Hey Baby! Nebunie Curată

Capitolul 19

  — Danbi, nu cred că pot să-ți rezist astăzi. Te vreau!  

Am simțit cum timpul s-a oprit în loc și aveam impresia că și inima mea a făcut la fel, însă nu se oprise, din contră, începuse să bată mai tare ca oricând.

Namjoon se îndepărtase puțin de mine pentru a mă privi în ochi, așteptându-mi reacția.  Cu greu l-am privit pe Namjoon în ochii, fiindu-mi rușine de cuvintele pe care mi le-a adresat. Ochii săi negri erau strălucitori cu o licărire ciudată. Probabil ochii mei erau speriați, iar fața mea era deja aprinsă.

Mă vrea.

Corpul a început să-mi tremure când acest gând mi-a străbătut mintea dintr-un capăt în altul. Mi-am lăsat privirea să cadă asupra buzelor sale cărnoase care tremurau ușor ca și cum ar fi avut cuvinte de rostit, însă așteptau nerăbdătoare ca eu să spun ceva.

— N-Namjoon...

Vocea mea a tremurat mai mult decât îmi imaginam în mintea mea. Mâna lui Namjoon își începuse ușor drumul spre fața mea apoi și-a trecut degetul mare peste buza mea de jos, oprindu-se în cele din urmă pe obrazul meu.

— Mă faci să înnebunesc! spune blondul oftând. Te vreau, Danbi!

— Ești bolnav!

Spun amintindu-mi dintr-o dată de starea de sănătate a acestuia. Îmi asez repede mâna pe fruntea blondului și inima mea se mai calmează când observ că nu are febră.

— Mă simt bine. îmi spune Namjoon lipindu-și fruntea de a mea.

— E toata lumea în casă. spun ușor stânjenită gândindu-mă că toată casa e plină.

— Putem să mergem la tine acasă.

— Nu e doar asta, Namjoon. spun încercând să îi evit privirea.

— Ce ar mai fi?

Mi-am închis ochii pentru cateva secunde și mi-am dat seama cât de mult urăsc efectul pe care îl are asupra mea. Urăsc faptul că mintea mea e de acord cu tot ce zice el, urăsc când corpul meu îi răspunde la fiecare atingere, urăsc că inima mea are rețineri când vine vorba de el.

Nici nu știu daca tot ce am simțit până acum au fost într-adevăr sentimente adevărate sau a fost o simplă atracție.

— Te rog, spune-mi. mă încurajează acesta pe un ton cald.

— E-Eu nu, a-adică chiar nu...

Degeaba încercam să-mi caut cuvintele prin minte pentru că aveam senzația că nu pot articula niciun cuvant în acest moment.

— Hei, hei! spune Namjoon făcându-mă să-mi reîntorc privirea spre ochii lui. Orice ar fi e în regulă. imi spune acesta zâmbind încurajator.

— N-am făcut niciodată așa ceva! spun mușcându-mi buza, simțind cum mă înroșesc până în vârful urechilor.

Fața lui Namjoon a înghețat pentru câteva secunde apoi când și-a revenit a fost mai mult decât uimită. Ochii lui au început să se plimbe haotic ca și cum putea să găsească o explicație.

— Dar tipul ăla Michael, Mark sau cum îl mai cheamă. spune Namjoon fiind total neinteresat de numele fostului meu iubit în acest moment. Nu ai facut nimic cu el?

— Nu am împărțit lucrul ăsta cu Mike.

— Nu era insistent? curiozitatea lui Namjoon începea să se intensifice cu fiecare secundă.

— Și încă cum! spun amintindu-mi ușor rușinată de toate dățile când l-am oprit atunci când simțiteam că s-a mers prea departe. Acum ceva timp am fost la ziua unui prieten. spun oftând scurt începându-mi mica aventură. Mike s-a îmbătat repede, abia mai știa cum îl cheamă. spun, iar grimasa de pe chipul blondului m-a facut să ezit câteva secunde, însă am decis să duc povestea până la capăt dacă tot începusem. Spre dimineață l-am găsit cu altă fată în pat. Mi-am dat seama cam ce se întâmplase acolo. Am trimis-o repede pe acea fată la plimbare și i-am luat locul imediat.