CHEMAREA MONSTRULUI

Micul dejun

-Mama?striga Conor, intrând în bucatarie.
Stia ca nu-i acolo-nu se auzea ceainicul fierband, iar asta era primul lucru pe care il facea ea de dimineata, dar, de la o vreme, Conor o striga destul de des, mai ales cand era pe punctul de a intra in vreuna dintre camere. Se temea sa nu o sperie, in cazul in care atipise in vreun loc unde nu intentionase sa adoarma.
Dar acum nu era in bucătărie. Ceea ce insemna ca era inca sus, la ea in pat. Conor trebuia sa-si pregătească singur micul dejun, lucru cu care, in timp, se obisnuise. Bine. Foarte bine, de fapt, mai ales in dimineata asta.
Se indreptă cu pasi iuţi spre cosul de gunoi unde indesa adânc punga de plastic pe care o adusese jos si pe care o acoperi cu restul gunoaielor, ca sa nu se vada.
-Asa, isi zise el, vorbind de unul singur, rămânând in loc pentru o secunda, si respirând adânc. Apoi clătină din cap si spuse: Micul dejun.
Cateva felii de pâine in toaster, niste cereale intr-un bol, putin suc de portocale in pahar si era pregatit sa ia micul dejun, asezat la masa din bucatarie. Mama lui avea pâinea si cerealele ei separat, pe care le cumpara de la un magazin bio din oras si pe care Conor, din fericire, nu trebuia sa le împartă cu ea. Aveau un gust la fel de trist ca si aspectul lor.

Conor se uita la ceasul din perete. Mai avea douăzeci si cinci de minute pana trebuia sa iasa din casă. Era deja îmbrăcat în uniforma scolară, iar ghiozdanul era gata pregatit si-l astepta langa usa de la intrare. Le făcuse pe toate de unul singur.
Stătea cu spatele la fereastra din bucatarie, fereastra de deasupra chiuvetei, care dădea în grădina mica din spatele casei, vizavi de calea ferată si de biserica langa care se întindea cimitirul.
Si arborele de tisă.
Conor mai lua o gura de cereale. Rontaitul lor era singurul zgomot din casa.

Fusese un vis. Ce altceva ar fi putut fi?
Dimineata, cand deschise ochii, primul lucru la cate se uitase fusese fereastra din camera lui. Era inca acolo, evident, nu avea nicio zgarietura, nici vorba ca in locul ei sa se ca ate o gaura imensă spre grădina din spatele casei. Bineinteles ca fusese un vis. Doar un copil ar fi putut crede ca se intamplase cu adevarat. Doar un plod ar fi putut crede ca un copac -pe bune, un copac- coborase din varful dealului si atacase casa.
Rasese incetisor la gandul asta, la cat de stupida era întreaga situatie, si se daduse jos din pat.
Ceva trosniese sub talpile lui.
Fiecare centimetru de pe podeaua camerei lui era acoperit cu frunze scurte, tepoase, de tisă.

Mai lua o gura de cereale, refuzand sa priveasca spre cosul de gunoi, unde ingramadise punga plina cu frunzele pe care le maturase la prima ora a diminetii.
Fusese o noaspte furtunoasa. Mai mult ca Sigur ca vantul spulberase frunzele prin fereastra deschisa.
Mai mult ca sigur.
Isi termina cerealele si painea prajita , bau si ultimele inghitituri de suc, apoi clati vasele si le puse in masina de spalat. Mai avea inca douazeci de minute pana la plecare. Se hotari sa duca gunoiul afara, astfel, riscul de a fi prins era mai mic- asa ca lua punga si o arunca in tomberonul din fata casei. Si daca tot avea timp,stranse toate resturule reciclabile si le duse si pe ele afara. Apoi puse niste rufe la spalat, planuind sa le agate la uscat imediat ce avea sa se intoarca de la scoala.
Se duse iar in bucatarie si se uita la ceas.
Mai avea zece minute.
Nu se auzea inca niciun...
-Conor?se auzi un strigat din capatul de sus al scarilor.
Rasufla usurat, fara sa-si dea seama ca isi tinuse respiratia.
-Ai luat micul dejun?il intreba mama sa, sprijinindu-se de tocul usii din bucatarie.
-Da mama, zise Conor, luandu-si ghiozdanul de jos.
-Esti sigur?
-Da, mama.
Ea il privi cu un aer neincrezator. Conor isi dadu ochii peste cap.
-Paine prajita, cereale si suc,zise
el. Am pus vasele in masina de spalat.
-Si-ai dus gunoiul afara,adauga mama sa pe un ton scazut, privind la ordinea pe care Conor o lasase in bucatarie.
-Vezi ca am pus niste rufe la spalat, zise el.
-Esti un baiat bun, spuse ea si, desi zambea, el simti tristetea din vocea ei. Imi pare rau ca nu m-am trezit.
-Stai linistita.
-Doar ca runda asta noua de...
-E-n regula, spuse Conor.
Ea nu mai zise nimic, dar continua sa zambeasca. Nu-si pusese baticul pe cap in dimineata asta, iar scalpul ei chel arata ingrozitor de morale si de fragil in lumina diminetii, precum cel al unui bebelus. Lui Conor i se facea rau la stomac cand o vedea asa.
-Tu faceai zgomot azi-noapte?il intreba ea.
Conor incremeni.
-Cand?
-CRED ca dupa miezul noptii, zise ea, facandu-si de lucru cu ceainicul. Am crezut ca visez, dar puteam sa jur ca ti-am auzit vocea.
-Ei, probabil ca am vorbit in somn,zise Conor pe un ton egal.
-Probabil. Am uitat sa-ti spun, ca maine vine bunica-ta.
Umerii lui Conor se lasara.
-Hai mama!
-Stiu, zise ea, dar nu ar trebui sa-ti pregatesti singur micul dejun, in fiecare dimineata.
-In fiecare dimineata?Dar cat timp o sa stea aici?
-Conor...
-Nu avem nevoie de ea aici...
-Doar stii in ce Hal ajung in faza asta a tratamentului, Conor...
-Pana acum ne-am descurcat.
-Conor!striga mama sa, atat de violent, incat ramasera amandoi surprinsi.
Urma o pauza lunga. Apoi ea zambi din nou, desi chipul ei parea ingrozitor de obosit.
-O sa incerc pe cat posibil sa scurtez perioada,bine?zise ea. Stiu ca nu iti place sa renunti la camera TA si chiar imi pare rau. N-as fi chemat-o daca n-as fi avut nevoie de ea, ne-am inteles?
Conor era nevoit sa doarmă pe canapea ori de cate ori venea bunica-sa la ei. Dar nu era asta problema. Nu-i plăcea felul in care vorbea cu el, de parca ar fi fost un angajat aflat in perioada de proba. O proba la care urma sa pice. In plus, chiar se descurcasera destul de bine pana acum, doar ei doi, indiferent cat de rau ii fusese mamei în timpul tratamentelor, era pretul pe care il plătea ca sa se simtă mai bine, asa ca de ce?
-Doar cateva nopti, adauga mama sa de parca i-ar fi citit gândurile. Nu-ti face griji, bine?
El lua ghiozdanul, fara sa raspunda, încercând sa-si ocupe mintea cu altceva. Si brusc, isi aminti de punga plina cu frunze pe care o ascunsese in tomberon.
Poate ca, pana la urma, faptul ca bunica-sa urma sa stea in camera lui nu era cel mai rau lucru din cate s-ar fi putut intampla.
-Uite zâmbetul pe care-l iubesc, zise mama sa, intinzandu-se spre ceainicul in care acum clocotea apa, dupa care adauga, in gluma, mimând groaza: Cica vrea sa-mi aduca niste peruci vechi de-ale ei, daca-ti poti imagina asa ceva.
Isi freca scalpul hilar, cu mana rămasă liberă.
-Am sa arat ca Margaret Thatcher, varianta zombi.
-O sa intarzii, mormăi Conor, aruncând o privire spre ceas.
-Bine dragul meu, zise ea, clatinandu-se încet spre el si sarutandu-l pe frunte. Esti un copil bun, adauga ea. Uneori imi doresc sa nu fi fost atât de bun.
In timp ce se indreptă spre usa, el o zări bandu-si ceaiul la fereastra de deasupra chiuvetei din bucatarie, iar cand deschise usa, o auzi vorbind ca pentru sine: "Ia uite, arborele ăla de tisă."