Hey Baby! Nebunie Curată

Capitolul 10

DANBI

— Mai are multe porecle?

— Da, mai sunt câteva. Nu vrei sa mergem într-un parc și să vorbim mai bine?

— Sigur, m-am plictisit să-mi bata soarele în cap.

Nu mergem prea mult și găsim un parc destul de mare. Căutăm o bancă la umbra și ne așezăm pe ea. Priveam cum câțiva copii se dădeau în leagăne în timp ce mamele lor îi supravegheau.

— Ce porecle mai are Rap Monster? îl întreb pe Suga care privirea spre cer.

— Ar mai fi Tata și Zeul Distrugerii.

— Să spunem că Tata se înțelege de la faptul ca are grija de voi, dar de unde vine Zeul Distrugerii?

— Pentru ca e o bilă de distrugere umană! spune Suga gesticulând grav. Iar eu trebuie să curăț după el.

— Ei nici chiar așa. spun și pe fața lui Suga se așterne un zâmbet.

— Știi ca deobicei baia lui si a lui Kooie sunt cel mai des reparate? întreabă abținându-se să nu pufbească într-un râs ce ar atrage din atenția.

— De ce?

— Kookie înfundă scurgerea, iar Rap Monster distruge baia in adevăratul sens al cuvântului. spune râzând. Vrei să luăm ceva de băut? Fac cinste.

MIN-HEE

Dupa ce Danbi și Suga au plecat noi tot leneveam pe canapea în continuare.

— Mie tot mi-e foame, mă duc să mănânc, iar voi nu mai stați pe capul lui Min când aveți și voi o casă. spune Rap Monster râzând.

— De ce nu mănânci aici? îl întreb si el gesticulează cu mainile în aer să mă opresc.

— Nu vreau să platesc ce distrug. Jin, haide să îmi faci ceva de mâncare, te rog, mor aici de foame. spune râzând și îl trage pe Jin de mână.

După asta pleacă toți baietii în afară de Tae. Eram amândoi lângă ușa și ne holbam unul la altul. Aș vrea să spun ceva pentru că liniștea asta nu e numai apăsătoare, ci e și puțin stânjenitoare.

— Tu nu pleci? întreb uitându-mă la el care îi duce mâna spre ceafă.

— Vrei să plec? mă întreabă și zâmbește ușor.

— Da. spun și încep să mă panichez dându-mi seama de ce am spus. Adică nu! spun mai tare de cât e cazul, iar Tae începe să râdă.

— Daca vrei pot să plec. spun și pune mâna pe clanța ușii și eu îmi pun repede mana peste a lui.

— Scuze, chiar nu am vrut să spun asta.

— Nu e nimic. spune și zâmbește, dar fața lui devine brusc serioasă. Totuși vreau să vorbim despre ceva.

— În regulă.

Spun puțin agitată și îi fac semn să ne îndreptăm spre canapea. Ne așezăm pe canapea și îl văd cum se joaca tensionat cu degetele. Într-un final trage aer adanc în piept și îl dă încet afară.

— Min, în legătură cu sărutul acela. spune și simt cum obrajii îmi ard și curiozitatea dispare.

— D-Da? întreb bâlbâindu-mă .

— Să știi că nu am vrut să te sărut.

Spune și acest lucru mă întristează cumplit. Stiam că nu sunt șanse să mă placă, dar adevărul de cele mai multe doare.