UN SURÂS FRUMOS PRINTRE FRUNZE RUGINII

PRIMUL SĂRUT

Era un decembrie liniştit, fără zăpadă şi frig, dar în pragul sărbătorilor de iarnă... a început să ningă ca în poveşti. Cerul cernea fulgi mari de zăpadă, care dansau în stele de argint... iar ei, printre oameni, la plimbare, au început să se bată cu bulgări de zăpadă... ca şi copiii... de fapt toată lumea se bătea cu zăpadă, fascinaţi de mirajul fulgilor.

- E minunat, Mădălin! E iarna pe care am visat-o mereu, să dansez pe mirajul fulgilor de zăpadă! Simt că fiecare părticică din corpul meu e inundată de atâta fericire. Nu mă simt matur acum, doar un copil pentru care mirajul iernii, opreşte timpul în loc.

- Vă iubesc fulgilor! Umpleţi cămara sufletului meu cu voi, cu fineţea voastră, care are aripi catifelate de fluturi. Şi alerga, zâmbind, prin zăpadă, cu chipul strălucind de fericire, o fericire albă, în care nu se deosebea culoarea sufletului sau a fulgilor.

El o privea fascinat, cu gândurile la primul revelion cu Amalia, la prima spălare cu zăpadă, la primul dans al fugilor, într-o ploaie de iubire, când, la fel, chipul ei radia de fericire. Fără să vrea, ochii îi lăcrimează, dar că să nu-i strice momentul atât de euforic, aruncă cu zăpadă în ea, zăpadă care îi nimereşte sânii. Fâstâcit, îşi cere scuze, dar Ariana nu se poate stăpâni şi-l trânteşte în zăpadă, spălându-l pe faţă. El nu se lasă mai prejos şi o trage peste el, privirile întâlnindu-se într-un joc al stelelor, iar ochii vorbeau cu nu puteau spune mii de cuvine... şi fără să stea o clipă pe gânduri, când totul în jur strălucea de alb, el o sărută, pasional, plin de patimă, aşteptare şi durere, iar ea îi răspunde din toată inima, corpul tremurându-i de emoţii. Nu-şi putea explica de ce, dar a avut senzaţia că cea care îi răspunde la sărut, era iubirea vieţii lui... Amalia!