Sub Același Cer Privind Aceeași Lună

Micul Orășel

Viața nu e așa cum ne dorim . Și niciodată nu va fi .Trebuie să fi un om puternic pentru a putea trece prin ea cu capul sus ca și cum nimic nu ar putea să te rănească. Trăiam în centrul unui oraș micuț . Era un oraș micuț însă foarte agitat și în același timp si zgomotos . Oamenii mai mereu grabiti , unii pentru a ajunge acasa cat mai repede , altii sa ajunga la tinp pentru a platii o factura , altii sa ajungă la spital , altii la o intalnire și tot asa ... În acest oras asa era lumea . Un haos total . De cand eram mică îmi doream să traiesc într-un alt oras , pentru că eu îmi doram liniste nu agitatie , oameni calmi și întelegatori unde în acest oras nu aveai să întalnești asfel de oameni , de cand eram mică aveam o antipatie fata de acest oras si de lumea ce il locuia ! Cand am mai crescut mi-am dat seama ca agitatia minoră ce era pe atunci era nimic fată de ce este acum , iar oamenii grabiti ce traiau in micul orasel atunci nici nu se compara cu oamenii egoisti și răi de acum . Detestam persoanele rele ce critacu pe toată lumea fără a se uita la viata lor dezgustatoare in care traiau . Nu am suportat niciodată oamenii care se cred superior . Pentru mine nu exista superioritate . Acest oras desii avea tot ce îi trebuia ... De la magazine mici pana la firme extrem de inportante , parcă tot îi mai lipsea ceva ! De multe ori preferam sa ma duc în locul unde mi-am petrecut jumate din copilărie , acolo unde imi gaseam linistea , pentru ca de multe ori ma saturam de zgomotul si agitatia din oraș si preferam ami gasi linistea în singurul loc pe care îl stiam a fi unul linistit. Aerul curat din acele dimineți îmi faceau atat de bine încat uneori preferam sa nu mai plec de acolo insa eram fortata de imprejurimi de obiceiurile care le detineam . În micul orasel eu eram o simplă fata , ce nu avea prieteni cu care să iese . Eram o simplă fată ce statea în camera ei închisa undeva cu toate visurile la care spera ca într-o bună zi o sa devină realitate 🛤.
Eram o visătoare înca de pe atunci ! Uneori visam chiar și cu ochii deschiși .
Tot ce adoram la micul oras în care traiam înca de mică era Luna ⛺️🌙🌝. Aceea lună ce mă încarca cu o energie pozitivă . Mereu o vedeam ce-a mai frumoasă imagine din acel oraș micuț . Ea mereu era bine conturată ba find întreagă ba pe jumătate , ba trista ba fericită , având o culoare de un galben aprins uneori putin spre un alb adica spre dimineata sau spre rosul atunci cand rasare . 🌟🌝
Era singura care ma urmarea la orice pas . Era singura care ma asculta noapte de noapte . Ea era singura care ma asculta si nu ma judeca . O căutam cu privirea mai mereu ...mai ales când plangeam sau eram tristă. Sau atunci când îmi trebuia curajul de a face ceva . Uneori ea a fost un sprijin pentru mine si de multe ori si un ajutor . Pentru ca au fost zile cand eram simgura pe drumuriile intunecate ale orasului , însă ea nu m-a lasat simgură și mi-a luminat drumul cu toata puterea ei ! De asta am iubit-o mai mereu iar atunci cand nu a fost pe cer si aveam nevoie sa vorbesc cu ea ma intristam . Înca o mai fac . Ea cu toată stralucirea ei face orașul mai frumos dandu-i o mică sclipire . Facându-l mai luminos . Are o stralucire aparte ce imbracă tot orașul cu frumusetea ei . ☄
Adoram atunci cand îmi faceam timp si vorbeam cu ea 🐻😞 insă ea îmi aducea într-un fel aminte cat de mult am vorbit cu acel " el" . Pentru ca ea a fost martoră mai mereu , și asta imi dadea o stare de nostagie pe care nu o adoram deloc . Nu era una din starile mele preferate 🙈

      Strazile acestui oraș îmi erau atat de cunoscute , pentru ca mai mereu pe acele strazi am umblat zi de zi . Uneori si seară de seara . Asa ca nu imi era frica atunci cand se însera sa mai umblu pe strazi ba din contra uneori ma simteam mai bine pentru ca lumea nu putea sa deosebeasca prin acel întuneric dacă rad sau plang , daca sunt fericita sau trista ...!
Acest mic orășel e locul in care am trait mereu și încă traiesc .