In vara anului 2015, ma indreptam spre punctul de lucru de pe o straduta laterala in BMW-ul meu x5, hibrid, de un negru intens. Ma aflam pe Bulevardul Carol I, simtind aerul conditionat, ce facea usor fata celor 37 de grade de afara, racindu-mi pielea. Am virat usor la dreapta, cand in fata mi-a aparut Foisorul de Foc, in toata splendoarea lui de cladire veche. In stanga mea, in fata unei treceri de pietoni proaspat vopsita, statea un caine negru ca smoala, exagerat de gras. Am putut vedea de la departare taietura pe care o avea in limba care ii salta repede din cauza caldurii. Se uita in fata, perpendicular cu mine, iar dupa ce mi-am mutat privirea la trafic, am putut vedea cu coltul ochiului cum cainele ma priveste, respirand sacadat si aratand caraghios. Mi-am propus sa uit de javra aia si sa scap mai repede pentru ca voiam sa ajung acasa si sa trag un pui de somn. Am admirat cerul fara nori, de un albastru calmant, apropiindu-ma de trecere. Apoi, ca din senin, un fulger negru mi-a taiat calea, disparand din vizor sub botul masinii. Am calcat frana, facand intregul bord sa se coloreze cu un rosu intens. Inima imi batea cu putere, insa imediat am putut vedea cum cainele iese de sub masina, privindu-ma prin geam, cu limba scoasa, ca si cum nu s-ar fi intamplat nimic. Mi-am continuat drumul, intrebandu-ma ce e ineregula cu cainele acela si ce noroc a avut de a scapat. Am virat la dreapta, incepand sa injur in gand traficul de oras atat de aglomerat, apoi mi-am continuat drumul pana la punct. Am deschis usa captusita cu piele ciocolatie, iesind rapid si invartindu-mi cheile pe deget. Apoi m-am impiedicat. De ceva negru si masiv. De un caine. Acelasi caine cu limba crestata, privindu-ma in ochi. L-am ignorat, incercand sa imi termin treaba odata. Undeva in apropiere, o gogoserie vindea de zor, caci 3 copii cu bicicletele au trecut razand pe langa mine, accentuand izul dulceag din aer ce exista deja. Am intrat in bar, trecand prin fata unui ventilator ce imprastia particule fine de apa in aer, cautand cu privirea tejgheaua, unde am observat persoana cu care trebuia sa fac inventarul jocurilor de noroc din incinta. Oamenii treceau afara, prin caldura inabusitoare ca niste papusi mecanice, neschitand nici o emotie, parca prinsi in lumea lor. Un sentiment de greata mi s-a instalat in stomac, gandindu-ma la fiica mea care probabil statea acasa, care parea intotdeauna prinsa intr-o analiza a intregii lumi. Dupa 30 de minute, am parasit barul, iesind acum in atmosfera tremuratoare, ce imi dadea senzatia ca totul era gata sa se topeasca. M-am urcat in masina, pornind incet, jos cu aproximativ 50 de km/h pe straduta ingusta. Apoi am observat in oglinda retrovizoare un punct negru ce alerga in spatele masinii. Am parcurs aproximativ 5 km privind atent in oglinda, cum cainele destul de gras, se tinea dupa masina mea fara vreo greutate. Am semnalizat la dreapta, deschizand usa si privind cum cainele urca in masina cu o naturalete neasteptata. Purta o zgarda rosie, veche, la gat, la care atarna o bucata uzata de fier, in forma de caine, ca o convingere ca acea vietate apartinea rasei canine. Si-a proptit capul de piciorul meu, stand asa pana cand am ajuns acasa. Am oftat usurat la vederea luminilor automate din garaj, simtind deja cum creierul mi se relaxeaza. Am iesit din masina, auzind de undeva din curte niste latraturi subtiri, dragalase. M-am mustrat mintal ca am adus inca un caine acasa, avand acum un total frumos dar exagerat de 5. Catelul de talie mica, negru cu maro a aparut de dupa coltul casei dand din coada, impreuna cu fiica mea, care parea plictisita. Nivelul de oxitocina din creierele lor era usor de dedus, pălind în peisaj pentru o secunda, apoi isi muta privirea, aroganta, la o planta de lamaita din apropiere.
Trecusera 5 zile de la aparitia noului caine, pe care fiica mea o botezase 'Shiro'. Javra era efectiv un oximoron pe 4 labe, comportandu-se total opus cu ceilalti membrii ai familiei, exceptand-o pe fiica mea. pentru mine parea sa aiba un sentiment de respect si recunostinta, iar pe cea mica efectiv o iubea. Mergea peste tot cu ea. Copila mea parea din ce in ce mai trista, iar ochii ei erau mereu umbriti de niste cearcane mari, vinete. Adesea o gaseam citind sau jucandu-se cu Shiro, in japoneza insemnand 'alb', de unde si caracterizarea de oximoron. Incetase sa mai dea din coada la vederea mea, si de obicei ma privea atent de la departare. Ma enerva, fiindca mereu cand aveam ceva de discutat cu fiica-mea, fugeau amandoua undeva si se ascundeau.
Dupa 10 zile de cand am luat-o, dimineata, am auzit un zgomotde afara, ce se asemana cu un marait. Am iesit destul de lent pana afara, iar cateaua tinea corpul inert al bietului pui in gura, privindu-ma fix. Parea sa nu ii pese, mai mult, parea satisfacuta de moartea unui participant la atentia fiicei mele. Am batut-o atat de tare incat a fugit de acasa in noaptea aia. Fiica mea m-a intrebat a doua zi unde sunt cele doua animale, insa am evitat subiectul. Nu a renuntat pana nu i-am spus pe un ton jos, nervos, ce se intamplase. Si-a lasat privirea in jos, apoi a iesit afara in fuga. Am auzit o bufnitura imediat dupa, apoi am fugit sa vad ce s-a intamplat. Shiro revernise, si probabil ca fiica mea se impiedicase de ea. Dadea fericita din coada ca si cum nu s-ar fi intamplat nimic. Am intrat inapoi in casa, trantindu-ma in pat si punandu-mi mainile pe tample de nervi. Am tras un pui de somn sa ma pot calma si m-am trezit in dimineata urmatoare. A doua zi, inca unul dintre cainii nostri zacea mort in fata usii. Nu mai simtisem ameteala aceea de mult timp. M-am mobilizat si l-am ingropat si pe acesta, cu lacrimi in ochi. Inca 2 zile, inca 2 caini morti. Ma simteam extrem de ciudat. In fata usii se imprimase deja o pata neagra de sange. Fiica mea nu prea parea afectata, ceea ce mi se parea cel mai ciudat dintre toate. Isi iubea cateii ca pe cei mai buni prieteni si nu reactiona in nici un fel. Eh, mai bine, nu mai trebuie sa imi bat capul si cu ea. Mai aveam un singur reprezentant canin, si acela era Shiro. Sotia mea era prea ocupata ca sa se intereseze, iar eu trebuia sa merg la munca.
Mai pe scurt, nimanui nu ii pasa, ma simteam ca un detectiv printre simpli cetateni.
Merita sa iau cazul asta? Mai mult ca sigur nu. Am destule pe cap.
Am urcat din nou in masina, simtind mirosul puternic de visine cum imi invadeaza simturile. Toata ziua am condus la diferite puncte si am facut incasari. Cand m-am intors seara, din fata curtii mele se vedeau de la departare girofarele unor masini de politie. M-am panicat extrem de tare si am parcat masina neglijent, fugind pe poarta.
Sotia si mama mea erau sfasiate animalic, asezate pe doua targi, iar din ranile lor puteai vedea sangele ce se coagula. Nu le puteai recunoaste dacat daca le stiai deja. Un politist se tara dupa o masina si vomita, apoi am cautat cu privirea mai departe.
Fiica mea. Unde e fiica mea?
I-am vazut parul auriu si ochii care ma priveau fix in coltul casei, relativ aproape de scena cu targile. Avea privirea goala si nu spunea nimic. Cateaua statea langa ea, pe labele din spate si dadea din coada. Copila nu a reactionat in nici un fel de la incident.
Dupa inmormantarea mamei si sotiei mele nu am mai putut conduce si a trebuit sa merg cu niste prieteni la munca.
Fiica mea a plecat la scoala cu Shiro dupa ea putin inainte sa plec eu.
Cele 40 de grade de astazi ma fac sa adorm, si apoi imi dau seama de gravitatea situatiei. Simt ca inebunesc pe scaunul din dreapta. In spate doi prieteni beau din doze de bere si rad. Soferul este atent la drum. Ma uit in oglinda retrovizoare si vad un punct negru ce se mareste. Un caine gras care alearga.
Imi infig mana in scaun, dupa care vad fulgerul negru care trece prin fata masinii.
Soferul trage volanul spre dreapta si intra pe o linie de troleu. La 15 secunde simt o zguduitura imensa si simt o galeata de apa calda cum imi cade pe umeri si imi stropeste parul, prelingandu-se pe spatele meu. Soferul, cel mai bun prieten al meu, sta cu capul proptit de volan si de pe acesta cad cioburi mici. Ma uit la mainile mele si le vad pline de sange. Si camasa cu care eram imbracat. Si pantalonii. Si parul.
Lichidul cald care mi se scurgea pe spate era sangele unuia dintre celor doi baieti din spate.
In fata masinii Shiro sta si ma priveste in ochi, dand din coada. Latra odata si simt cum intreaga masina este izbita si rostogolita, prinzandu-ma intre piesele ei si strivindu-ma. Tot ce mai pot vedea printre ochii intredeschisi e sangele care se prelinge pe vopseaua unei parti din masina, si in departare, un caine negru, gras, cu limba crestata, care imi spune din priviri:
"Erai ultimul, mi-ai facut o favoare. Sunt singura careia stapana o sa ii mai dea atentie acum"
Ochii mi se inchid din cauza pierderii de sange si devin inconstient.
