Omoara-ma! (Final dedicat fanilor)

Capitol

Scarlett: Nu puteam sa cred. Tineam in brate cadavrul lui Jeff. Eram singura, iar lumina zilei se lasase peste padure in liniste si pace, ca si cum nimic nu s-ar fi intamplat, ca si cum bucati din scumpul meu Jeff nu ar fi imprastiate peste tot prin apropiere. Imi dorisem atat de mult sa fug. Imi dorisem atat de mult sa scap de Jeff si de impulsurile lui agresive, de gelozia lui, de nebunia lui, incat asta am reusit sa obtin.
Innebunisem. Tremuram in continuu, nu stiam ce e de facut, as fi continuat pur si simplu sa plang pana as fi uitat de mine, dar lacrimile nu mai curgeau, erau deja uscate pe obrajii mei palizi. M-am intins pe spate,langa Jeff, incercand sa ma resemnez, sa-mi accept soarta. Fara el nu aveam speranta. Fara el nimic nu ar mai fi fost la fel. Oricat de departe as fi putut vreodata sa fug de Jeff -am inteles acum- m-as fi intors la un moment dat. El insemna totul.
Priveam in sus, spre bolta copacilor, ascultand tacerea, iar incetul cu incetul , vederea mi s-a intunecat si am simtit cum sunt trasa intr-o alta lume.
-Scarlett! Scarlett, ridica-te!
Vocea lui Jeff imi suna atat de dulce. Urma sa ne intalnim din nou. O stiam. Eram sigura de asta.
Am continuat sa ii ascult vocea in liniste, ma facea fericita. Ma facea sa ma simt in siguranta. Totul era atat de calm...
-Scarlett pentru numele lu' Ceapa, trezeste-te! - a strigat din nou, iar in momentul urmator am simtit cum sunt scuturata brutal si mi-am deschis ochii.
Eram la intrarea grotei in care ne ascunsesem eu si Jeff.
-S-a terminat!Slender e aici. Scarlett, putem merge acasa!
I-am privit uluita chipul plin de usurare si entuziasm, expresia lui stergandu-se treptat in timp ce se uita la mine.
-Adica.. Tu esti libera sa pleci. Asa cum am promis. - a zis privindu-ma trist.
Nu puteam vorbi din cauza socului. Am scuturat doar din cap. Nu il puteam parasi. Cum sa plec dupa toate cele intamplate. Nu avea idee cat ma bucuram sa il vad in viata!
-Scarlett esti ok? - m-a intrebat confuz in timp ce scuturam in continuu din cap, lacrimi revarsandu-se pe fata mea.
-Nu! Niciodata! Nu am sa plec niciodata! - am strigat sarind pe el si strangandu-l in cea mai sufocanta imbratisare de care eram capabila.
-Dar-
-Niciodata,Jeff,ma auzi? Si sa nu indraznesti sa lasi vreodata sa ti se intample ceva!
O expresie confuza, aproape amuzanta, s-a asternut pe fata lui.
-Sa mergem acasa.

*Peste mult timp*

-Si atunci a cazut un meteorit. Si au murit cu totii. Sfarsit.
Kayle l-a privit pe Jeff suparata.
-Asta nu e o poveste! Intr-o poveste adevarata oamenii nu mor pur si simplu. Trebuie sa fie ucisi! Stii.. ca vrajitoarea aia rea din Alba-ca-Zapada. Pe ea nu a lovit-o un meteorit!
-Eu spun povestea, se intampla cum vreau eu. I-a zdrobit meteoritul.
-Tataa! S-a plans ea batand din picior, facandu-l pe Jeff sa ranjeasca.
-Jeff ... - am zis razand, amintindu-mi cum a luat nastere acea poveste. El s-a intors spre mine si a zambit.
-Maamaaa!! Unchiul Sean nu vrea sa-i dea drumul Lisei! - s-a plans micul Liu aratand cu degetul spre Sean. Acesta tinea suspendat de un picior cadavrul iepurasului in asa fel incat baiatul sa nu poata ajunge la el.
-Sean, pentru numele lui Dumnezeu, de cate ori am spus sa nu mai aduci mizeriile alea in casa!?
El m-a privit nevinovat, afisand un zambet inocent. Liu a facut exact acelasi gest si m-am vazut nevoita sa trec cu vederea de data asta.
-Liu, l-am convins pe tata sa ne spuna povesti! - a tipat Anaidde mandra si entuziasmata. Fratele ei a facut ochii mari si a gonit inspre canapea, asezandu-se langa cei doi. Sean a ridicat din umeri si s-a asezat pe canapeaua alaturata, langa James, iar eu m-am asezat in bratele lui Jeff.
-Poti sa ne spui despre prietenul ala al tau cu tentacule si fara fata? -a intrebat plin de entuziasm Liu.
-Nuu! Sa ne spuna cum l-a cunoscut pe unchiul Sean!
- Tati, spune-ne ce fac unchiul James si matusa Sally tot timpul cand pleaca singuri in padure!
Am facut ochii mari si m-am panicat pentru o secunda, in timp ce Jeff abia isi putea inabusi rasul.
-Hai sa nu! - a spus zambind.
-Atunci...spune-ne o poveste cu printese- a sugerat Kayle zambind.
-Nuu! Cu dragoni! - a tipat fratele ei.
Jeff a oftat prelung.
-Tu povesti de-astea le spui? Nici nu ma mir ca sunt asa sclifositi. - mi-a zis zambind stramb. Eu m-am incruntat si l-am lovit peste umar.
-Au. Vedeti? Mama voastra ma loveste!
Copiii au inceput sa rada, iar dintr-o data ochii lui Kayle au stralucit.
-Povesteste-ne cum ai cunoscut-o pe mama!
Toata lumea a tacut, privind inspre Jeff. El s-a uitat la mine, iar expresia lui s-a luminat usor, lasand sa se vada un mic zambet.
-Ok, fiti atenti...Povestea asta nu e foarte diferita de toate celelalte. Eram in padure, cautam ceva de vanat, iar la un moment dat am auzit un sunet. Am vazut-o, in intuneric, plimbandu-se in liniste. Am urmarit-o, m-am apropiat, am doborat-o si m-am uitat la ea. Nu a tipat. Nu s-a zbatut. Am ranit-o, dar nu a schitat niciun gest. Doar a stat si m-a privit, in timp ce si eu ma uitam la ea. Era frumoasa. Cea mai frumoasa. Dar ce era cu adevarat deosebit la ea... - a oftat - As vrea sa va pot spune. Dar nici eu nu stiu. Si probabil nu o sa stiu niciodata ce anume m-a oprit din a-i infige cutitul in mijlocul fetei ei frumoase. Dar sunt sigur de un lucru. Acela a fost primul moment, in foarte mult timp,in care am facut alegerea buna. Adevarat, am fost nevoit sa traiesc cu ea si sa sufar ca un caine in fiecare zi. Adevarat, va trebui sa o suport in fiecare clipa , pana la ultima mea suflare. Dar sa fiu al naibii daca nu a fost cel mai bun lucru pe care l-am facut vreodata!
Jeff mi-a strans puternic mana intr-a lui si mi-a zambit bland si atunci am stiut ca niciodata nu as fi putut fi mai fericita.

Siii, a cazut un meteorit si au murit cu totii!
Salutaaaree! *u* Doamne feri cat de mult a trecut de cand nu ne-am auzit! Si sa fiu sincera...credeam ca nici nu o sa se mai intample vreodata. Stim cu totii ca nu am vrut sa scriu acest capitol, dar intr-un final am reusit sa adun de pe fundul borcanului destula mandrie pe care sa calc. Priviti. L-am scris. Acum ce primesc? ._.
Dar lasand la o parte gluma (ce gluma, Safi,nu esti amuzanta...) mi-a lipsit sentimentul asta de nerabdare pe care il am cand scriu si astept sa apas butonul de post. Sper ca acest capitol sa va faca ziua/noaptea/dimineata (ahem..ora 3..ahem) mai buna si sper ca este macar pe aproape de ceea ce va doreati. Eu va urez o zi magica si un an minunat ,plin de evenimente superbe la scoala! :D
Pe cine incerc sa pacalesc...viata e naspa. E toama. Din nou. Ma duc intr-un colt sa plang pana adorm. Safi incheiat transmisie.