog pe nume.
-Nu îți cunosc numele.
-L-Linda, spuse printre lacrimi.
-Linda, permite-mi să te întreb, de ce m-i te plângi?
-Nu e important. Victor, dragule...haide înăuntru, nu vreau să răcești. Norii nu ne aduc vești bune.
Nu ripostez, intru. Deja sunt la a patra țigare, o sting de acoperișul cuștii câinelui, nu l-am văzut niciodată ieșind. Probabil e mort.
Mă fac comod pe canapea, spre deosebire de locul în care eu îmi fac veacul, asta chiar se poate numi casă. Nuanța asta de roz pal mă deranjează, dar camera e mare, destul de bine mobilată. Becul pâlpâie, dar e ok. Femeia asta are multe lumânări în casă, ori e precaută, ori merge prea des la biserică. Probabil, vrea să își spele păcatele.
Scufundat în gândurile mele, nu observ că Malcolm mă privește indignat de ceva vreme. Îmi cobor privirea...
-Puștiule, un bărbat adevărat nu plânge.
-Eu nu plâng, zice indignat.
-A nu? Probabil m-i s-a părut.
-Știi, că nu m-am speriat nu? Adică și eu fac chestii de genul.
-Da, știu.
Ce fraier poate fi. Dar e doar un copil, eu eram un căcăcios și un copil distrus la vârsta lui. Deci pot fi mândru de el. Adică, te poți schimba mult în 5 ani, nu?
Zâmbetul lui chinuit îmi încălzește bolovanul interior, nenorocitul chiar crede că îl cred.
- Ai venit pentru mine? Ochii îi strălucesc, ce pot spune...puștiul mă adoră.
-Nu. Am venit să fac o baie.
E îmbufnat, îi va trece. Sunt "prietenul lui mai mare" , nu ? Așa cum mă numește și el.
Îmi târăsc trupul mizer spre baie, scap rapid de haine și uit să încui ușa. Trag perdeaua la cadă și îmi scald pielea muribundă în apa pură.
Cred că am auzit ciocănituri în ușă, le ignor, vor dispărea. Totul dispare când e ignorat.
-Victor? Tu ești?
-Linda?
-Scuză-mă, nu știam că faci baie. Iau hainele murdare și ies.
-Linda, nu pleca. Încă trebuie să îmi spui de ce erai tristă.
-Acum?
Fără să îmi dau seama, corpul meu a reacționat involuntar. Am prins-o pe mămica depresivă de braț și am tras-o în duș.
Apa era fierbinte, prea fierbinte. Linda ezită la început. Cu mișcări tandre am scăpat de hainele ei, aceasta deja gemea. Ce fraieră.
Asta devine o femeie de 30 divorțată, fostă curvă, cu un copil de 15 ani, o fraieră. O curvă de ocazie.
Pot confirma asta cu ușurință, e blondă, ochii îi sunt de un verde pal ușor metalizat, Malcolm e brunet în pula mea.
Mă strânge în brațe, se simte în siguranță. Pe naiba, eu sunt cel care vine în casa ei cu un briceag.
Mă sărută, pe frunte, pe gât, pe umăr, pectorali, abdomen, și coboară mai jos, mai jos.
-Linda, ești sigură de asta?
-Da, cred...
Era nesigură, dar nu-mi păsa de asta. Ea își făcea treaba, și o făcea bine. Simțeam cum se apropie, era finalul. Orgasm.
S-a mulțumit să îmi ofere doar mie plăcere... Fată bună.
Am ieșit din duș, m-am învelit cu un prosop. Linda, rămase plângândă în duș.
Am îmbrăcat un halat galben, posibil al femeii. Arăt ca o pizdă.
Ies pe prispa casei, îmi aprind o țigare, trag un fum, două, trei, patru...
-Victor, unde e mama?
Cinci, șase, șapte, opt.
-Idiotule! Răspunde-mi. Unde e mama? Mi-e foame.
Nouă, zece,un'șpe...
-Mă-ta e o curvă.
Avea lacrimi în ochi, ceva îmi spune că el deja știa asta, iar confirmarea durea.
-Mi-e dor de tata...aveam 7 ani, când a...plecat.
-Tatăl tău e mort!
Lacrimi, mai multe, mai reci, mai sărate... Ploaie, a început ploaia. Îmi trag trupul istovit și sleit la adăpost. Pun o mână pe fruntea acestuia.
-Ai febră, o să răcești. Du-te în casă.
-Tata nu e mort, acel rahat de om cu care curva de mama l-a înșelat pe tata nu e tata. E o progenitură de rahat, cu lipsă de materie cenușie.
-De unde ai învățat să vorbești așa?
-Stau cu tine, nu ? Are un mic rânjet pe față, m-o făcut. Recunosc.
Ne-am așezat amândoi pe scândura putredă numită prag.
Trag din țigare, ajung la filtru.
-Învață-mă să fumez.
Am surâs. Mi-am aprins încă o țigare.
-Ai 15 ani.
-Cred că îmi ești dator măcar cu atât.
Am rămas uimit, puștiul ăsta nenorocit a prins mult tupeu în cele 4 zile de când ne știm.
-Hm, dator zici? De ce ți-aș fi eu dator? Trag un fum lung.
-Mama ți-a supt pula. Zice nenorocitul fără a afișa o emoție pe chip.
Îi întind pachetul, ia o țigare, o înfige în gură, trage din ea. Se îneacă.
-Îmi placi pustiule.

Prima carte yaay :))
Deci, ca să lămuresc niște chestii. Sunt 7 personaje principale, voi acorda fiecăruia două capitole, evident din perspectiva acestora.
Aștept păreri, nu strică.
De scris, nu știu când mai scriu. Poate mâine poate o săptămână... Când m-i se scoală...inspirația.
Pupici, chestii, alte alea. :* :* :))