Și totul pare a fi nimic. Mă simt indiferenta fata de tot și când îl văd pe el,indiferent de ce s-a întâmplat, mă simt mai fericita. Uneori as vrea sa mă schimb, sa fiu altfel pentru el, sa-i fiu lui pe plac și mai mult,dar îmi dau seama ca nu pot.. asta sunt eu,am o groaza de defecte. Sunt egoista,geloasa, impulsiva,orgolioasa,dar am anumite calitati (fiind ele putine) pe care nu toți le au. Sunt buna și altruista, simtind ca e mai bine sa-mi fie mie rau decât altora. Nu e mai bine așa? Decât să fie împărțită durerea,mai bine sufăr doar eu și îmi trece..
