Alex povesteste:
O căldură puternică mă face să îmi deschid ochii și să mă trezesc, dar nu în patul meu, acoperită de o pătură groasă.
Îmi minte îmi apar imaginile de aseară, întâlnirea cu Anonimul.
Îl găsesc pe Niall cu pieptul sub capul meu, cufundat într-un somn adânc. Era așa drăgălaș.
Cum am ajuns în apartamentul lui? Și cum am ajuns să adorm așa? Ceea ce nu e așa rău, dar dorm într-un pat cu un băiat.
Nu-mi vine să cred am avut o întâlnire cu Niall, am avut primul sărut cu el.
Mă ridic încet, încercând să nu-l trezesc, însă el își deschide imediat ochii.
-Unde crezi că pleci?
-Neața și ție! spun, nebăgând în seamă întrebarea sa.
-Vino înapoi te rog!
Mă așez din nou cu capul pe pieptul său, el înfășurându-și imediat brațele în jurul meu, oferindu-mi totodată și un sărut pe frunte.
-Totul pare atât de ireal. spun, ridicându-mi privirea și întâlnindu-i privirea albastră.
-Știu. Cine ar fii crezut, că mă voi îndrăgosti chiar de fata, cu care m-am certat pe o prăjitură. spune, începând amândoi să râdem. Îți este foame?
-Da! răspund hotărâtă.
-Vrei să-ți aduc micul dejun aici?
-Nu.
-Ești sigură? Pot să-l aduc aici, doar ești prințesa mea acum. Pot face orice pentru tine.
-Știu mi-ai dovedit asta, dar nu e nevoie să-l aduci.
-Stai! Îl aduc aici. spune, ridicându-se din pat.
-Niall! strig, văzându-l ieșind pe ușă.
-Vin imediat! Tu doar stai acolo!
Rămân în pat și îmi aranjez perna, găsind o poziție cât mai confortabilă.
Stau și mă gândesc în continuu și nu-mi pot da seama, dacă e doar eu vis sau realitatea. Niall tocmai mi-a mărturisit că mă place, tot el era si acel anonim.
CITEȘTI
Believe in Dreams!
FanfikcePoveștile cu final fericit nu există în viața reală, sunt doar niște basme, cele adevărate au doar finaluri dramatice. Alex deși își găsește prințul pe cal alb, întâmpină multe obstacole ce îi pun în pericol atât relația cât și viața. Cum se va sf...