Prelude 6.0

                Cine isi mai aminteste ce ora era? Probabil 2 noaptea.

                Strada era pustie, iar ploaia marunta cadea constant in noapte. Norii acoperisera in intregime cerul, ascunzand luna precum o cortina cenusie.

                Imi auzeam tenisii imprastiind apa din baltile formate la marginea soselei. Eram ispitita sa privesc in jur, sa strapung intunericul si sa vad dincolo de copaci, adanc in padure, dar adevarul e ca mi-era frica. Ma simteam ca un copil pe dinauntru, chiar daca aveam déjà 19 ani.

                Pe cine pacalesc? Tot un copil sunt. Mi-am simtit hainele din ce in ce mai grele, lipite de corp din cauza umezelii. Mi-era cald, era o seara tipica de sfarsit de septembrie.

                Dimineata aceasta fusese una dintre cele mai ciudate. Ma trezisem din cauza linistii si a luminii prea puternice care imi invada camera. Am tras draperia si m-am asezat la loc in pat. Am auzit usa de la intrare deschizandu-se si am sarit automat in picioare. Imi imaginam ca tata trebuie sa fie la serviciu. M-am inarmat cu o matura si am coborat silentios la parter. M-am indreptat spre bucatarie, de unde se auzeau zgomote de sticle ciocnindu-se.

                - Dumnezeule, Frankie, ce faci cu matura aia in mana? ma intreba tata pe un ton calm.

                Eram socata si dezgustata pana la limite. Avea sa fie o seara de neuitat. Tata cumparase cel putin zece sticle de bere, doua de votca si inca alte cateva bauturi pe care nu m-am obosit sa le recunosc.

                - Ce faci cu astea? am intrebat disperata.

                - Uite, scumpo. Stiu ca ti-a fost greu de cand Laura a murit...

                - Nu-mi vorbi de mama. Ti-am pus o intrebare.

                - Pai, evident sunt pentru mine. Tu esti doar o pustoaica.

                Am trantit matura pe jos si am urcat sus in camera mea. M-am bagat sub patura si am asteptat pana s-a inserat.

                Televizorul mergea la maxim, iar tata se uita la un meci de fotbal, in timp ce dadea pe gat si ultima sticla de bere.

                - Frank, adu-mi o sticla de votca din bucatarie, se chinui el sa mi se adreseze.

                - Nu, nu o sa te privesc cum te distrugi. Ia-ti-o singur!

                - Asculta aici..

                Se ridica in picioare si se impletici pana ajunse in fata mea. Incerca sa ma loveasca, dar m-am strecurat pe langa el cu viteza. Se impiedica si pica in fotoliu.

                - Tu chiar nu intelegi, nu? Niciodata n-ai inteles. Stii ce? Eu am plecat. N-ai decat sa faci ce vrei, am strigat eu.

                Am deschis usa si am iesit afara, tocmai cand un tunet marca inceputul unei lungi ploi.

                Si iata-ma acum, la kilometri departare de casa, mergand in nicio directie, cu niciun scop, un suflet pierdut in noapte.

                Mi se parea, intr-un fel, ca e prea multa liniste. Nu trecuse nicio masina pe sosea, nu auzisem niciun animal in padure plangandu-si soarta, nicio pasare, niciun om. Ma simteam ca si cand as fi pasit intr-un taram uitat de timp. Mi-am scos telefonul din buzunar si am sters toate apelurile pierdute de la tata. Ora - 2:34.

                Ce mai era de facut in-afara de a merge inainte? Pana la urma voi gasi un oras ori un sat si ma voi descurca.

                Naivitate...

                Asta imi va aduce sfarsitul candva.

                Am ras in sinea mea.

                Am continuat sa merg.