Ies pe usa din spate si o iau încet de-a lungul străzii întunecate si umede, ținându-mi geanta cat mai strâns. Cât de curand, totul va fi acolo si de data asta, nu pot risca nimic.... In seara asta, daca fac si cea mai mica gresala, sunt moartă. Îmi trag gluga pe cap încercând sa ma feresc de micile picături de ploaie, rarifiate de vânt. Arunc o privire furisa de-a lungul străzii pavate, apoi îmi las capul in jos din nou, pentru a m-a feri de apa. Oricum deja știu drumul.... L-am făcut deja de prea multe ori.... Dar, nu prea am in cotro.... Cotesc la dreapta pe o străduța mai mica decât cea pe care am pornit. Trec pe lângă câteva tomberoane si pisici scheletice. Una dintre ele își ridica ochii galbeni spre mine, dar nu o bag in seama. Ajung la capătul aleii, direct in strada principala, luminata de farurile mașinilor, semafoarelor si vitrinele magazinelor nonstop. Pornesc pe trotuar încercând sa par.... Știu si eu, cât mai inofensivă?.... Adică.... Da, nu prea vad de ce s-ar opri un polițist sa ma controleze fix pe mine... Mai ales ca deocamdată nu dețin nimic ilegal. Trec pe lângă câțiva gabori, fără sa-i bag in seama.... Ma depărtez de lumini, luând-o pe o alta strada paralela. Sunt atât de aproape... Încă 2 străzi.... Trec pe ele cât de repede pot.... Nu vreau sa m-a opresc deloc. Nu-mi permit, nu acum...
M-a opresc. Am ajuns.... Îmi strâng geanta de cârpe si încerc sa deschid ușa mare a depozitului cu una singura. Îmi e cam greu, dar reușesc.... Intr-un final, m-a strecor încet si las ușa sa se închidă singura. Pornesc încet pe mijlocul spatiului, încercând sa păstrez linia, cel puțin pana dau de putina lumina.
-Ah, aici erai... Ai ajuns..... Fix la timp.
Luminile se aprind in fata mea, dar îmi feresc ochii, luați prin surprindere de strălucirea puternica. Încet încet îmi las mana si privesc înaintea mea:
-Boss!.... I mean...
Îmi afisez un zâmbet, privindu-mi șeful analizând un mic ceas de buzunar.
-Engleză din ce in ce mai buna.... Vad ca te-ai pus pe treaba... M-a întreb de ce....
Își baga ceasul intr-unul din buzunarele jachetei aruncându-mi o privire șireata.... Așa e mereu... Zâmbește puțin făcându-mi semn sa m-a apropii. Înaintez pana in fata lui, ridicându-mi privirile. El.... E atât de înalt.... Nu-i ajung nici măcar pe-aproape pana la umeri, chiar dacă fac 10 ani săptămâna viitoare.
Continua sa zâmbească întorcându-se si pornind spre o mica ușa din spate. Intra si îl sa-l aud:
- Chiar m-a bucur ca ai acceptat sa faci parte din "misiunea" asta. Intr-o ora te intalnesti cu Maya in fata blocului 153. Înțeles?
- Got it!
- Revin-o la româna, te rog.
Iese din mica cămară cu o mica cutie in mâini. Se apropie de mine si-mi înmâneza obiectul. Il iau si-l bag in geanta de cârpe.
Nu pot sa cred ce am pe mana.... Chestia asta e atât de fatala.... Si totuși... Eu o livrez....
-Deci pot avea încredere in tine... Pentru ca n-ai in cotro, nu?
-Nu prea.
Ma indrept si-mi duc mana la frunte teatral, continuând sa zambesc.
- Ești înapoi in 2 ore cu banii, ok?
- Suma întreaga, nici mai mult nici mai puțin!
-Bine. Du-te.
M-a întorc si alerg spre ușa depozitului, o deschid cât pot si ma strecor afara, aruncând o privire înapoi, înainte sa ies. Șeful stătea cu spatele, in slaba lumina de la becul din tavan, la o înălțime considerabila.
Ies in întregime lăsând ușa sa se tranteasca.
Arunc o privire stânga-dreapta, după care pornesc in fuga pe drumul pe care am venit, dar de data asta nu o mai iau pe străzile laturalnice, ci direct pe trotuar. Am un drum destul de lung de parcurs, iar străzile paralele doar m-ar încurca. Îmi țin geanta cât mai aproape de corp, cu o mana. Trec pe lângă aceeași polițiști care-si continara discuția pana acum. Sincer, nu prea vad de ce i-as interesa, dar vreau sa fiu precaută.....
