Wildfire

Unu

I got a test for you

You said you want my heart

Well baby you can have it all

There's just something I need from you

Is to meet my boys

I got a lot of boys

And we can make you right

And if you get too high

Baby come over here and ride it out, ride it out

Ochii ei s-au deschis într-un final, căci sufletul său îşi dăduse seama că războiul încetase. Şi dacă se aştepta să fie mângâiată de razele soarelui, dacă aştepta ca valurile mării să-i îngroape picioarele în nisipul fin, primi chiar opusul. Doar becul al cărei lumină era destul de slabă îi lumina chipul. Iar Raven nu înceta să înjure, ducându-şi mâna obosită la tâmplă. Chiar dacă părea să doarmă de câteva ore sau chiar zile bune, se simţea mai grea ca niciodată. Avea acea dorinţă de a se ridica în picioare, însă se făcu din ce în ce mai mică în acel colţ şi oftă prelung. Şi îi era atât de dor să facă asta. Să scoată sunete de dezamăgire. Dar se opri şi începu să îşi studieze uşor unghiile lungi, imediat dându-şi  părul pe spate, fruntea simţind aerul libertăţii. Schiţă un zâmbet beat şi îşi mişcă capul brusc atunci când observă uşa lipită de cer, de cer...

Câteva secunde, iar mintea sa deja procesa informaţia. Părea să se afle sub pământ, asta rezultând subsolul unei locuinţe. Cele zece scări prăfuite îi dădeau de gândit, pe când sunetele ce se auzeau îi introduceau în minte confuzia. Doi sau mai mulţi oameni se certau, scoteau cuvinte, sunete pe care nu putea să le înţeleagă. Îşi lipi palma de zidul rece şi-şi murdări ţinuta cu picăturile de apă ce proveneau din ţevile ce tavanul le susţinea.

Privea pierdută prin jur, dar nu putea observa nimic, exceptând o saltea veche cu arcuri care ieşeau sinistru din materialul ieftin şi murdar ce zăcea sprijinită de peretele de cărămidă, iar lângă aceasta o pernă îngustă deasupra unei pături subţiri. Pufni. Nici măcar nu s-au obosit să o aşeze mai confortabil, ci au lăsat-o să îngheţe într-un colţ al încăperii. Începu să râdă la gândul că aceasta ar fi putut fi camera unde ei îşi ţinuseră toate fetele pe care le-au răpit. Era inutil să se întrebe de ce tocmai ea păţi una ca asta. Atunci când se linişti, observă faptul că vocile nu se mai auzeau, iar atenţia ei fu acaparată de uşa din tavan care se trânti zgomotos de partea cealaltă, lăsând câteva raze de lumină să intre in pivniţa rece. Liniştea mormântală îi făcea toate simţurile să explodeze, iar frica i se accentua cu fiecare secundă petrecută în acel colţ umed.

În momentul în care pe prima treaptă zări un picior, încremeni. Îi era destul să-l observe până la glezne şi să-şi dea seama imediat că e bărbat. Purta ghete milităreşti de piele şi, tot coborând, observă jeanşii negri strâmţi care îi puneau în evidenţă muşchii gambelor şi ai coapselor. Tricoul gri îi plutea peste pectoralii proeminenţi, dezvăluiţi neglijent de nasturii desfăcuţi, iar braţele încordate ale căror vene umflate într-un mod delicios doar întăreau imaginea de tip perfect. Gâtul lui avea mici semne pe care le vedea de la depărtare, iar maxilarul său prezenta o piele catifelată, proaspăt bărbierită. Buzele îi erau curbate într-un zâmbet paşnic, iar nările dilatate, probabil datorită mirosului neplăcut al spaţiului închis. Părul său nisipiu îi aducea un aer tineresc şi la modă, şuviţele fiindu-i aruncate în toate părţile, ciufulite şi jucăuşe. Ochii săi aveau o sclipire aparte, ce exprima relaxare, totuşi milă... Milă pentru ea, care stătea ghemuită excesiv. Se întrerupse la ultima scară şi rămase acolo, privind-o. Fata îşi scutură capul, dorind să-şi alunge gândurile indecente pe care le avea în timp ce-l admira. El doar zâmbi, ca şi cum ar fi ştiut tot ce îi trecea prin minte. Dar nu era greu de imaginat, deoarece băiatul arăta sublim şi nu părea să aibă mai mult de douăzeci şi cinci de ani. Teama i se mai stăpâni, mulţumind în sinea ei că nu era cel care o răpise.