Believe in Dreams!

Capitolul 3- Cearta

Mă aflu pe o bancă, într-un parc pustiu iar singurele lucruri pe care le fac sunt să stau și să plâng, să plâng pentru că a apărut din nou în viața mea.

Totul în jur este așa întunecat. Soarele care în urmă cu o zi era strălucitor, acum este prizonier după norii negri, ce par că nu vor mai avea mult și își vor elibera toată furia. Se pare că totul în jurul meu este trist și fără pic de culoare.

Oare cu ce am greșit ca să primesc o așa soartă, să fiu dezamăgită de toate persoanele la care țin și mai ales să fiu rănită de cel care l-am considerat ca fiind fratele meu, pe care nu l-am avut niciodată?

Acum totul pare și mai trist din cauza picăturilor de ploaie care cad pe pământ.

La rândul său și pământul părea trist din cauza firelor de iarbă care peste puțin timp vor dispărea și ele.

Simt că totul este pierdut, nu mai am pe nimeni în jurul meu care să îmi fie alături și în care să am încredere. Toți m-au lăsat în momente grele.

În timp ce stau sub cerul liber, care plânge deasupra mea, simt cum ceva oprește picăturile de ploaie să mai ajungă peste corpul meu acum ud complet.

Mă uit în sus și văd o umbrelă deasupra mea, dar care nu era ținută de mine. Asta înseamnă că cineva se află aici. Dar cine? Îmi întorc ușor privirea, vrând să văd persoana care a făcut asta pentru mine, dar ochii deja îmi sunt șocați la fel și gura ușor întredeschisă. Pentru un moment nu mi-am dat seama că mă holbez la băiatul care acum stă în fața mea și îmi ține umbrela...era blondul cu ochi albaștri care îl văzusem în prima zi de școală, care a stat în fața mea.

Dar ce caută el aici? De ce e singura persoană care s-a gândit să mă ajute?
O mulțime de întrebări îmi bântuiau capul acum.
Stăm pur și simplu și ne uităm unul în ochii celuilalt.

-Ce faci aici? De ce mă ajuți? l-am întrebat pe blondul căruia nu îi știu nici măcar numele.

-Mă așteptam la un 'mulțumesc', dar merge și așa. Sunt aici pentru a te scoate din lumea asta plină de tristețe și a te duce într-una mai colorată. Dar nu va fi ușor,va trebui mai întâi să ai încredere în mine, după va trebui să lupți și să treci peste toate obstacolele. Și te ajut pentru că meriți, ești o persoană bună, deși nu vrei să o arăți cu adevărat și pot vedea asta în ochii tăi.

-Despre ce luptă vorbești? dar nu primesc niciun răspuns.

Totul în jur se face negru...

Mă trezesc brusc din cauza ceasului meu care tot sună încontinuu. Îmi duc din instinct mâna la frunte, care era transpirată, și acum că mă uit în jurul meu și îmi dau seama că totul a fost un vis...un vis extrem de ciudat, dar și mai ciudat este că cel care apare în visul ăsta este blondul de la geografie.

Ce ar trebui să însemne asta? Adică nu are niciun sens acest vis.

Dar las la o parte visul ăsta și mă ridic din pat cu greu. Mă îndrept spre baie, făcând aceeași rutină plictisitoare.

După iau direcția spre dulapul de unde îmi iau o pereche de blugi negri , un tricou alb scris cu negru , geaca de piele, iar în picioare o pereche de converse negri. 

Cam mult negru, dar cui îi pasă? Cu siguranță nu mie.

Cobor spre bucătărie pentru a mânca ceva, că nu a mai mâncat de la 3 dimineața.
Iar acum este 7:30, deci au trecut destul de multe ore.

Mă așez la masă, dar de data asta nu mai găsesc clătite, ci omletă cu becan și un pahar cu suc de mere. Mama mereu se gândește la mine, știe cât de greu mă mișc când e vorba să fac mâncare sau să pregătesc masa, dar când e vorba să mănânc imediat mă mișc,  poate mai e și faza că pot da foc casei. Cred că variata asta e mai logică.