Tangoul disperării- Pariul

·Capitolul 24- Fratele lui Louis nu e asa rau

Simt cum ceva imi atinge usor fata. Atat de usor de parca nici nu s-ar intampla. Imi flutur usor genele pentru a alunga ceata si dau de fata unui Louis zambitor, ce isi plimba varfurile degetelor pe fata mea.

- Esti atat de frumoasa! spune cu glas ragusit. Totul, totul pare ireal. Parca e un vis, unul din care nu m-as mai trezi nici daca ar trebui sa mor, spune iar eu ii zambesc.

- Asta a fost o declaratie de dragoste? intreb zambind.

- Daca vrei, poti sa o consideri o declaratie de dragoste in lumina plapanda a razelor de soare a sfarsitului lunii noiembrie, imi raspunde.

- Ce artistic vorbesti dimineata, spun inca zambind.

Ma ridic intr-un cot si ma aplec sa il sarut. Tocmai cand imi lipeam buzele de ale sale, aud usa deschizandu-se. Scut un marait de frustrare si ma arunc din nou pe spate in pat. Dau de un Ethan care privea nervos scena ce se derula in fata ochilor sai.

- Ce vrei, Ethan? il intreb dupa un schimb de priviri dubioase dintre el si Lou.

Isi indreapta atentia spre mine, iar ochii sai se largesc. Ma uit confuza in jos si realizez ca sunt doar in sutien. Amintirea serii trecute ma face sa zambesc si sa imi trag patura pana sub gat.

- Voiam sa te intreb daca mergem impruna la scoala, dar se vede ca esti ocupata, spune si iese din camera trantind usa.

Care e problema lui?

- Amicul tau ma enerveaza, spune intr-un final Louis, dupa ce privim usa minute bune ca doi idioti.

- Habar n-am ce e cu el, spun si imi izbesc capul de perna.

- O fi in acea perioada a lunii, spune Lou izbucnind in ras.

- Heeei, nu fi rau! il cert cu toate ca rad cot la cot cu el.

- Acum vorbesc la modul cel mai serios, Ali. Cat de bine il stii pe baiatul asta? Nu l-ai mai vazut de 12 ani. Poate il stiai pe Ethan de la 7 ani, dar il cunosti pe Ethan de acum? ma intreaba.

Nu m-am gandit niciodata la asta. Eu l-am considerat ca micul Ethan de acum 12 ani. Louis are dreptate, nu stiu nimic despre Ethan de acum. Niciodata nu m-am aruncat cu capul inainte, de ce am facut-o acum?

- Nu am incredere in ele, tine cont de asta, imi spune si se ridica din pat.

- Unde pleci? il intreb cand vad ca isi ia tricoul pe el si se incalta.

- Am niste treburi de rezolvat, voi veni inapoi cat de repede pot, imi spune si se imbraca cu jacheta de piele.

- Exista vreo sansa sa imi spui ce ai de gand sa faci? intreb batjocoritor, dandu-mi ochii peste cap.

- Nicio sansa, imi spune si zambeste.

Vine spre mine, aruncandu-se pe mine, si zdrobindu-si buzele de ale mele. Sunt obisnuita cu saruturile noastre, usoare si dulci. Acum parca vad cum se dezlantuie Louis de fapt. Urcat peste mine, cu toata greutatea, bineinteles, ma saruta mai pasional ca niciodata. Ca ultima data. Alung din minte orice gand mi-ar putea face inca alte o mie de idei trasnite sa-mi umble prin cap si il sarut inapoi. Mainile sale imi mangaie usor pielea de pe abdomen, facand cercuri mici.

Se ridica brusc si isi aranjeaza tricoul si parul, dandu-mi un sarut pe nas.

- Daca continuam ce incepuseram nu mai ajungeam unde trebuia sa ajung, imi spune si imi face cu ochiul.

- Esti asa un fatalau, spun si randem amandoi.

- Si eu te iubesc! spune razand, mergand spre usa. Ne vedem mai tarziu, pa iubito, spune si iese din camera.