Am auzit zgomotul familiar ce se apropia de mine, apoi am simtit cum briza rece, cu arome de metal ma loveste in fata ca o realitate nu atat de cruda. Eram obijnuita cu trenul acesta argintiu, care imi era casa cateva zile bune pe vara. M-am asezat pe unul dintre scaunele mai singuratice din margine si mi-am scos cartea pe care o citeam si carnetelul de notite rosu din ghiozdan, relaxandu-ma si incercand sa mai visez putin inainte sa ajung la meditatii. In dimineata asta pasarile ciripisera mai frumos si mai zgomotos decat de obicei, era exact una dintre diminetile alea de primavara cu aer rece, curat, in care auzeai tot forfotul din jurul tau mai clar si mai aproape. Pana cand am intrat in tren. De fiecare data cand vad podeaua cu cateva straluciri sclipicioase sterse, simt cum intru intr-un mediu calm, unde in sfarsit ma pot relaxa. Dupa 2 minute in care am incercat in zadar sa ma linistesc cum o faceam de fiecare data, m-am ridicat brusc de pe scaun, putin nervoasa, incercand sa gasesc sursa iritarii mele inconstiente. Am avut impresia ca imi vad reflexia masculina, cu cateva secunde in trecut in fata mea. Era un baiat care citea dintr-o carte, parand putin obosit. M-am prefacut rapid ca imi caut telefonul, sa nu par ciudata. Mi-am aruncat cartea pe scaunul vecin si mi-am ascuns fata in carnetelul rosu, incercand sa trag cu ochiul la persoana din fata mea care parea total dezinteresata de mine.
Doar o secunda, doar o secunda in care privirile noastre ascunse s-au intalnit, si am putut vedea dorintele lui. Apoi trenul a incetinit si usile s-au deschis. Si-a cufundat din nou capul in cartea lui, insa cand aerul de afara l-a ajuns, am putut vedea dupa o pagina care fusese luata in partea opusa, un tatuaj negru. Chiar pe gatul lui. Nu l-am vazut pentru mult timp, insa parea sa fie o pasare. O pasare neagra, in zbor. Pentru cateva secunde, in fata ochilor mi s-a derulat imaginea cernelei care curge incet pe gatul lui, insa imediat realitatea m-a tras inapoi in lumea oamenilor, iar tatuajul era la locul lui. Mi-am continuat lectura, pana cand am ajuns la destinatie. Ne-am despartit fara ca privirile noastre sa se mai intalneasca, insa, in dimineata urmatoare, cand am plecat spre casa, l-am gasit in acelasi loc, citind aceasi carte cu coperti in culori sterse, care ii scoteau ochii albastri in evidenta. Si-a lasat cartea mai jos, apoi privirile noastre s-au intersectat din nou. L-am salutat din priviri, apoi am observat zambetul lui micut, ascuns de copertile cartii pana acum.
-Hei..
Am tresarit scurt, privindu-l mai bine si ridicand cartea inca putin.
-Uhm, hei!
-Ce carte citesti?
-Este despre un grup de prieteni care au ramas pierduti in munti. Tu?
-Eu citesc o carte despre un magician.
-Harry Potter?
-Ciresarii?
Amandoi am chicotit dupa ce ne-am dat seama ca am vorbit in acelasi timp si am continuat sa discutam in linistea trenului aproape gol.
Pasarea de pe gatul lui iar si-a luat zborul, intrandu-mi in suflet purtata de o briza calduta. Ochii lui imi transmiteau toata libertatea din sufletul lui si ma faceau sa vreau sa ii privesc la nesfarsit.
Citește. E liber.
