Iubirea Cursei // Wattys2018//

Capitolul 46

Perspectiva Emmei

Suntem de câteva ore la spital iar eu nu m-am oprit nicio secunda din plâns . Edan este în operație iar eu simt cum îmi pierd mințile . De când am ajuns nu am stat nici măcar o secunda jos , din contra m-am plimbat dintr-o parte în alta ,pana la urma o sa fac o gaura în podea .
Este a doua persoana pe care nu am putut sa o salvez dar sper ca Edan sa își revină ,sa lupte și sa se întoarcă la noi . Știu ca Edan este puternic dar dacă nu vrea sa se întoarcă . Ce o sa ma fac eu fără Edan ? Edan este o parte din mine și dacă el o sa moara , o sa moara și acea parte din mine ....

Ma uit prin sala dar ma simt de parca as privii în gol . Simt ca toată lumea știe dacă Edan își va revenii sau nu ....ma simt ca cea mai idioata ,rea și fără inima ,persoana . De ce nu am putut sa îl apar ?

Ma lipesc de un perete și ma las în jos ,începând sa plâng din ce în ce mai rău . Ce am făcut în viata mea ? De ce nu pot sa fiu atenta ? De ce ii fac pe toți sa sufere ? Dacă eu sunt acea persoana care atrage raul ?

Simt cum cineva se așeaza lângă mine și ma ia în brate , este Dylan . Mi-am dat imediat seama ,ca este el ,după parfumul său inebunitor,după îmbrățișare și după cum ma atinge .
Nu refuz îmbrățișarea dar nici nu răspund la ea ,pur și simplu stau nemișcata,exact în aceeași poziție ca pana acum ....

-Iubito ,Edan o sa fie bine . Este un bărbat puternic.imi spune el dar observ ca și el are lacrimi în ochi .
-De ce nu puteau sa ma împuște pe mine ? Sunt sigura ca dacă eram eu împușcată era mult mai bine ....spun eu printre lacrimi ...

După ce mi-am terminat propoziția ,Dylan ma ia de bărbie și îmi îndreaptă capul în asa fel încât sa ne privim amândoi în ochi .

-O singura data dacă te mai aud ca era mai bine dacă erai tu împușcată ,o sa iasă urat rău !spune el pe un ton impunător dar ma uit în ochii lui și vad durere.

Am provocat atâta durere ....

-Dylan ,mai bine mor eu decât sa moara persoanele la care tin.ii spun eu în timp ce îl privesc fix în ochi
-Dacă la asta te gândești ,sa știi ca dacă tu o sa mori ,o sa mor și eu .
-Dylan.....mai sunt femei în lumea asta . Dacă mor eu nu o sa schimbe nimic.ii spun eu ...dar cuvintele astea m-au durut mai mult decât puteam sa imi imaginez .
-Eu nu vreau o alta femeie ,eu o vreau pe puștoaica mea , nebuna....îmi spune el cu speranta ca o sa ma facă sa rad dar nu i-a ieșit . De ce sa rad acum ?
-Când o sa aflii tot adevărul despre viata mea o sa îți dorești o alta femeie .
-Și tu când o sa aflii totul despre mine o sa îți dorești un alt bărbat. În situația asta ce facem?

Ma pregăteam să-i răspund dar doctorul a ieșit iar eu m-am ridicat imediat și m-am pus în fata lui.
-Sunteți ruda cu Edan Evans? ma întreabă formal
-Da, eu sunt sora lui!
-Îmi pare rău Domnișoara...
-Nu, nu, nu! Asta nu! tip eu și ma arunc in bratele lui Dylan și plâng cum nu am mai plâns niciodată. Lacrimi atât de amare...
-Domnule doctor, continuați va rog! spune Dylan în timp ce ma strânge în brate.
-Domnul Evans, a intrat în coma. Glonțul i-a trecut foarte aproape de inima și a pierdut foarte mult sange. Dacă în 2 săptămâni nu își va reveni, vom fii nevoiți sa îl deconectam de la aparate.Acum va rog sa ma scuzați mai am și alți pacienți. spune doctorul formal, apoi pleacă.
Dylan ma strânge tare în brate dar nici îmbrățișarea lui nu mai are același efect. Edan este atât de important. Nu îmi imaginez viata fara el. Nu pot, nu pot sa accept asa ceva. Lacrimile îmi curg nestingherite pe pe obraji, sunt ca niște râuri care nu seaca niciodată.

Ma îndepărtez de Dylan și fug spre salonul lui Edan . Știu ca nu am voie sa intru dar îmi ajunge să-l privesc prin geam . Îmi lipesc capul de geamul rece și încep sa plâng mai rău . Ma doare atât de rău să-l vad asa. Nici nu mai pot gândii limpede. El este imobilizat, inconștient iar eu nu am nicio putere . Dacă ma mișcam mai repede îl puteam salva, sunt sigura, este numai vina mea. Doar vina mea. Sunt incapabila sa am grija de ceea ce iubesc. Este numai vina mea, doar vina mea.
-Emma, iarta-ma. aud o voce de fata, pe care nu o cunosc.
-Poftim? întreb printre lacrimi, și ma întorc sa ma uit la ea.
-Eu...încearcă ea sa spuna dar nu o las sa termine.
-Te cunosc de undeva? Îmi pari atât de familiara.....
-Nu știam ca se va ajunge atât de departe.