Nu mã uita!!

Plecarea lui

Era dimineaţă,iar lacrimile curgeau neîncetat din cerul gri.
Era 9 a.m,iar eu trebuia să ajung la muncă în 40 de minute.
Înca dormeam.Ceasul meu rămăsese fără baterii,iar eu nu observasem asta.
Deodată aud telefonul sunând.
Mă suna Alice,colega mea de muncă.
Cred că era îngrijorată.
De obicei,la ora aceasta îmi beam cafeau alături de dragul de John.
"Alo?"răspunsesem eu pe jumătate adormită.
"Unde eşti?Ai păţit ceva?"
Deodată ochii mei se făcuseră precum mingile de golf.Am încercat să ma uit la ceas,dar în zadar.Era oprit.
"Cât este ceasul"întreb eu speriată,ridicandu-ma subit din pat.
"Este 9!".
"Cee??Scuze Alice,vorbim când ajung acolo"închid şi mă îndrept în fuga înspre dulap.
Aleg la nimereală niste haine si plec.
"Stai"mă opresc în faţa uşii,amintindu-mi că afară plouă.
Fug spre debara,dar mă împiedic de covor.
Îmi muşc buza,încercând să nu plâng şi mă ridic.
Caut prin debara,dar în zadar.
"Stai!Umbrela este la Alice"murmur eu.
Fără altă alegere ies din casă,ţinând geanta deasupra capului.
M-am apropiat de stradă,vrând să găsesc rapid un taxi.
Exact când ajunsesem la marginea trotuarului trecu în fugă un taxi,udându-mă din cap până-n picioare.
"Îhh.O să merg pe jos!".
Ziua începuse atât de bine.M-am trezit târziu,am plecat prin ploaie fără umbrelă,ba chiar am fost udată de taxi.Nimic nu putea să mearga mai rău.
Am reusit să ajung la timp la locul de muncă măcar.
Intru în cladire arătând ca o bestie.
Mi se părea şi normal.
Avusesem cea mai oribilă zi din viaţa mea şi încă nu s-a terminat ziua.
Am urcat în lift,vrând să ajung la etajul 7,când dau de John.
"De ce? De ce acum?"imi tot repetam în sinea mea.
Intru încercând să nu fac contact vizual.
Începu să râdă,punându-şi mâna la gură ca să nu observ.
"Ţi se pare amuzant,nu-i aşa?"îi spun,neprivindu-l.
"Scuze.Nu voiam,dar nu mă pot abţine".Spune acestea continuând să râdă şi dând din mâini ca şi cum nu ar fi fost vina lui.
Odată ajunşi am plecat direct spre Alice.
Era chiar acolo,bându-şi liniştită cafeaua,când deodata mă observă.
"Draga mea eşti bine?Ce ai păţit?".
Era atât de evident.Ce rost mai avea această întrebare?
"Umbrela"spun eu nervoasă.
"Oh.Scuze dragă.Am uitat.Dar de ce nu ai luat un taxi?"
Date fiind circumstanţele o ignor şi ma duc în cabina de schimb,unde aveam câteva haine păstrate pentru momente de genul acesta.
Imi dau jos bluza şi deodată aud o bătaie în uşa de la cabină.
"Christinne?Eşti acolo?".
Era John.Oare voia să-şi ceară scuze pentru mai devreme?
"N-nu intra.Mă schimb"îi răspund,continuând să mă schimb.
"Vreau doar să-mi i-au rămas bun.Mai devreme în lift nu am avut ocazia".
"R-rămas bun?".
Fug spre uşa auzând aceste cuvinte,dar uitasem ca eram pe jumătate dezbrăcată şi cad în genunchi în faţa sa.
"Cum adică rămas bun?"spun asta cu lacrimile în ochi.
Imediat realizez cum m-am prezentat în fața lui şi încep să ţip,acoperindu-mi pieptul cu mâinile.Rămăsese blocat chiar acolo în faţa uşii.
Intru înapoi,asezandu-ma cu spatele lipit de uşă.
"Cum adică pleci?".
"M-am gândit mai bine şi mi-am căutat alt loc de muncă.De mâine o să lucrez la o firmă din New York".
"N-new York?!".
Blochez uşa cu scaunul şi încep să plâng.
Speriat,John începe să bată în uşă,strigându-mă.
"Hei.Esti bine? CHRISTINNE!!"