Fii tare!

Capitolul III

Miercuri. Ziua cea mare. Ziua in care are loc evaluarea. Ma intreb daca ma voi descurca bine... Ce vorbesc eu aici? Normal ca da! Am muncit din greu. 

Numai eu stiu cate nopti am pierdut pentru a-mi ascuti simturile. Numai eu stiu cate ore am stat pentru a invata sa recunosc fiecare arma si glont ce-mi este pus in mana. Numai eu stiu cata sudoare mi-a curs atunci cand m-am antrenat in luptele corp la corp.

Cu toate astea imi e frica. De aceste ore depinde dorinta vietii mele. De aceste ore depinde fericirea mea, linistea mea. Sunt sigura pe mine, ma oblig sa fiu. Trebuie sa fiu! Cu toate astea, imi e teama. De ce? In fond, voi da ce-i mai bun din mine.

Dar daca nu voi fii indeajuns de buna? Daca nu-l voi impresiona? Daca ma va pune sa execut exact partile la care sunt mai slaba?

Nu pot fi perfecta. Nu am cum. Sunt oarba. Stiu ca asta mi-a spus si mama, ca nu pot deveni ceea ce vreau pentru ca sunt oarba. Intr-un fel are dreptate. Nu am putut niciodata sa trag cu o arma cu luneta. Nu am reusit niciodata sa am atat de multa precizie incat sa tintesc de la distanta punctele slabe ale unui om, decat daca-i stiu pozitia precisa, iar asta nu se va intampla. 

Eu sunt buna la luptele corp la corp. Am forta, mai multa precizie si mai multe sanse sa inving. Acestea presupun atingerea celui de langa tine, si asta-mi e suficient pentru a-i aduce o moarte rapida.

Aceasta evaluare presupune supunerea la diferite probe, propuse de evaluator. In functie de cum te descurci, esti punctat. Sunt sase. Agilitate, precizie, istetime, rapiditate, rezistenta si forta. La final trebuie sa obti un procentaj de cel putin 80% pentru a trece testul, si a deveni un asasin al acestui clan.

Va fii greu! Tata, sper ca esti alaturi de mine.

Izumi reveni pe scaunul de langa mine. Saracul de el era mai speriat decat mine. 

-Asta e bataie de joc. Bataie de joc, iti spun! 

Ma pufni rasul la auzul acestor vorbe.

-Nu! Nu e de ras. Stam aici de...de... Spune tu de cat timp. 

-De cinci minute, am rostit si un alt val de chicoteli veni peste mine.

-Doar atat? E, haide! Nu ai calculat tu bine, imi spuse, sigur pe el.

-Ceasul meu e martor, sensei. 

Se ridica iarasi de pe scaun. Nu avea stare. Il cred, si eu aveam emotii.

Ma intreb ce face Rafael acum...

O, haide, Lilith! Nu e momentul sa te gandesti la el. E un nemernic, un porc, la fel ca toti ceilalti. Adu-ti aminte ca asa a spus Sensei. 

Poate. Poate ca este. Dar, cu toate astea, mie mi s-a parut diferit. El nu a ras ca altii de mine, ca atunci cand:

*Amintire*

Mama mea hotarase, alaturi de profesorul Izumi, ca ar fi bine pentru mine daca as fi data la scoala, alaturi de ceilalti copii, cu toate ca era deja mijlocul anului scolar. Nu stiau daca e o idee buna, dar au hotarat sa incerce.

Am coborat din masina lui Izumi, in fata scolii, si eram pregatita sa incep. Acesta m-a acompaniat, bineinteles, pentru ca nu ma puteam descurca singura. Eram atat de neindemanatica.

Eram pe coridorul imens, iar Izumi mi-a spus sa astept pe scaun, pana cand el avea sa intre sa vorbeasca cu directoarea. Nu credeam ca daca o sa raman acolo o sa am de suferit.