CHEMAREA MONSTRULUI

Monstrul apăru imediat dupa miezul noptii. Asa cum fac monştrii de obicei.
Conor era treaz cand s-a întâmplat.
Avusese un cosmar. Ma rog, nu un cosmar oarecare. Ci acel cosmar. Cel care il tot bantuie in ultima vreme. Cu bezna si vântul si urletele. Cu mâinile care scăpau din stransoarea mâinilor lui, indiferent cat de mult se străduia el sa nu le dea drumul. Cosmarul care se termina intotdeauna cu...
-Pleacă!sopti Conor in intunericul ce invada camera in care dormea, încercând sa gonească inapoi cosmarul, sa nu-i permita sa-l urmeze in lumea reala. Gata, dispari acum.
Arunca o privire spre ceasul pe care mama sa il pusese pe noptiera de langa patul lui. 00:07. Sapte minute trecute de la miezul noptii. Era tarziu,avand in vedere ca a doua zi trebuia sa se trezeasca devreme ca sa meargă la scoala, cu siguranta tarziu pentru o noapte de duminica.
Nu mai spusese nimanui despre cosmar. Nici mamei sale, evident,dar nici altcuiva; nici tatalui sau,in timpul convorbirilor telefonice pe care le aveau o data la aproximativ doua saptamani, in mod clar nici bunicii sale, iar la scoala nici atat. Absolut nimanui.
Nu trebuia sa afle nimeni ce se intampla in cosmarul ala.
Conor clipi somnoros, privind in jur, apoi se incrunta. Ii scapa ceva. Se uita in jur, trezindu-se de-a binelea. Cosmarul se risipea, dar mai era ceva, nu-si dădea seama ce anume, ceva diferit, ceva...
Ciuli urechile, filtrand cu atenție particulele de tăcere, dar casa era cufundată in liniste; din cand in cand, doar scârţâitul scărilor sau foșnetul asternuturilor din camera vecina, unde dormea mama sa.
Nimic altceva.
Si deodată, auzi ceva. Isi dădu seama ca asta il trezise de fapt.
Cineva il striga pe nume.
-Conor.

O fractiune de secundă, il cuprinse panica si simti un gol in stomac. OARE, intr-un fel sau altul, cosmarul devenea realitate si...?
-Nu fi fraier!isi zise. Esti prea mare sa mai crezi in monstri.
Si chiar era. Împlinise treisprezece ani cu o luna in urma. Monstrii erau pentru mucosi. Monstrii erau pentru picii care inca făceau pipi in pat. Monstrii erau pentru...
-Conor!
Se auzi din nou. Conor înghiti în sec. Era un octombrie neobisnuit de cald, iar fereastra lui era inca deschisa. Poate ca perdeaua fluturata de adierea vântului fosnea de parca ar fi spus...
-Conor.
Bun, nu era vantul. Era in mod cert o voce, dar nu reusea sa o identifice. Nu era vocea maica-sii, de asta era sigur. De fapt, nici macar nu era o voce de femeie si, pret de o secunda se întreba daca nu cumva taica-sau venise din America si aterizase prea târziu pentru a-l mai suna...
-Conor.
Nu, nu era tatal lui. Vocea asta avea un timbru diferit, o rezonanta monstruoasă, sălbatică, neimblanzita.
Si dintr-o data, de afara se auzi un scartait puternic de scânduri, de parca cineva urias pasea pe o podea. Nu voia sa se ridice din pat ca sa se uite pe geam. Dar in acelasi timp o parte din el isi doarea mai mult ca orice sa o faca.
Perfect treaz, se dezveli, se dădu jos din pat si se duse la fereastra. In lumina palidă a lunii putea sa vada clar turla bisericii care se ridica pe dealul mic din spatele casei, cel pe care serpuiau sinele căii ferate, doua linii fixe din otel, care lucrau în întuneric. Luna lumina si cimitirul de langa biserica, populat de cruci pe care abia se mai distingea scrisul.
Conor văzu si arborele de tisă care se ridica maiestuos in mijlocul cimitirului,un copac atat de bătrân incat părea facut din aceeasi piatră din care fusese zidita biserica. Stia ca este un arbore de tisa doar pentru ca ii spusese maica-sa---prima oara, cand era mic si il atentionase sa nu cumva sa mănânce fructele care cădeau din el, pentru ca erau otrăvitoare, apoi, cu un an in urma, in timp ce privea fix pe fereastra din bucatarie, cu o expresie ciudata intiparita pe chip, spunându-i: " Ala-i un arbore de tisa, stii."
Apoi iar isi auzi numele.
Conor.
De parca cineva i l-ar fi soptit in ambele urechi.
-Ce vrei?întrebă Conor, cu inima bubuindu-i în piept, cuprins deodată de nerăbdare fata de ce urma sa se întâmple, indiferent ce ar fi fost.
Un nor acoperi luna, cufundand intregul decor in bezna, si un fosnet stârnit de o boare de vânt cobori la poalele dealului si pătrunse în camera lui, umfland draperiile. Apoi începu sa audă scartaitul lemnului, iar si iar, gemand ca o creatură vie, ca stomacul flamand al lumii care maraie dupa hrana.
Norul aluneca mai departe si luna incepu din nou sa strălucească.
Peste arborele de tisă.
Care acum stătea drept, infipt in mijlocul curtii din spatele casei sale.
Si atunci zări monstrul.
Sub privirile lui Conor, ramurile de sus ale coroanei se adunară intr-un imens chip desfigurat, licarind in intuneric, prinzand conturul unei guri, al unui nas si chiar al unor ochi ce se holbau la el. Alte ramuri se incolaceau, scotand niste zgomote terifiante, scartaind si gemand, pana cand formara doua brate imense si un picior înfipt în pământ langa trunchiul copacului. Restul arborelui se aduna intr o coloana in jur careia crescu o carcasa asemanatoare unui trunchi, in timp ce frunzele subtiri ca niste ace se intrepatrundeau formând un fel de piele verde, paroasa, ce fremăta si respira, de parca sub ea s-ar fi ascuns muschi si plamani.
Desi depasea deja in înăltime nivelul la care se afla fereastra lui Conor, monstrul se facea si mai mare, pe masura ce prindea contur, ajungand in cele din urma la o forma ce degaja o forta coplesitoare, arătând ca puternic, maret. In tot acest timp, se holba la Conor, iar băiatul ii auzea respiratia zgomotoasă, suierand din gura lui imensa. Monstrul se prinse cu mâinile sale imense de pervaz si-si inclina capul pana cand ochii lui enormi umplura cadrul ferestrei, privindu-l fix pe Conor. Sub greutatea creaturii, casa băiatului gemu înăbușit.
Si atunci, montrul ii vorbi.
- Conor O'Malley, suiera, lăsând sa se reverse o duhoare calda, de gunoi. Valul de aer imputit navali pe fereastra lui Conor, spulberandu-i pletele. Vocea monstrului se rostogoli in tonalitati joase, dar puternice, vibrand atat de tare, incat Conor o simti infigandu-i-se adânc în piept.
-Am venit dupa tine, Conor O'Malley, spuse monstrul, impingand zidul casei, care se cutremură, făcând sa cadă tablourile de pe peretii camerei lui Conor, iar cărtile, aparatele electronice si un vechi rinocer de plus sa se prăbusească pe podea.
Un monstru, se gândi Conor. Un monstru adevarat, in carne si oase.Adică, din frunze si lemn. In viata reala, in care esti treaz. Nu in vis, ci aici, la fereastra lui.
Un monstru care a venit dupa el.
Dar Conor nu fugi.
De fapt, descoperi ca nici macar nu ii era frică.
Tot ce simtea, tot ce simtise de cand monstrul i se arătase, era o dezamăgire care părea sa creasca de la o clipa la alta.
Pentru ca nu era monstrul le care asteptase sa-l vada.
-BINE, pai, vino sa ma iei, ii zise el.
Se lasa o liniste nefireasca.
-Ce-ai spus?il intreba monstrul.
Conor isi incrucisa bratele.
-Am spus, vino si ia-ma, daca tot ai venit.
Monstrul ramase nemiscat timp de o clipa, iar apoi scoase un urlet infiorator si izbi cu pumnii in casa. Tavanul camerei lui Conor se curba sub presiunea loviturilor, iar in pereti se cascara crapaturi adânci. Curenti de aer se rostogolira in camera, iar atmosfera parea ca se cutremura sub loviturile furioase ale monstrului.
-Poti sa urli cat oi vrea, zise Conor dând din umeri, fara sa ridice prea mult vocea. Am vazut altele si mai rele de-atat la viata mea.
Monstrul urla si mai tare, izbind cu bratul fereastra lui Conor, pulverizand geamul, lemnul pervazului si cărămizile din zid. O mana imensa din ramuri incolacite il cuprinse pe Conor de mijloc si il ridica de la pamant. Il trase afara din camera, in noapte, sus, deasupra gradinii, si-l tinu in aer, o silueta mica in dreptul lunii. Degetele monstrului erau inclestate atat de strans in jurul lui Conor, incat acesta abia mai respira. In gura deschisa a bestiei, Conor zari dintii stalciti, dinti facuti din lemn noduros, si simti respiratia calda pravalindu-se in valuri spre el.
Apoi monstrul se opri din nou.
-Tie chiar nu ti-e frica, nu-i asa?
-Nu, spuse Conor. In orice caz, nu de tine.
Monstrul isi miji ochii.
-O sa-ti fie, ii spuse el. Inainte ca totul sa se termine, o sa-ti fie frică.
Si ultimul lucru pe care Conor si-l mai aminti era gura imensa a monstrului, deschisa intr-un urlet, gata sa-l înghită de viu.