Believe in Dreams!

Capitolul 1- Ultima zi "normală"

Mereu mă întreb cum este mai bine...să fii singur sau să ai o mulțime de persoane false în jurul tău?

Este o întrebare care presupun că măcar o singură dată toți ne-am pus-o.
Văzând răutatea din sufletele tuturor îmi dau seama că aș prefera singurătatea.
Să îndrăznești să trăiești singur este un curaj foarte rar, mulți ar prefera să-și întâlnească cei mai răi dușmani pe câmpul de luptă decât propriile inimi într-o cameră izolată.

Dar cu siguranță dacă aș spune asta cuiva, ar spune că: "Un om nu poate trăi singur!"

Ei bine, aș putea contrazice această afirmație. Da, e adevărat, un om nu poate trăi singur căci la fiecare pas e înconjurat de oameni cu care poate interacționa într-un mod sau altul, dar poți trăi fără prieteni, într-o singurătate a ta.

Singurătatea, chiar izolarea de lume, uneori îți dă sentimentul de libertate, de siguranță, de liniște...

La cât de falși au devenit toți, uneori ajunge să cunoști un singur om ca să simți ce înseamnă de fapt singurătatea.

Cei care sunt numiți "prieteni" sunt de fapt persoane care primesc cu rapiditate acest titlu. Sunt persoane care se apropie de tine, cu care îți împărtășești emoțiile, sentimentele, gândurile...După ce? Nu după mult timp te trădează într-un mod care te rănește.

Oricum trădarea e un lucru care doare, dar atunci când vine din partea persoanelor la care ții totul e diferit...rana devine mai adâncă.

Ști...la un moment dat când vezi tot răul din jurul tău îți dorești să te schimbi, să rupi într-un fel această legătură. Încerci să fi mai rece, să ignori, să ai doar o relație strictă de comunicare...doar atât.

Singurătatea nu este altceva decât frica de viață...

Și de multe ori după această schimbare începi să primești reproșuri exact de la persoanele care te-au trădat.

Îți vine să râzi ironic numai când auzi întrebarea:" De ce te-ai schimbat?"

O întrebare la care ai putea aduce o mulțime de răspunsuri și argumente, dar preferi să taci și ignori.

Dar până când? Până răbufnești și te descarci în fața acelor persoane.
Și ce reacție primești din partea lor?
"Pentru tine asta e o problemă? Crezi că tu ai probleme? Problemele mele sunt mai grave decât ale tale!"... Ironic nu?

Singurătatea se obține , fie trăind în deșert, fie înconjurat de oameni neînsemnați.

Mulți te văd ca o fire care-și trăiește viața roz, fără probleme, dar nu e așa...sub această mască se poate ascunde o persoană care în interior suferă, care nu are curajul să recunoască de frica celor care ar putea să râdă...

Singurătatea nu este o victorie înaintea celorlalți, ci e de fapt un refugiu personal.

Asta fac și eu zi de zi. Mă ascund sub o mască roz. Totuși am încercat să devin o altă persoană , să fiu pur și simplu indiferentă, să nu mai îmi pese așa de mult de părerea celor din jur care nu fac altceva decât să critice...Dar nu a mers.

De ce? Pentru că nu te poți schimba pe moment. Au fost momente care m-au marcat. Din cauza cărora am devenit mai sensibilă. De aceea pun prea mult la suflet. Și asta este un defect care te poate răni.

Îți pasă prea mult de ce spun alții.
De aceea când am încercat să mă schimb mi-a păsat de cei care mi-au spus că am devenit falsă.