Se termina orele si plecam acasa. In drum spre statia de autobuz cineva ma prinde de mana. Era Cezar. Inima incepe sa imi bata mai tare. Ma intorc cu fata la el si il intreb ce s-a intamplat.
"Vroiam sa stiu daca de simti mai bine...ai fugit cand m-am apropiat de tine si m-am gandit ca ti-am facut ceva."
"Hmm...ma simt mai bine..." (spun eu aducandu-mi aminte ca sunt "bolnava") Am intrat in partea stanjenitoare si penibila a lumii mele.
" Tu nu mi-ai facut nimic. Oricum tu aveai treaba cu Carolina nu cu mine." continui eu.
"Ahh...eu vroiam de fapt sa vorbesc cu tine dar cand ai fugit m-am indreptat spre Carolina ca sa nu par un fraier...scuze..." spune el.
Ah Doamne...ce proasta am putut fi...spre mine se indrepta... Ahh cat de sincer si de frumos poate fi...cat de frumos se poarta cu mine...cat de bland e. Nu poate fi nimeni mai bun...
