Frații Wilson

PROLOG

Alden 

     — Haideți băieți, pregătiți-vă, tocmai ce am primit un telefon de la tatăl vostru, el și Kayla trebuie să ajungă curând! 

     Un oftat zgomotos îmi părăsește buzele atunci când aud îndemnul mamei și, deși mă simt bine tolănit pe canapea mă ridic, căci nu cred că pijamalele mele ar impresiona-o prea tare pe musafira noastră. Ce se ascunde pe dedesubt, ei bine, ar putea trezi ceva în ea.

     Îmi scutur capul, încercând să alung orice gând idiot și ocolesc măsuța de cafea în drumul spre scări. Înțeleg de ce se agită mama atât; Kayla Hart nu este tocmai o persoană demnă de ignorat.

     Sau, cel puțin, părinții ei nu sunt.

     Din câte ne-a spus tata, el și tatăl musafirei noastre au fost cândva parteneri de afaceri. Apoi familia ei s-a mutat și au trebuit să continue colaborarea de la distanță. Nu a rezistat prea mult.

     Acum, compania domnului Hart ne depășește, iar venirea fiicei lor este un bun prilej de a avansa cu a noastră. Fiindcă Devan și Myla cu siguranță vor lua în calcul ideea unei noi colaborări, după ce vor vedea cât de bine ne vom îngriji de fetița lor dragă.

     Găh.

     Câtă ipocrizie.

     Încep să urc scările și abia când ajung la jumătate îl văd pe Will așteptându-mă.

     — Cam multă agitație pentru fata asta, nu crezi?

     E clar că e la fel de încântat ca și mine, și pufnesc scurt înainte să înclin din cap, pe post de aprobare. Fratele meu aruncă o privire scurtă în spate, către mama, care se învârte ca un titirez prin sufragerie, căutând să aranjeze totul până la cel mai mic detaliu.

     — Se comportă de parcă... Ia o gură mare de aer și continuă, resemnat: știi ce, las-o baltă.

     Apoi dispare în cameră.

     Nu-l urmez. Fac un salt peste următoarele două scări și merg un etaj mai sus, unde este camera mea. Eu, Will și Seth obișnuiam să dormim împreună, în aceeași cameră, așa că ai noștri au renovat camera de joacă pe care o făcuseră pentru noi și au transformat-o într-un dormitor comun — cel în care intrase Will. Pe lângă asta avem camere separate, în care ne ținem marea majoritate a lucrurilor. Aleg să merg acolo de data asta și las ușa să se închidă singură în urma mea, cu o bufnitură. Habar nu am ce să port, dar nu-mi fac probleme. Dau la o parte costumul pe care mama l-a agățat special pe ușa dulapului și îl deschid, în căutarea a ceva mai lejer. Înăuntru, hainele sunt împăturite și aranjate frumos.

     Am grijă să nu le deranjez prea tare atunci când scot de acolo perechea de blugi negri și tricoul alb pe care le ochisem. Un hanorac gri atârnă agățat pe interiorul ușii. Îl iau și pe el și mi-l arunc pe umăr, ca să pot închide ușa dulapului apoi las toate hainele pe pat. Nu e tocmai o ținută de gală, dar e comodă, și mă simt de zece ori mai bine atunci când o îmbrac decât dacă aș fi purtat costumul ales de mama.

     — Alden!

     Vorbind de lup.

     Trag hanoracul peste cap și îi deschei fermoarul abia atunci când ies pe hol, iar vocea mamei răsună din nou, de data asta chemându-i pe ceilalți doi Wilsoni zăpăciți.

     — Will, Seth!

     Îi văd coborând șirul de scări înaintea mea și mă grăbesc să-i prind din urmă. Poartă amândoi costum, și îmi vine să râd atunci când văd că Seth și-a dat părul cu atât de mult gel încât i s-a lipit la propriu de pielea capului. Nu o fac.

     Îmi îndes mâinile în buzunare și vin în spatele lor. Mama mă privește lung, dar nu spune nimic în legătură cu hainele mele. Încă. Are destul timp să o facă mai încolo, când Kayla probabil se va instala în camera ei și va fi liberă să mă dojenească pentru imaturitatea mea, căci nu o va auzi nimeni.

     Dă scurt din cap în direcția mea și nu fac decât să-i susțin privirea, până când se întoarce, iar Seth îmi trage un cot.

     — Atâta agitație pentru...

     Dar nu apucă să-și încheie propoziția. Ușa se deschide sub privirile noastre cu un clinchet slab, și brusc, simt cum mi se usucă gâtul.

     — Kayla.