Dark

Capitolul 26

-In cazul asta vreau sa va anunt ca domnul Collins este in afara orcarui pericol. Spune zambind slab. Rasuflu usurata, trecandu-mi mana prin par.

-A avut mare noroc. Adauga el uitandu-se pe niste fise. Cand a ajuns la spital pulsul lui era surpinzator de bun. A scapat doar ca cateva fracutri usoare si o lovitura la cap, care din fericire nu a afectat creierul. 

-Multumesc. Span zambind iar doctorul da din cap zambind.

   Da sa plece dar il opresc.

-Domnule doctor, de celalalt pacient ce stiti? Justin Bieber? Intreb simtind cum o emotie imi inunda corpul. 

  Doctorul ofteaza scurt.

-Asteptati putin aici. Spune indepartandu-se de mine. Ma asez pe scaunul de asteptare, privind in gol. O mana imi este pusa pe umar, facandu-ma sa-mi revin din transa. Era Scott

-Hei, cum este? Intreaba asezandu-se langa mine.

-Ryan Collins este bine a scapat cu cateva fracuturi usoare si o lovitura la cap care nu a afectat nimic. Spun rapid, Scott incercand sa tina pasul cu mine.

  Si prietenul meu, Justin... nu stiu nimic. Spun ighitind in sec. Doctorul s-a dus dupa rezultate. Spun zambind trist.

-Nu-ti face probleme, poate totul o sa fie bine. Spune observandu-se in vocea lui o farama de ingrijorare.

   Dau din cap aprobator privind doctorul care se introrce cu niste fise. Ma ridic ca arsa din scaun si merg sper el, privindu-l inlacrimata.

-Domnisoara, ma tem ca aici avem o situatie mai grava. Spune trecandu-si un servetel pe frunte, stergandu-si sudoarea.

 Cuvintele lui s-au izbit de urechea mea facandu-ma sa-mi musc buza ca nu cumva sa-mi las lacrimile ce se stransesera in coltul ochilor sa cada. Iau o gura mare de aer si cu ultima-mi putere in voce deschid gura pentru a vorbi cu doctorul.

-Ce s-a intamplat? Spun ragusita strangandu-mi pumnii.

-Ma tem ca domnul Bieber a suferit o leziune cerebrala, impactul lui fiind prea puternic, chiar daca a avut erbegul. Respira adanc continuand sa citeasca de pe acea fisa. Si mai are o problema la coloana vertebrala, dar aceasta nu este asa de grava

-Cat de grava este leziunea cerebrala? Spun oprindu-mi lacrimile fugitiv cu palma.

-Nu am descoperit inca. Speram sa nu fie ceva grav. 

-Multumesc. Spun mai mult soptind. Imi prind fata in palme tragand aer adanc in piept. 

  Fac cativa pasi inapoi, pana ce spatele meu se lipeste de peretele rece al spitalului. Imi lipesc capul de el, lasanud-ma usor in jos, ducandu-mi genunchii la piept. Lacrimile incep sa-mi cada pe obrajii imbujorati, ochii mei inrosindu-se instantaneu.

 -De ce Doamne? de ce? Spun incet, in asa fel incat sa nu auda nimeni, in afara de mine. 

  Suspin, lasand alte lacrimi sa-mi cada. 

    Scott se apropie cu pasi domoli de mine, asezandu-se langa mine.

-Allison, nu plange, te rog. Spune strangandu-mi palma intr-a sa.

-Nu pot. Nu pot sa nu plang. M-am saturat sa pretind ca totul va fi bine, stiind ca de fapt  nu va fi. Spun printre suspine tragandu-mi nasul.

-Allison, uita-te la mine. Spune luandu-mi fata in palme. Incerc sa tin ochii deschisi, dar nu pot din cauza lacrimilor ce-mi cad constant, prelingandu-se pe obraji.