Capcana periculoasa

Capitolul 16 - Dublu șoc

Drept dovadă că nu mă puteam considera într-adevar o prizonieră *după cum îmi place să mă numesc* , mai devreme am luat o masă copioasă, în care, spre refuzul meu, am fost servită ca o adevarată prințesă. Iar acum, tot ce fac acum este sa stau pe un pat exagerat de mare, plictisindu-mă îngrozitor. Am primit propia camera, care spre mirarea mea nu are gratii la geamuri sau mese din lemn vechi. Pot spune ca este de două ori mai mare decât camera mea si mobilata intr-un stil clasic, plăcut. Cine i-a învățat pe tipii ăștia ca așa trebuie sa fie tratat un prizonier?

Nici acum nu am aflat cine este Derek, dar pot spune sigur ca are o legătură strânsă cu Brad, ma gândesc ca este mâna lui dreapta, mâna care îi face treburile murdare. Nu știu dacă gandul ăsta mă liniștește în vreun fel, niciodata nu mi-a plăcut sa trăiesc pe bănuieli, ci mereu am vrut să fiu sigură că am dreptate.

Un ciocănit la ușă mă face să-mi ridic capul de pe pernă și să ma sprijin pe coate. Privesc nedumerita ușa și nu îmi dau seama dacă eu trebuie să zic ceva sau nu.

- Pot să intru? Aud o voce masculina, familiară, de dupa ușa.

- Ăăă, da! Raspund, încă confuză.

Imediat după răspunsul meu, ușa se deschide.

Un Derek zâmbitor își face simțită prezența in camera. Închide ușa silențios în urma sa și se apropie cu pași rapizi de patul meu, dar nu se așeaza pe el ci pe canapeaua din lateralul camerei.

- Nu știam că prizonierii primesc vizite de genul! Spun eu dintr-odata în timp ce el se așeaza mai comod pe suprafața moale a canapelei lăsându-se pe spate.

- Selena, nu ești o prizonieră, și din câte vezi nici măcar nu ești tratată ca una! Spune degajat.

Țâșnesc rapid din pat, acum fiind în picioare. Ei cred ca daca mă mituiesc cu toate porcariile astea o să uit de faptul că am fost răpită și încă sunt. Faptul ca sunt bine păzită, iar gardienii stau la ușa mea, nu ma fac sa nu mă simt ca o prizoniera, indiferent de mediul in care trăiesc sau ce mi se oferă. Nimic nu se compară cu libertatea, libertate de a face ce vreau, cand vreau.. și cu cine vreau.

- Fii serios! Spun în timp ce-mi iau un scaun din partea opusă a camerei și-l târâi dupa mine, așezându-l la 2 metri în fața lui Derek ca mai apoi să mă așsez pe el. Uită-te la mine! Crezi că sunt un copil pe care-l păcălești cu o acadea? Îl întreb în timp ce-l privesc sfidator.

- Nu m-am gândit nici macar o secunda la asta! Răspunde.

În ochii săi am putut sa jur ca se află o fărâmă de amuzament, dar refuz să cred că ceea ce am zis eu este amuzant.

- Foarte bine! Pentru ca eu nu am de gând să mai suport nicio secundă asta! Spun tăios, iar în urmatoarea secundă mă ridic de pe scaun și o zbughesc pe ușă.

Odata ieșita afară din cameră respir ușurată de faptul că nu e nimeni la ușă care să mă păzească.

- Nu! Nici să nu te gandești! Aud vocea lui Derek, dar refuz să îl ascult și o iau la fuga pe hol.

Aud pași în urma mea, dar nu ma întorc ci îmi continui drumul în căutarea a ceva. Știu că ceea ce fac e total nebunesc, dar am nevoie de o doza de adrenalină care să mă scoata din starea asta, am nevoie de ceva care să mă facă să rezist.

- Stai! Tună o altă voce în spatele meu înainte sa apas pe clanța ce ma duce spre ceva, dar nu stiu exact spre ce.

Am stat, nu am facut nimic. Pur și simplu era genul ăla de voce care mă făcea să ascult, ceea ce e nefiresc pentru mine.