In my heart ❤(Harry Styles)

❤Capitolul 17❤

Dimineața mă trezesc din cauza unei galagi imense. Ma ridic în șezut si îmi pun mana instinctiv peste lăptișor. Peste lantisorul de la băiatul cu ochi verzi.

-Okay, zic încet.

Ies repede din camera și cobor scările ca sa dau de un dezastru.

-Fetelor,tip. Vreau și eu, spun și încep să râd.

Fetele deja se apucaseră de pregătiri. În seara asta este faimosul Craciun. Mi-aș dori să fie și băieții aici. Aș vrea să îmi petrec aceasta seara minunata cu Harry.

-Sam, ești bine, ma întreabă Sophia.

-Aș vrea să fie și ei aici,zic și imediat ma întristez când cuvintele îmi părăsesc gura.

-Vor veni. O sa fie bine, spune și mă îmbrățișează, iar eu o accept. Aveam nevoie de asta.

Am făcut multa mâncare,dar tot nu îi văd rostul. Adică suntem noi 6 fete dar la naiba, nu mâncăm ca vacile. Am pregătit masa, iar totul era asa de frumos. Le iubesc atât de mult. După ce am mai făcut putina ordine le-am spus fetelor ca vreau sa iau  o gura de aer. Mi-am luat geaca și am ieșit pe ușă, mergând la dracu știe. Am mers pe o străduță pana am văzut un parc. Un parc plin de copii veseli.

-Tati, e atât de frumos aici, spun eu în timp ce alergam prin parc.

-Ai grija, prințesă.

-Tati, te dai cu mine în leagăn?

-Haide, spune și mă ia în brate.

-Uraa,spun eu bucuroasa. Ma mai dau încă vreo 10 minute după care îi zic tatei ca cobor.

-Stai, te încetinesc eu.

-Sunt mare, am 6 ,zic și ma arunc din leagăn dar esuez și cad.

-Esti mare, dar uite te-ai lovit la picior, spune și mă ia în brate.

-Tati, rochita mea,zic și încep să plâng. O sa ma certe rău mama pentru ca am murdarit-o.

-Atunci, spune și se gândește. Hai acasă să scoatem pata aia de noroi pana nu vine mama de la munca, zice și mă pupă pe frunte. Haide, zice și mă ia în brate.

-Tati, zic eu incet.

-Ce e frumoaso?

-Te iubesc, zic și îmi pun capul pe umărul lui.

-Si eu, prințeso. Și eu.

Nici nu am realizat când lacrimi de bucurie mi-am invadat ochii căprui.

-Cred ca te-ai emoționat, zice un băiat care nu am văzut până acum că stă pe banca cu mine, dar nu răspund, în schimb îmi iau geanta de pe banca si înaintez în speranța că mă va lăsa in pace.

-Heii, zice și mă prinde de mână. Ok ești supărata acum,inteleg. Uite, zice și îmi înmânează o hârtie alba. Sună-mă când vrei, zice iar eu iau foaia și încep să merg mai repede, dar băiatul cu par blond e în spatele meu. Îmi scot telefonul și tastez numărul lui Perrie.

-Sam, se aude vocea ei de pe firul celalalt.

-Perrie, zic eu încet.

-Sam, unde ești, zice și ea încet.

-Ma urmărește. Ma urmărește cineva, zic putin mai tare,si ma uit Putin cu coada ochiului sa vad dacă acel băiat mai e în spatele meu, iar la întrebarea mea a venit răspunsul, când am fost luata de mana, telefonul căzând pe jos.

-Ce vrei, ma bâlbâi.

-Prostut-o,crezi ca dacă anunti pe cineva scapi,intreaba și mă mângâie pe obraz,dar eu ma feresc, iar el rade amar. Cred ca nu ai citit ce se afla în bilet.

-Ce vrei de la mine, întreb putin mai tare.

-Totul. Totul, tipa. Începând de la tine pana la mama dracu, zice amar.

-Lasă-mă,zic și mă smucesc violent ca sa scap din mâinile jegoase ale nenorocitului fin fata mea.

-Te las, de data asta, rade. Doar de data asta, zice apoi fuge înapoi de unde a venit.

Ma aplec și îmi iau repede telefonul, care acum e spart,apoi fug cât mă tin picioarele pana acasă. Intru repede în casă și închid ușa cu cheia, alunecand pe ușa de metal.

-Sam, tipa Perrie și se așează în genunchii lângă mine.

-Ti-a făcut ceva, întreabă Gemma panicata.

-Nu, nu, zic și tremur. Dar o sa îmi facă, zic și încep să plang.

-Noi suntem aici, zice Sophia.

-Nu cred ca o sa aveți puterea necesară, zic uitându-mă în gol.

Harry povestește:

-Louis, ai grija,zic înainte să omor bărbatul care voia să îl împuște.

-Mergi la etaj, e acolo zice Louis.

-Bine, zic și încep să urc scările pana la ușă unde trebuia sa fie nenorocitul. Împing ușa tinand pistolul mai aproape. Știu că ești aici, zic și împing ușa, dar tot ce vad e doar o camera alba,nimic mai mult. La dracu, urlu și dau cu piciorul într-un scaun,apoi cobor scările unde îl văd pe Liam rănit la brat.

-E acolo, întreba Zayn.

-Rahatul ala a scăpat,tip. Aici trebuia sa îl prindem si sa îi strivesc creierii aia infecții.

-O sa îl prindem, nu o sa rămână în viata. Nu merita, scuipa Liam.

-Presimt ca o sa fie prea târziu,zic și mă uit în gol.

-Important e că fetele nu sunt în pericol, zice Louis.

-De asta îmi e frica, zic privind podeaua.

Sam povestește:

Stau și privesc în gol, în timp ce mestec de mai bine de o ora in mâncarea din furfurie.

-Ar trebui sa mănânci, îmi zice Rita.

-Nu am pofta. Nu pot, zic și trântesc furculița în farfurie. Am un nod în gat, care nu ma lasă să respir, dar nu inteleg un lucru.

-Ce ,întreabă Lola.

-Biletul, zic și mă încrunt.

-Cine ti l-a dat, întreba Sophia.

-Baiatul cu par blond. Băiatul care m-a urmărit azi.

-Ok, ce zici sa ne distram,propune Gemea, în timp ce o bubuitura se aude la etaj, unrmata de alta în hol.

-Cine e, întreb încet.

-Șșș, zice Rita aratand cu degetul la gura.

POVESTIRE LA PERSOANA A TREIA :

Asta ar trebui sa fie seara de Craciun. Dar de unde îți dai seama? Nu ai de unde. Ar trebui ca toată lumea să fie bucuroasa, dar nu și în cazul lui Harry, care se învinovateste din cauza lui Samuel. Se învinovăţește din cauza ca nu a reușit să îl omoare pe nenorocit ca să se întoarcă înapoi la casa din Londra. Iar fetele? Cuvântul "speriat" e prea putin pentru ce simt în momentele astea. Cum ar trebui sa se simtă niște fete de 18 ani, care au in casa niște criminali? Care sunt singure, și s-ar putea ca asta sa fie ultima lor zi cand vad lumina zilei?
Oare asa e viata? Asa a fost creata? Sa nu știi cand mori, dar totuși să vină într-o zi și să îți bata la ușă? Dar fericirea? Nu au mai avut parte de acest cuvânt de când nu și-au mai văzut persoanele iubite. Și când spun persoanele iubite, ma refer la bieții care le-au răpit, care le-au bătut, dar care pot sa pun mana pe inima ca le iubesc necondiționat. Asta e fericirea de care ele au nevoie. Fericirea lor sunt ei. Dar totuși fericire? Fericirea e la fel ca viata? Azi o ai mâine nu? E ca și moartea, o sa îți bata într-o zi în ușă dar nu o sa îi deschizi pentru ca mama ta a zis sa nu vorbești cu străinii? Dar in cazul lui Sam, a deschis ușa fără să asculte de nimeni și s-a aruncat în bratele fericirii, dar și in suferință și pericol.

Mersi ca citiți :>
Cine vrea dedicație?