Oglinda, oglinjoara...

Capitolul 1- Alison, noua ''eu''

-Oglinda, oglinjoara, cine-i cea mai frumoasa din scoala? intreb eu o oglinda veche, prafuita, pe care am descoperit-o din intamplare in podul casei. 

Raspunsul la aceasta intrebare e, ei bine, nu eu. Mai bine spus, eu ma situez la polul opus. Parul meu roscat si carliontat e mult prea des pentru a-l putea aranja cumva, iar ochelarii de vedere, deloc moderni, de la ochi nu ajuta nici ei. Sa nu mai spun de hainele mele demodate care ascund un trup lipsit de forme. Chiar daca as avea posibilitatea sa imi cumpar haine noi, nu as avea ce arata. Probabil ca trecatorilor li s-ar parea o jignire faptul ca cineva ca mine poarta asemenea frumuseti de haine. Nu sunt o aparitie placuta si am inceput sa ma obisnuiesc cu faptul ca niciun baiat nu o sa ma placa asa cum sunt, dar nu am ce face. Sunt urata si nimic nu o sa poata sa schimbe asta.

 -De ce nu pot sa fiu si eu frumoasa? rostesc cu voce tare, oftand. 

Dau repede oglinda la o parte si alerg spre iesire. Sunt in intarziere si trebuie sa prind autobuzul. Din fericire, ajung exact la timp. Urc repede in autobuzul mult prea aglomerat. Observ ca toata lumea isi intoarce privirile dupa mine. Ma straduiesc sa ii ignor pe toti, tinandu-ma de bara de la autobuz si incercand sa privesc in sus.

-Nu vrei sa te asezi, frumoaso? imi spune un baiat, ridicandu-se. Oricine ar lua aceste vorbe ca pe un compliment, dar mie mi se par cea mai mare jignire, mai ales pentru ca stiu ca e una din glumele cu care ma confrunt zilnic. Inaintez mai in fata, fiind mult prea timida ca sa ii dau o replica.

Dupa minute bune de mers prin caldura asta devastatoare, autobuzul opreste in fata liceului. Cobor si ma grabesc sa il caut pe Toby, singurul meu prieten, daca se poate numi asa. Toby e un baiat la fel de retras ca mine, mai timid chiar, cu aceeasi infatisare de tocilar. Poarta niste ochelari mult mai mari decat e nevoie. Ne petrecem pauzele impreuna, dar nu prea avem ce sa discutam. Mai mult tacem, el preferand sa isi ascunda privirea in carti, iar eu ascultand muzica la casti.

Ma indrept aproape in fuga si, din greseala, ma lovesc tocmai de Jason Ross, baiatul popular, inalt, blond, cu ochii de un verde seducator, cu corp de atlet, zambet sexy si asa mai departe. As putea sta o zi intreaga sa il descriu si tot nu as gasi cuvintele potrivite. Tot ce conteaza e faptul ca el este definitia baiatului ideal, perfect. Imi scap toate cartile pe jos, dar ma grabesc repede sa le adun si plec in fuga, vazand ca incepe sa vorbeasca, fiind rusinata de cat de impiedecata pot sa fiu. Acesta e primul meu contact cu Jason, desi il admir din umbra de vreo doi ani. Niciodata nu am avut curajul sa ma apropiu de el. O fata ca mine nu ar avea nimic sa ii ofere: nu sunt amuzanta, frumoasa sau interesanta.

-Toby, buna! salut eu asezandu-ma langa el. Nu stii ce zi nebuna am avut azi! continui si incep sa imi aranjez cartile care se indoisera la colturi. Toby ma priveste cu uimire ca si cum nu ar intelege ce se intampla, dar nescotand o vorba.

 -Toby? Esti bine? il intreb eu neintelegand de ce nu ma saluta.

 -Buna...De unde imi stii numele? ma intreaba el intr-un final.

 -Ce? Cum adica? Sunt eu, Emily...spun eu asteptand o explicatie.

 -Da, sigur! Iar eu sunt Chuck Norris! spune el razand. 

Incerc sa imi aranjez ochelarii pentru a vedea daca nu m-am pus langa altcineva, dar...surpriza! Acestia nu imi mai erau la ochi. Cum am putut sa imi uit ochelarii? Nu plec niciodata undeva fara ei, cateodata chiar si adorm uitand sa mi dau jos. Si mai ciudat era faptul ca vedeam perfect fara ei. Imi duc din instinct mana prin par si...acesta e matasos si intins. Luandu-mi in mana o suvita de par observ ca aceasta nu mai e roscata, ci blonda. Ma ridic speriata si alerg spre baie. Ajung si ma privesc in oglinda. Ma stropesc de cateva ori cu apa pentru a ma trezi. Cu siguranta asta e doar un vis. Fata asta din oglinda, cu parul blond care cade perfect pe umeri, ochii de un albastru asemanator cu valurile marii, cu fata luminoasa si machiata, fata asta nu pot fi eu.