Mâinile pline de riduri mângâiau clapele albe și negre ale pianului, în atingerea alintată a degetelor se formează un sunet liniștitor. Cufundată în reverie, doamna Maria Cotun zâmbește satisfăcută de sunetele îmbietoare ale melodiei liniștitoare. Ochii calmi și visători plini de amintiri stau înlăcrimați, clipind rar și oboșiți de parcă însuși corpul o părăsește și ea zboară fără a se opune. Colțurile gurii ei se lasă atrase de gravitație, buzelele tremurătoare se alătură provocând o luptă între ele. Pe clapele pianului, cad încet picături de apă , degetele melodioase șterg urmele ,lăsând doar reminiscența unui dunet in urma lor. Un sunet lung, încet și slab opri melodia chiar înainte de a intra o tânără domnișoară în cameră.
- Bună ziua, bunico !
Maria considera cuvintele dulci ale nepoatei sale ca fiind cel mai frumos sunet auzit vreodată. În fiecare dimineață se auzeau din baie râsetele fetiței în timp ce mama sa o spăla și o îmbrăca. În fiecare zi salutul acesteia o făcea să zâmbească mai tare și o liniștea mai ceva decât orice lucru pe lume. Iar în fiecare seară, o auzea cum se distrează alături de părinții ei, cum râde zgomotos când se uită la desene și cum la ora 20:00 vine la ea și o sărută pe obraz și îi spune încet "Noapte bună, bunica mea, te iubesc."
- Bună ziua, draga mea, vin-o la mine .
Fetița de doar unsprezece ani veni în grabă în brațele bunicii ei ce o aștepta doritoare. O strânse la piept și o sărută pe frunte , apoi o eliberă din capcana îmbrățișării ei și o întreabă încet.
- Cum a fost la școală, draga mea ?
Rebeca era în clasa a 5-a, era printre cei mai buni elevi din școală. Frumoasă foc, cu părul ei blond moștenit de la mama ei care la rândul ei l-a moștenit de la bunica ei Maria, ochii albaștri pătrunzători în combinație cu zâmbetul ei dea dreptul șarmant făcea ca oricine să o placă și să o iubească instantaneu.
- A fost bine și foarte interesant, azi am învățat despre cineva care ne-a lăsat pe toți cu gura căscată, doamna profesoară a spus că acest om chiar a existat, însă eu știu că spune așa doar ca să ne amăgească, oamenii ca el există doar în povești și nimeni din lumea asta nu poate fi ca el.
Maria o privește pe nepoata sa cu ochii ei blânzi și se întreabă despre cine o fi vorba, oricum nu avea de ales, trebuia să o întrebe cine este, altfel Rebeca se v-a simți oarecum ignorată de ce spune.
- O vai, oare despre cine vorbește profesoara ta de te-a făcut să fii așa interesată și spui asemenea cuvinte despre un pe care nu-l cunoști.
- Păi nu știu exact cum îl cheamă, avea trei nume, dar am reținut doar două. Andrew Cobain.
Totul se opri. Parcă însuși timpul se opri la pronunțarea acestui nume, precum un strigăt ce-i făcea pe toți să se oprească. Inima Mariei refuză să mai pulseze sângele în corpul ei bătrân și deja trecut de mult. Numeroase amintiri i se acumulau într-un punct ce-i provocase o durere de cap și o imensă întristare în sufletul fericit. I se părea că pentru un timp nu mai era în corpul ei, se simțea moartă și distrusă.
- Bunico ? Ești bine ?
Chemarea Rebecăi o aduse din nou pe pământ, în corpul ei fragil și obosit.
Draga mea, aș vrea să-ți spun o poveste. Haide, așează-te lângă mine, este o poveste lungă și cât se poate de reală. În povestea asta este viața mea și istoria noastră de azi, a familiei, a țării și chiar a lumii.
Rebeca interesată de cuvintele bunicii ei, se așează comfortabil pe canapeaua din dreapta bunicii sale. Oare ce poate fi așa de interesant? își spuse Rebeca în gând.
- A fost o dată un om, un înger sau un demon cum îl mai numeau unii. Totul începe în , de aici începe povestea mea, iar din 1910 începe povestea lui Andrew Martin Cobain ... .
