Cronicile Lycancor

Tunet

Anul 1630, 21 octombrie, trei ceasuri trecute de miezul nopţii, mirificul şi misteriosul miez al nopţii. De ce misterios? Ei bine, multe lucruri ciudate s-au întâmplat, se întâmplă şi se vor întâmpla în Ţinutul Viu, un tărâm unde orice plantă, orice arbore şi orice fiinţă este vie sau, a fost.
Regele Ţinutului Uscat a pornit un război împotriva meleagurilor vii, lupta care are ca premiu acest tărâm. De trei ceasuri pădurea răsună a disperare, durere şi suferinţă, sunetul sabiilor izbite cu forţă una de cealaltă şi mirosul puternic al şiroaielor de sânge absorbite de pământul umed, adună multe creaturi însetate de sânge, sânge uman vinovat.
Lupta are loc la graniţa dintre cele două Ţinuturi, lângă pădure, oamenii pier pe capete unul câte unul, săgeţile sunt eliberate cu forţă din arcurile bine lucrate, aterizând cu precizie la ţinta propusă, scoţând un sunet "stors", străpuns al cărnii vii. Luptătorii Ţinutului Viu devin din ce în ce mai puţini, orice urmă de speranţă începe să dispară cu fiecare clipă şi om pierdut, dar regele, un bun exemplu de curaj, voinţă şi bunătate, nu renunţă.
Un sunet, un urlet puternic se aude din pădure, în depărtare, sună a răzbunare, mânie şi durere. Sunetul săbiilor şi ţipetele disperate au dispărut, lăsând acel urlet al lupilor să preia controlul. Toţi sunt uimiţi, speriaţi, înfricoşaţi şi înlemniţi la vederea creaturilor care coboară din pădure spre locul de luptă, alergarea lor făcând pământul să se cutremure la fiecare membru apăsat pe iarba tristă şi inundată în sânge.
După 40 de ani...
Anul 1670, 31 octombrie, trei ceasuri trecute de miezul zilei, vântul bate din toate părţile, provocând un sunet ciudat asemeni unui vuiet. Cerul senin devine treptat din ce în ce mai întunecat, o ploaie sau o furtună e pe cale să se dezlănţuie asupra Ţinutului Viu.
Localnicii strâng toate uneltele din curte, adăpostesc animalele şi intră în casele lor pentru a nu fi loviţi de furtuna care e pe cale să se dezlănţuie.
În cel mult două ceasuri, o domniţă va da naştere unui prunc curajos şi sănătos.
Edgar Lycancor, cavaler al armatei regale, încearcă să îşi convingă soaţa că durerile naşterii vor dispărea curând.
- Edgar, ţine-o de mână, trebuie să aibă încredere. Repede, am nevoie de apă caldă, ştergător curat şi...
- Ştiu Sally! Ai pe masă tot ce îţi trebuie, te rog, ajut-o, suferă prea mult!
Edgar, un tânăr curajos, cu părul negru ca pământul proaspăt umezit, ochi albaştri asemeni cerului senin şi un corp bine sculptat, format în urma lecţiilor luate de la bunicul lui, luptător în războiul pentru păstrarea Ţinutului de acum 40 de ani, cel ce a fost responsabil pentru cucerirea Ţinutului Uscat.
Beth, frumoasa lui soaţă cu părul lung, roşu ca macul şi ochii negri pătrunzători, încearcă să reziste şi să înfrunte durerile, pentru a-şi putea ţine pruncul în braţe la pieptul ei.
- Împinge, Beth! Încă puțin!
Beth îl strânge pe Edgar de mâna stângă şi ţipă în timp ce încearcă să facă ce trebuie.
Ploaia începe cu o viteză treptată, dominând tot teritoriul. Picăturile de apă coboară lovind puternic tot ce este în calea lor. Un fulger luminează locuinţa tinerilor, făcând-o pe Beth să ţipe mai tare decât o făcea.
-Beth, Edgar...felicitări! Sunteţi fericiţii părinţi a...
Nici bine nu termină moaşa de vorbit, că un tunet puternic zguduie pământul, fapt din cauza căruia Beth închide ochii fără voia sa, respiraţia ei devenind din ce în ce mai înceată.
- Beth! Deschide ochii!