"Do you have memories you don't want to forget ? "
Vi s-a intamplat vreodata ca cel mai bun prieten al vostru sa aiba nevoie de ajutor , iar voi , cu toate ca v-ati fi dat si sufletul ca sa ii fie mai bine , nu puteati decat sa faceti decat promisiuni fara rost ? ... Mie da . Totul s-a intamplat atat de repede in acea zi , si totusi , tin minte fiecare detaliu , fiecare sentiment , fiecare miscare . Aceasta intamplare va ramane pe vecie in sufletul meu ...
Totul a inceput intr-o zi de martie , cand aprigul frig al iernii inca ne mai dadea tarcoale . Era o joi , o zi obisnuita de scoala . Cerul era innorat , vantul batea incet , calm , dar la cat era de rece , acesta taia suflarea . Copacii nu aveau frunze asa ca ramurile lor se miscau ca intr-un dans nostalgic , sub adierea vantului inselator . In aer inca plutea ura si regretul unor intamplari , acum ingropate in trecut . Era dimineata si nimeni nu era pe strada .Singuratatea drumului pe care mergeam era devastatoare .
Intr-un sfarsit , dupa clipe lungi de reflectie si singurate , la jumatatea drumului spre scoala , m-am intalnit cu cel mai bun prieten al meu , Cristi . El traia numai cu bunica lui , care era si asa foarte batrana si bolanava . Nu avea tata si mama sa era plecasa in strainatate . Din prima secunda in care s-a apropiat de mine am putut citi atat in ochii lui ca ceva era in neregula cu el , ceva il nelinistea , asa ca l-am intrebat daca a patit ceva sau daca este ceva care il nelinistea , iar el mi-a raspuns pe tonul lui calm , linistitor si cald :
"Nu . Totul este okay . " , iar apoi mi-a zambit , lucru care m-a linistit .
In secundele urmatoare s-a lasat o liniste asurzitoare . El parea ca se gandea la altceva . Amandoi mergeam incet de parca nu trebuia sa mergem la scoala . Admiram frumusetea naturii , care era inca moarta .
Intr-un final s-a hotarat sa imi zica ce il apasa . Starea bunicii sale se inrautatea vazand cu ochii , aceasta neputand sa se ridice nici macar din pat , fara ajutor . Cristi era singurul ei sprijin . Era framantat de gandul ca acesta nu o poate ajuta destul . In acea clipa am zambit , si i-am pus mana pe umar , apoi i-am zis , privindu-l in ochi :
" Nu ai de ce sa iti faci griji . Totul va fi okay pentru ca tu ai grija de bunica ta cum trebuie , si mai important , o iubesti . Asta o insanatoseste mai mult ca orice ."
Aparent , ce ii zesesem l-a linistit putin , ceea ce era bine .
In clipele urmatoare am ajuns la scoala . Intarziasem . Prima ora aveam franceza . In clasa era liniste , dar nu din cauza fricii de profesor , ci din cauza aerului de plictiseala si lipsa de viata care plutea prin clasa . Era si firesc , datorita atmosferei de afara , dar si linistii cu care ne trata profesoara . Am vazut ca nu este nimic de facut , asa ca mi-am scos din ghiozdan cartea pe care o citeam in perioada aceea si ma concentram numai pe citirea cartii . Dupa ceva timp am adormit , cu capul pe banca , din cauza faptului ca nu dormisem noaptea precedenta prea mult .
Nu de mult atipisem si m-a trezit un zgomot ciudat , pe care il facea chiar Cristi . Cand m-am uitat la el am amortit de frica si mi-a cazut cartea din mana . Cristi era alb la fata , il durea inima , iar zgomotele ciudate care mi-au atras atentia erau incercari dereusite de a respira . Aveam ganduri infinite care imi treceau prin cap : "Daca nu pot face nimic ? " , " Daca nu va mai fi niciodata la fel ? " , " Daca imi pierd cel mai bun prieten ? " . Apoi mi-am revenit in simtiri , l-am luat in spate , i-am zis profesoarei sa sune la ambulanta , si in secunda 2 am fost afara cu el . L-am intins pe o banca si l-am desfacut la camasa pentru a putea lua aer . Starea lui era aceeasi . Cu mare efort putea lua putin aer , iar inima ii luase razana . Nu aveam ce sa fac , eram neputincios , eram pierdut . Mi-as fi dat sufletul ca sa il vad mai bine , dar nu puteam . Ingenuncheasem langa el , si in culmea disperarii , incepusem sa plang si sa il rog sa nu moara . Printre lacrimi i-am promis ca totul o sa fie bine , ca in cateva zile se va face bine si ca va putea sta cu bunica lui , ca vom putea iesi afara , ca o sa ne jucam un LoL , cum facusem chiar seara precedenta .
Intre timp , a ajuns ambulanta , si l-am ajutat sa mearga pana acolo . Cand a urcat in ambulanta , cu toate ca suferea , mi-a zambit , lucru care imi va ramane in memorie mereu .
Dupa cateva ore am putut obtine aprobarea de a pleca de la scoala , asa ca i-am luat ghiozdanul si lucrurile si i le-am dus acasa . Tot acolo i-am explicat bunicii sale ce s-a intamplat , si am calmat-o zicandu-i ca totul va fi bine si ca voi sta cu el tot timpul . Aceasta i-a pus ceva de mancare intr-un pachet si mi l-a inmanat . Apoi am trecut acasa pe la mine , am luat cateva carti , pentru a ne umplu timpul , si le-am zis parintilor unde ma duc .
Dupa un drum destul de lung am ajuns la spital . Cand am ajuns , nu mai am mai putut astepta si am inceput sa fug pe holuri . In cateva secunde am ajuns la salonul lui Cristi , care acum se simtea bine , dar doctorii ii zisesera ca va ramane internat peste week-end . I-am dat apoi telefonul pentru a o suna pe bunica lui , ca sa o linisteasca . In orele urmatoare m-am acomodat acolo , pentru ca nu aveam sa il las pe prietenul meu cel mai bun , singur , intr-un spital cu necunoscuti . Am inceput sa depanam amintiri , retraind fiecare moment de cand ne-am cunoscut . Ne aduceam aminte cum toti isi bateau joc de mine , iar el era singurul care imi lua apararea si imi era alaturi , cum ne rataceam in toate excursiile si faceam din fiecare cate o aventura , cum venea la mine de dimineata si mai pleca seara tarziu , cum m-am indragostit de cine nu trebuie ,cu toate ca el imi zisese ca gresesc , iar apoi cand a trebuit sa sufar consecintele , el a fost singurul care , pe langa ca mi-a fost alaturi , m-a si mustrat pentru ca trebuia sa il ascult . Apoi i-am povestit tot ce am facut de cand l-a luat ambulanta pana cand am ajuns la el , si l-am certat pentru cat de tare m-a speriat . Am inceput sa citim cartile de benzi desenate pe care le-am adus de acasa pana seara tarziu , iar apoi am iesit la o plimbare prin curtea spitalului . Intr-un final am plecat si eu acasa , fericit ...
Ziua urmatoare , dupa terminarea orelor , am mers direct la spital . Ajuns acolo , l-am gasit pe Cristi imbracat si gata de plecare . Mirat, l-am intrebat cu ce scop , iar acesta mi-a zis ca va fi externat in cateva minute , pentru ca acesta se insanatosise foarte rapid , iar medicii nu mai aveau de ce sa il tina . Atunci am inceput sa sar de bucurie . Toata povestea se terminase acolo , dar cu toate ca a fost foarte scurta , a fost una de povestit nepotilor .
Noi inca ne mai distram pe seama acestei amintiri , si cu toate ca au trecut mai bine de 5 luni , inca se mai simte de parca a fost chiar ieri .
