Rapita din lumea ei

Inceputul: capitolul 1

Luna era atât de frumoasă încât mă puteam uita la ea ore bune dar...
-Hai cu noi scumpo!
In fața mea apăruse o femeie de vreo 40 de ani ,înaltă, purtând o cămașă alba ,iar lângă ea stătea un bărbat bine făcut, umpic mai înalt ca și ea.
-Lisa, nu am putut să te apărăm dar credene că te iubim si te vrem înapoi!
Nu știam cine erau dar mă simțeam protejată când îi vedeam.
-Te vom aștepta Lisa dar te rog să ai grijă de tine până te vom găsi! Fără să mai spun ceva femeia aceea și bărbatul de lângă ea au dispărut.

A fost doar un vis, dar cine erau si mai exact ce vroiau de la mine?
-Bună dimineața scumpo!
-Bună mama!
-Ce ai? Nu arăți prea bine.
-Nu am nimic , sunt doar încă puțin somnoroasă...
-Bine scumpo...atunci hai la masă!
-Vin acum!
Parinții mei erau foarte protectori si nu aș vi vrut să se sperie doar de un coșmar pe care îl am.
-Bună tata!
-Neata scumpo! Cum ai dormit?
-Bine! Unde e Lucas?
-A ieșit cu niste prieteni!
Nu am zăbovit prea mult la masă așa că după ce am terminat am mers repede in camera mea ca să mă schimb și să ies afară.
-Mama!Tata! Am plecat!
-Bine scumpo, ai grijă!
-Bine!
Afară era foarte frumos. Soarele parcă ma imbrațișat când am iesit ,iar Lucas mă aștepta la ușă cu prietenii lui.
-Neata somnoroaso!
-Neata! Buna baietii!
-Lisa el e Tom! S-a mutat aici de curând și am zis să îi arăt puțin locul.
Băiatul....adică Tom era inalt, părul lui era șaten, ochii căprui. Avea un telefon foarte nou in mână deci cred că era unul din ăia care trăiesc pe picior mare.
-Bună, eu sunt Lisa!
-Bună!
Tom nu prea vorbea, era rușinos sau poate se purta așa doar pentru că era intre niște necunoscuți.
-Deci cine vrea la biliard?
Fratele meu, Lucas, era cam obsedat de biliard dar nu prea aveam ce sa îi fac.
-Eu zic să mergem să îi arătăm lui Tom locul!
-Ce zici dacă TU îi arăti locurile de pe aici iar noi mergem la biliard?
-Pfffff...bine!
-Mersi surioară!
-Mda...pa!
Iam facut semn lui Tom sa vine după mine si acesta ma urmat.
-Deci,Tom...ce vrei să vezi pe aici?
-Ce vrei tu!
Iam zambit larg iar acesta mi-a intors zambetul.
-Ești foarte prietenoasă....
-Imi place să fiu așa...dar tu nu prea ești vorbăreț.
-Păi ce ai vrea să îți zic despre mine?
-Pai.....de unde vi, cine ești tu mai exact...chestii din astea!
-Pai draga mea...Lisa...mă numesc Tom Ross si toata viața mea am trăit cu mătușa și unchiul meu.
-Păi părinții tăi?Privirea lui a devenit tristă...de parcă nu vroia să mai știe de ei.Tom?
-Părinții mei au murit acum 10 ani intr-un accident...
-Imi pare rău...nu am știut!
-Nui nimic...
Tom șa ridicat putin privirea spre cer apoi s-a uitat la mine și a zâmbit.
-Stai calmă Lisa....câteodată imi face bine să îi spun cuiva asta.
-Hei...vrei sa îți arăt un loc special pentru mine?
-Da sigur!
Am mers destul de mult până am ajuns la intrare in pădure, acolo erau doi caței de care imi plăcea să am grija când simțeam că mă pierd.
-Ce draguți sunt ăștia mici! A spus Tom de parcă nu ar mai fi văzut așa ceva . Sunt ai tăi?
-Nu...nu știu ai cui sunt dar mie îmi place să îi îngrijesc.
Tom mi-a zâmbit apoi a loat un cățeluș in brațe și s-a uitat din nou la mine.
-Știai ca sunt lupi?
-Lupi?!
-Nu știai?
-Nu!
-A păi....spre informarea ta ,acești lupi au dispărut acum sute de ani. Dar văd că mai există incă doi.
-Sunt foarte....foarte drăguți dar dacă ei sunt lupi atunci....
-....atunci părinții lor sunt....
Tom nu apuca să spună ceva că în spatele meu a apărut un lup foarte mare si negru.
-Lisa ,nu te mișca!
-Tom?
In spatele meu se auzeau niste mârâituri.
-O să las lupul jos ,iar cand îti zic eu ,fugi cat poți de tare!
-Bine!
Tom a lăsat lupul jos si nici două secunde nu trecuseră iar ....
-Acum! Fugi!
Am fugit cât mau ținut picioarele până când ne aflam la o distanță destul de bună ca să ne oprim. Tom s-a uitat la mine de parcă era gata să sară pe orice lup care îmi apărea in cale.
-Ești bine? Ma intrebat Tom după ce a putut să se țină pe picioare.
- Era mama lor nu? Vroia să îi apere.
-Cred că era masculul. Era prea mare pentru a fi o femelă sau un "lup adolescent".
-Offfff....
Am simțit că o să cad iar Tom se uita la mine gata să mă ajute dar nu a fost nevoie.
-Ești bine?
Am ezitat puțin până să răspund, nu șiam dacă eram bine.
-Lisa?
-Ăăăăăă....da sunt bine, dar hai te rog acasă.
-Da, sigur.
Vocea lui era blândă,știa cum să imi vorbească ca să nu mă panichez.
Drumul sprea casă mi s-a părut o eternitate dar când am ajuns fratele meu stătea în fața casei și mă aștepta.
-Unde ați fost?!
Părea foarte furios....
-Lisa! Mâna ta!
Pe chipul lui Lucas a apărut o expresie de ingrijorare pe care nu o mai văzusem până atunci. Fără să imi dau seama ,când am fugit de lup, mi-am agățat bluza intr-o creangă si cred că mi-a facut si o rană minoră.
- Nu e nimic grav Lucas, stai calm!
Lucas s-a apropiat de mine și s-a uitat la rana mea.
-Nu e prea gravă dar ce s-a întâmplat?
-Păi....
-Am mers prin pădure și din greșeală Lisa s-a impiedicat si șa agățat bluza intr-o creangă.
Tom a băgat o scuză astfel să ieșim amândoi nevinovați.
-Offfff, Lisa nu te poți abține să nu vizitezi cațeii ăia?
Am schițat un mic zambet. Lucas a intrat ca să vadă dacă poate lua ceva cu care mă poate ajuta in legatură cu rana.
-Mersi Tom!
Tom s-a intors și a plecat fără să îmi mai spună ceva....oare de ce?