Un Englez În București

1. Obligat-Forțat

Eram fericit. Un om împlinit, aș putea spune. Facultatea mergea ca pe roate, iar gagicile veneau singure la mine. Banii îmi erau asigurați de tata, iar petrecerile săptămânale, nelipsite. Într-un cuvânt, aveam de toate.

Nu mă puteam plânge deloc, asta până când a apărut facultatea în viața mea, cea de medicină mai exact. După terminarea liceului, tata a fost extrem de serios când a pomenit de facultate. Dar nici bine nu am început-o că deja am plecat în practică. Totuși, să privim și partea plină a paharului, la facultate este cu mult mai diferit față de liceu, fetele sunt mai diferite.

Însă a trebuit mama zmeului să mă pună să vin aici, în aeroportul acesta jegos, plin de ciudați și ciufuți, în care mi-e frică să nu mi se fure portofelul.

Stau pe o bancă din aeroport așteptând o puștoaică ca să mă ducă la destinație, casa unei bune prietene de-a tatei. Dar, tot aștept de ceva timp. Avionul a aterizat acum o oră, și tot de atunci nici eu nu mi-am dezlipit fundul de pe banca asta. Mi-am cumpărat și o cafea, dar nu mai are nici un gust, față de acum o oră.

Văd cum doamna din dreapta mea se uită insistent la cafeaua mea. O doamnă destul de solidă, după părerea mea, și dacă mă iau după dimensiunea ei. La naiba, privirea ei flămândă mă intimidează și, în același timp, mă face să roșesc. Mă simt... stânjenit.

Oare o vrea o gură?

Sau e gravidă și are pofte?

Oare m-ar putea manca pe mine?

Nu îmi explic de ce se uită cu o asemenea poftă la mine, un bărbat de 19 ani în toată firea, unul arătos chiar. Poate că sunt și modest, dar nu pot să neg că nu arăt bine. Mama natură a fost darnică cu mine, mai ales după pubertate.

Am nevoie la baie, și asta urgent. Dar mi-e frică că dacă voi pleca îmi vor sechestra bagajele, și după nu voi mai avea nici cele câteva haine pe care mi le-a îndesat mama în bagaj.

Ce ar face un om în situația mea? Unul care nu mai poate să se țină și aproape că își dă duhul dacă nu va merge curând la o toaletă.

Știu eu ce ar face. Ar fugi din acest loc mâncând pământul și sperând că vezica lui nu o să explodeze. Însă eu nu, eu trebuie să stau aici cu tanti asta grasă care pare că vrea să ocupe toată banca și să mă mănânce. Mă mir cum de nu m-a dat jos până acum.

Să risc? Sau să nu risc? La dracu' doar nu m-oi duce acolo ud. De obicei eu fac fetele să se ude. Și acum eu să rămân ud datorită unei prostii, nu se poate.

Știți ceva românilor? Eu merg la toaletă.

Zicând acestea, îmi aşez mai bine valiza de bancă, puțin mai departe de Doamna-două-stomace şi îmi arunc ce a mai rămas din cafea într-un cos. Mă întreb dacă poate să îmi înghită valiza.

Mă ridic aproape ținându-mă de bijuterii, și alerg spre baie, ghidându-mă după semne. Noroc cu ele, căci altfel aș fi intrat în baia femeilor, dar nu că mi-ar fi părut rău. Mă eliberam și mai bine în cazul acela.

În sfârșit un moment de relax, un moment doar pentru mine. La dracu' zici că-s în reclame la tampoane Always.

― Ah, gem înfundat și îmi deschid șlițul. Astă viață, spun poziționându-mă in fața veceului bărbătesc.

Un chiștoc de copil intră în toaletă trântind ușa în urma lui. Se pune pe locul liber de lângă mine și îmi urmează exemplul. Nu cred că are mai mult de 6 ani.

Se holbează la mine.

Dar ăsta nu are părinți? Romanii sunt niște iresponsabili. Cum să își lase plodul singur într-o toaletă? Nu se cuvine așa ceva.