Jurnalele Vampirilor Vanatorii Cantecul Lunii

Capitolul 1

Draga jurnalule,
Imi e atat de frica.
Inima imi bate nebuneste, mi s.a uscat gura, mainile imi tremura. M.am confruntat cu atatea si am supravietuit: vampiri, varcolaci, fantome. Luctruri pe care nu mi le.am imaginat niciodata ca ar putea fi reale. Iar acum sunt ingrozita. De ce ?
Pur si simplu pentru ca plec de acasa.
Si stiu ca e total si ingrozitor de ridicol. De fapt, nici nu prea pot spune ca plec de acasa. Ma duc la colegiu, la doar cateva ore cu masina de casa mea draga, in care stau dintotdeauna. Nu, n.am sa plang din nou. O sa impart o camera cu Bonnie si cu Caroline, prietenele mele cele mai bune. In acelasi camin, cu doar câteva etaje între noi, Matt, se va afla în partea opusă a campusului, la doar câteva minute depărtare. Chiar si Damon va sta intr.un apartament in orasul invecinat.
   Zau, nici n.as putea fi mai aproape de casa, poate doar daca n.as pleca deloc de aici. Sunt o plangacioasa. Dar am sentimentul ca abia mi.am recapatat caminul - familia, viata - dupa ce am fost exilata atat de mult timp, iar acum dintr.odata trebuie sa plec din nou.
   Cred ca sunt asa de speriata de plecarea asta in parte pentru ca ultimele saptamani au fost grozave. Am ingramadit toata distrantia de care ne.am fi putut bucura in ultimele luni - asta daca n.am fi luptat cu kitsune- le, n.am fi calatorit in Dimensiunea Intunecata, nu ne.am fi batut cu fantoma geloasa si toate celelalte chestii Ingrozitor de Neamuzante pe care le.am facut - in trei saptamani absolut minunate. Am facut picnicuri si petreceri in pijamale si am inotat si ne.am dus la cumparaturi. Am mers la balci, unde Matt a castigat pentru Bonnie un tigru de plus si s.a facut rosu ca sfecla cand ea a tipat de incantare si i.a sarit in brate. Stefan m.a sarutat in roata mare, chiar cand am ajuns in varf, exact la fel cum si.ar saruta orice baiat iubita intr.o seara frumoasa de vara.
   Am fost atat de fericiti. Atat de normali, intr.un fel in care nu credeam ca aveam sa mai fim vreodata.
   Cred ca asta ma si sperie. Mi.e teama ca acele cateva saptamani au fost doar un interludiu luminos si ca acum lucrurile or sa se schimbe iar, ca ne indreptam din nou catre intuneric si groaza. E ca in poezia aia pe care am citit.o toamna trecuta la ora de engleza, care spunea ca "nimic din ce e aur nu dainuie". Nu pentru mine.
   Chiar si Damon...

   Zgomotul de pasi in holul de la parter o distrase si Elena se opri din scris.