7

2.5

Geamul e fumuriu, încerc să îl șterg cu dosul palmei dar e în zadar, e mânjit pe exterior.
Îmi micesc ochii și o văd, da e acolo. O căprioară bleagă țopăie aiurea prin tufișuri, are urechea dreaptă mușcată. Instinctiv, îmi pun mâna la ochi, o simt. Vânătaia încă e acolo.
-Să te ia dracu, Victor!
Sesizez imediat greșeala, am zis-o cu voce tare. Mă prefac că nimic nu s-a întâmplat, sprijinindu-mi capul amorțit de durere de spătarul scaunului căptușit.
Victor se uită scurt la mine după care revine la cartea lui. Nu pot să deslușesc ce scrie. Văd un A, probabil și un R, nu stai. Sunt doi de R. Și dacă mă uit atent pot vedea și un L. Las-o baltă, oricum nu-mi pasă.
Suntem de 17 minute în tren iar Victor încă nu îmi spune unde mergem. Deși nu cred că vreau să știu.
Peisajul anost mă plictisește, ceața se ridică.
-Manchester.
-Ce?
-Nu vroiai să ști unde mergem ?
-Nu chiar...
Drumul e lung, cel puțin pentru mine.

***

O voce răgușită ne indică faptul că am ajuns. Mă ridic sleit de puteri de pe scaun și cobor, urmat de Victor.
-Puștiule...aici începe aventura noastră.
-Pff, mă amuzi. Acum o numești aventură?
Nimic tăcere, poate nu dă importanță celor spuse de mine sau chiar nu vrea să își bată capul, dar chiar nu vreau să îi fiu "câine credincios și supus".
-Tu doar fugi de poliție. Îi arunc cuvintele în față lipsit de orice remușcare. Nu doar el poate fi cel interesant și rebel. Mă întreb cât de patetic sunt în fața lui.
-Haide să îți arăt viitoarea noastră locuință.
-Noastră?
-Bineînțeles, tu ce credeai? Că te las pe pula ta? Ești un copil, probabil când îți mai crește cocoșelul...
Surâde, e tare amuzat de situația în care am reușit să mă pun singur.
Mă conduce pe o alee destul de întunecată, zăresc o clădire impunătoare, pare unul din acele blocuri din cărămidă, nezugrăvite, cu scară de incendiu. Acesta îmi indică să urc pe scară 2 etaje.
-Chestia asta nu are ușă? De ce ar trebui să urcăm pe scară?
-Fostul proprietar vroia să închirieze apartamentul, a pierdut cheia, deci ușa e încuiată. Tipul a ales să nu doboare ușa, avea nevoie de autorizație pentru a schimba yala. Nu avea, deoarece lucra la negru. Creștea ilegal iarbă în apartament. Așa că pentru a nu risca să fie prins a părăsit locuința.
Mă uitam cu silă și oarecum interes la felul în care acesta îmi explica totul detaliat.
-Și tu de unde ști toate astea?
-Tipul...ei bine. Era unchiul meu.
-Deci nu o să avem probleme dacă stăm aici?
Mușchii mi se contractă, mereu mi-a fost frică de autorități. Copoii sunt acei oameni, care pot ucide legitim, nu pățesc nimic. Meseria lor constă în dreptate, și nimic din viața mea nu a fost vreodată drept.
-Nu. Cel puțin nu momentan. Aproximativ șase luni nu o să treacă nimeni. Dacă știm să nu ne facem simțită prezența. Posibil între timp să treacă poliția pe aici să verifice dacă totul e bine. Atunci va trebui să o tulim.
-Da șefu!
Serozitatea cu care acest om reușea să dezvăluie totul m-a blocat. Într-un procentaj destul se mic îmi câștigase încrederea, admirația pentru el era oricum evidentă. Am ales ca pentru o perioadă să îi fiu supus.
Am urcat scara, cu puțin ajutor deoarece lipseau câteva scări.. Știți genul ăla de scări din fier, de-ți urcă părul de pe picioare în cap până le traversezi pe toate.
Am ajuns. Etajul 2 apartamentul 18.
Apartamentul era mobilat. Destul de bine ce-i drept.
Avea două camere. Conform spuselor lui Victor, una era a lui și una a mea. Mie-mi sună bine.
Bucătăria era și ea mobilată, aragaz, chiuvetă, uscător de vase, mașină de spălat vase. O masă mare în mijloc, vase în dulapuri, un frigider...dar lipsește pe deplin mâncarea. Tot ce am reușit să găsesc au fost niște batoane de pește, făină, orez și o cutie de cacao expirată de 4 ani.
M-am îndreptat spre camera mea. Pereții erau bej (ca cearceafurile mamei...), aveam un pat suficient de mare, o saltea cu câteva arcuri rupte. Posibil aici aveau loc ritualuri de inițiere în prostituție. Mobilă de lemn, și un televizor vechi. Care ciudat, încă mergea, mă întreb dacă cineva plătește pentru toate astea.
Îmi caut în ghiozdan câteva sendvișuri cu salam și unt. Le halesc rapid.
Îmi bag hainele în dulapuri. Iau jumătate din ceasurile care le-am adus cu mine și două brățări cu ceva pietre sclipitoare.
Victor trebuie să fie în camera lui, nu erau unul din acele apartamente de tip vagon, ci un hol care duce în fiecare din camere inclusiv baie și bucătărie. Cobor scara de incendiu și ajung jos destul de repede.
Întreb câțiva oameni despre un amanet în apropiere. Engleza mea era destul de bună având în vedere că acasă refuzam să învăț galeză. Am primit câteva refuzuri de ajutor dar și ceva informații utile. Era unul doar la câteva blocuri de locuința noastră.
L-am găsit destul de greu deoarece ducea lipsă de afișe sau orice altceva informativ.
Am intrat cu reținere.
La tejghea se afla o blondă focoasă care sugea o acadea. Îmi aruncă una din acele priviri perverse apoi continuă să citească în revista mondenă.
-Cât scot pe astea? Întreb direct sperând că mă va lua în serios, scoțând ceea ce am cărat până aici posibil degeaba. Erau grele.
Îi așez ordonat pe masă tot. Tipa se uită dezorientată apoi mă întreabă:
-Ești major?
Aici m-am blocat, uitasem acest mic detaliu semnificativ.
-N-n-nu chiar. Mă bâlbâi eu.
-Atunci dispari.
Speranța mea atârnă de un fir de ață. Nu o să am nici o șansă în acest oraș.
Mă întorc acasă îmbufnat. Acasă... E un cuvânt prea mare pentru locul în care m-a adus Victor.
Mă vede când intru...
-Unde ai fost nenorocit mic?
-La amanet...spun și scot tot ceea ce am în buzunare pe masa din bucătărie.
Victor începe să râdă.
-Ști că trebuie să fi major să...
-Da știu, i-o tai eu rapid înainte să aibă timp să facă mișto de cunoștințele mele despre niște lucruri banale.
-Le duc eu.
Înșfăcă tot ceea ce ara pe masă și le vâră într-un buzunar.
-Sunt toate? Mă întreabă, neîncrederea citindu-i-se pe chip.
-Da. Răspund hotărât, sper că nu sesizează minciuna.
Mă îndrept spre baie, iar îmi bubuie vezica.
O cadă mare cu perdele, o budă curată, chiuvetă cu oglindă. Binișor.
Încep să mă piș când aud niște gemete din spatele meu. Mai exact din cadă. Înghit în sec și mă îndrept spre locul de unde veneau sunetele.
Trag perdelele și o văd. E acolo calmă. Stă cu ochii închiși, din când în când îi scapă câte un surâs mic. E o tipă la noi în cadă.
-Victor! Lungesc eu vocalele. Trebuie să vezi asta.
Acesta vine fără a ezita, zărește minunăția de fată apoi zice:
-Copile...asta e drogată.
-Păi și ce facem acum cu ea?
-Du-o în camera ta, eu am niște treabă. Dacă se trezește dă-i una după cap cu ceva.
O târăsc până în camera mea, fuck. E grea.
Păi la asta chiar nu mă așteptam, sincer.

Bă frate, da sunt în spital, și da mă plictisesc și da capitol nou.
Yaay. Mă gândeam ca următorul capitol să fie din perspectiva tipei.
Ahm, păi pupici și toate alea.