Believe in Dreams!

Capitolul 16- Întâlnirea

Părul meu era într-o dezordine totală. Îmi întorc capul în toate părțile, gâtul mă durea destul de tare, semn că am adormit cam repede aseară.

Îmi prind un prosop în jurul meu după ce ies din duș. Pentru câteva minute am rămas încremenită și mi-am dat seama că azi e...ziua întâlniri. Am niște emoții nasoale. Ce voi face? Dacă mă fac de râs? Dacă mă împiedic și cad?

După ce îmi termin pregătirea ies din cameră, coborând scările cu pași mici și stângaci. Exact când trebuia să cobor ultima treaptă mă împiedic, dar noroc cu peretele, de care m-am sprijinit înainte de a face contact cu podeaua. Se pare că nu prea am început bine ziua.

Ajunsă în bucătărie o observ pe mama care pregătea ceva.

-Hei mami! o salut cum intru pe ușă.

-Bună scumpo. Ți-am pregătit micul dejun și dacă tot sunt aici poate vorbim despre întâlnirea de diseară. spune mama, eu începând să mănânc, dar la auzul cuvintelor ei mă opresc și o privesc ușor speriată.

-Mamă, sunt puțin speriată de chestia asta. Va ieși ceva prost cu siguranță.

-De ce scumpo? mă întreabă ea, așezându-se lângă mine ușor îngrijorată.

-Fiind prima mea întâlnire am o ușoară teamă să nu meargă ceva prost, mai ales că e cu o persoană căreia nu-i știu nici măcar numele și la cât de împiedicată sunt voi face ceva sa stric ceva. Dar mai e și faptul că mă simt cam prost...adică mie îmi cam place de Niall, dar ies cu o altă persoană, nu mă simt în regula să fac asta. E ciudat...dar până la urmă vreau să merg să-l cunosc pe acest anonim și poate se leagă ceva între noi. Oricum cu Niall nu voi avea nicio șansă. îmi termin eu povestirea dezamăgită.

-Mă bucur într-un fel că-ți recunoști în sfârșit sentimentele, dar ar trebui să crezi în ele. Pe de altă parte nu trebuie să gândești negativ, nu ai vorbit cu Niall despre asta, nu ști ce gândește. Iar legat de întâlnire ar trebui să mergi, poate nu se va lega nimic, dar măcar vei cunoaște persoana anonimă și vă veți împrieteni mai mult. Vei fi surprinsă...și eu am avut o ușoară uimire când am vorbit cu el. Și nu-ți spus nimic despre identitatea lui. încearcă mama să mă liniștească, eu terminând de mâncat și ridicându-mă.

Îi dau un pupic mamei apoi ies pe ușă cu direcția spre liceu. Era o vreme destul de însorită de aceea nici nu mă grăbeam și făceam mici pași. Mă gândeam numai la anonim și la toate posibilitățile legate de el.

Oare îl cunosc? Sau l-am văzut măcar o dată? După ce a spus mama cred că da. "...vă veți împrieteni mai mult."

Telefonul meu vibrează, primind mesaj chiar de la Anonim.

~Hei! Ce faci?~

•Merg spre școală și mă gândesc...•

~Iar te gândești la mine, dar să trec direct la subiect. Voiam să știu dacă o să vi.~

•Da, voi veni!•

~Nici nu ști cât de fericit m-ai făcut. Pe la 18:30 o să vină cineva să te ia. Îți amintesc să nu te speri de amicul meu, e o persoană de încredere.~

•Ok...e cam ciudat chestia cu costumatul.•

~Nu e chiar ciudat adică nici el nu vrea să-și dezvăluie identitatea. Nu încerca să-i pui întrebări căci nu-ți va răspunde...nu va strica surpriza.~