Fata avea parul lung pana la genunchi. Fata zgariata si insangerata. Ochii erau complet negri, dar irisul de un albastru deschis. Purta o rochie alba si rupta, decorata cu niste pete rosii. In jurul gatului avea o funie groasa, a carui capat ii atarna pana la picioare.
- "Pleaca.", rosti copila infricosata si aproape fara glas. Fata nu ii raspunse. Continua sa o priveasca. Pentru cateva minute, niciuna nu a spus nimic.
- "Pleaca de aici!", striga aceasta intr-un final. Fata continua sa o privesca distant. Copila incepu sa planga.
- "Nu poti vedea.. Ca nu am cum sa plec?", spuse fata.
Copila se stranse si isi ascunse fata pe genunchi. Continua sa planga, iar fata continua sa o priveasca.
- "Nu poti sa ii auzi strigand?", rosti fata.
- "Pleaca...", spuse fata incet printre lacrimi.
- "Nu poti sa le auzi disperarea din voci?"
- "Pleaca...".
Fata se opri. Hotari sa schimbe abordarea.
- "Nu vrei sa pleci acasa?", o intreba aceasta. Dar copila nu ii raspunse.
- "Presupun ca vrei. Oriunde e mai bine decat aici. Dar asa cum tu vrei sa pleci... Asa vor si ei."
Linistea domnea pe holul intunecat.
- "Pleaca...", spuse copila.Fata o mai privi un scurt timp apoi cu o privire trista ii spuse:
- "Bine. Dar aminteste-ti. Daca te uiti in ochii intunericului... Intunericul se va uita inapoi la tine. Tu te-ai uitat in ochii lui, ai reusit sa-l tii in frau iar cand ai crezut ca ai gasit pe cineva care sa te inteleaga s-a intors si ti-a oferit din nou teroare. Fa ceva sau o ramai aici pe veci.", cu asta fata disparu. Copila continuă sa plangă pentru un timp. Apoi se opri. Ascultă atent la vocile care se auzeau de peste tot. Isi aminti de chipul femeii cu ochii de azur si de zambetul tinerei. Voia sa se reintoarca acolo. Trebuia sa faca ceva. Altfel ar fi ramas blocata pe veci acolo. Copila se ridică si isi sterse lacrimile. Auzi vocea de jos a femeii care o strigă sa coboare la masa. Acum era ocazia. Ar fi putut lua un cutit sau orice altceva ascutit si cu o lovitura sa puna capat lucrurilor. Coborâ scarile si se asejă la masa. Privirea i se fixă pe cutitul de langa farfuria ei si pe ochii barbatului. Luară cina in liniste. Femeia fu prima care se ridică pentru a duce vasele la bucatarie. Barbatul mai apoi se ridica si el si se indrepta spre fotoliu. Copila luă cutitul si il bagase subtil in maneca hainei. Se ridică de la masa si se indreptă cu pasi inceti spre el.
- " Ce esti mai exact?", intrebă aceasta cu o voce inceata. Barbatul isi intoarse privirea spre ea si ochii li se intalnira. Ii putea vedea ura din ochii rosii, cum creatura intunecata isi lua incetul cu incetul infatisarea originala. Se intoarse inapoi spre semineu si rămase nemiscat cu privirea spre flacari.
- "Ce sunt eu...spui?", spuse acesta de parca nici el nu mai stia. De parca ar fi fost intr-o criza existentiala.
- "Eu...?", rosti barbatul incet. Copila se apropie din ce in ce mai tare pana ajunse destul de aproape.
- "Eu sunt.."
Copila scoase cutitul si cu o viteza uimitoare o indreptă direct spre inima.
-" Eu sunt intunericul copila!", striga acesta cu un zambet crud si o privire maniacă in timp ce cutitul ii intra direct prin mana, apoi o umbra il inconjură si il absorbi. Vru sa puna mana pe copila dar aceasta il ocoli cu agilitate si fugi spre bastonul de fier de langa semineu. Acesta aparu dintr-o data in fata ei si o lovi, trimitand-o cativa metri direct in scaunele de la masa. Copila se ghemui. Se ranise la maini si puternic la spate. Barbatul acum numai avea pielea sa de om. Era doar o masa de intuneric cu ochii rosii aprinsi si un zambet infiorator. Se indrepta spre aceasta cu pasi lenti savurand momentul.
CITEȘTI
The Nameless BOOK Of DEAD
Ficción General"Lasă-mă să îţi spun un mic secret legat de viitorul tău. Vei muri. Totuşi...Nimeni nu vrea să moară. Nici măcar cei care vor să ajungă într-un loc mai bun nu vor să moară pentru a ajunge acolo. Şi totuşi moartea este destinaţia pe care toţi o împăr...
